E drept că USL, ca structură politică, a ajuns la ghena istoriei, dar spiritul său încă prezintă semne vitale.
În parte mizând pe diluarea vigilenței și indignării opiniei publice (vigilență și indignare ce au atins apogeul în turul II al prezidențialelor), în parte presați fiind de anvergura luptei anticorupție, parțial motivați chiar de porniri revanșarde “de principiu” împotriva instituțiilor ce în sfârșit funcționează, oameni politici din toate partidele și afaceriști branșați la contracte cu statul încă mai speră că România Lor va supraviețui.
Conștienți, totuși, că fără efortul susținut al fiecăruia dintre ei orice țel, oricât de sulfuros, va pieri din fașă, acești borfași cu aere de fete mari conspiră pe tăcute.
Luând de bun numai sloganul de campanie al președintelui Iohannis (altfel, sfidându-l ca din tren pe șeful statului), acești veritabili dușmani ai statului de drept și, implicit, ai țării lor, tac, fac și desfac.
Ei merg pe “fapte” și se ascund de vorbe, căci le e teamă de zgomot.
Ca orice hoț care-și respectă meseria, domnii cu pricina știu bine că sunetul trădează pasul.
Din Parlament, din ministere, de la Palatul Victoria (Cab. Nr. 1), din subteranele business-ului pe bani publici se simte tot mai mult damful unui început de contrarevoluție, menită să ia țara, pe invers, înapoi. De data asta, fiind vorba de un „înapoi” sinonim cu înapoierea.
După nici trei luni de la ziua în care umilirea confraților din diaspora a trezit la viață spiritul civic și a scos în stradă Cetățeanul, acei politicieni care la vremea respectivă fugeau ca șobolanii de oprobiul public, pentru ca scurtă vreme după aceea să mimeze inclusiv poziția de vasali ai opiniei publice (de frică, au picat chiar și proiectul Legii amnistiei și grațierii), și-au redobândit simțirile și au început, discret, dar eficient, să dea cu toate de pământ.
Cel mai recent exemplu?
Pesediștii și-au dat mâna cu unii liberali pentru a ține în loc o anchetă-cheie și a-l salva pe senatorul Varujan Vosganian de începerea urmării penale, distorsionând astfel, în ce mai înalt grad, înfăptuirea actului de justiție.
Nu a contat că prejudiciul creat contribuabilului a fost uluitor și umilitor, nu a contat nici faptul că un mogul ca Ioan Niculae, cu rădăcinile-i toxice, s-a umplut încă o dată de bani pe spinarea amărâtului, nu a contat nici faptul că un alt fost ministru, Adriean Videanu, care a dus mai departe fărădelegile comise inițial de Vosganian, este în cercetare avansată, fix în acelaşi dosar, nu a contat nici că va ciurui viitorul raport MCV al Comisiei Europene!
Pentru ei nu a contat nimic din toate astea, ci numai meschinul calcul personal, hidratat tangenţial cu lacrimile de șopârlă ale lui Vosganian, un aspirant la Nobel care s-a dat chiar și cu mir pentru a scăpa cumva de menghina DIICOT.
Pentru președintele Iohannis episodul de joi echivalează cu o primă și usturătoare înfrângere administrată în primul rând de foștii săi colegi de partid.
Atenție, deci! Nu doar oportuniștii speriați din jurul lui Ponta au trântit solicitarea DIICOT, ci și mulți senatori PNL, lucru recunoscut public inclusiv de președinta partidului, Alina Gorghiu.
Nu numai că, moral și principial, o parte dintre parlamentarii liberali și-au bătut joc de electoratul care, în acea antologică duminică de 16 noiembrie 2014, le-a propulsat candidatul la Cotroceni, dar trebuie reținut faptul că senatorii PNL care au sfidat bunul simț în cazul Vosganian ar urma, teoretic, să joace și un rol esențial în construirea unei noi majorități parlamentare, în dărâmarea Guvernului Ponta, în nașterea unui Cabinet nou.
Acel Cabinet cu ajutorul căruia, după cum a tot repetat-o însuși Iohannis în interviurile acordate presei internaționale, să poată fi pus în practică programul de reforme pe care noul șef al statului ne promite că-l la cheie și că-l va aplica fără să ezite.
Într-un mare fel, joi, 12 februarie 2015, s-a refăcut la Senat frăția USL, ceea ce ridică tot atâtea semne de întrebare câte minute este în stare să tacă preşedintele Iohannis. Multe, deci, multe de tot!
E drept, Klaus Iohannis a reacționat imediat de la Bruxelles, unde se afla pentru a participa la Consiliul European, și nici favorita sa în cursa pentru șefia PNL, Alia Gorghiu, nu a întârziat să condamne gestul colegilor insubordonați.
Totuși, atitudinea corectă a celor doi nu mai poate da ceasul înapoi și nici nu oferă garanții că asemenea episoade nu se vor repeta ori că partidul se va sincroniza, de aici încolo, cu proiectele și imperativele asumate de președintele țării.
Mai mult, de-acum persistă suplimentar neîncrederea în capacitatea PNL de a reuși să zdruncine Guvernul Ponta şi, mai presus de atât, apucăturile acestui Executiv de tristă rezonanţă, prin coagularea unei noi majorități, în condițiile în care în interiorul PNL încă există parlamentari care n-ar da pe nimic în lume guvernarea plagiatorului.
La prima vedere, e drept, nu sunt în număr foarte mare, dar în condițiile în care la o moțiune de cenzură fiecare vot contează, iar PNL e obligat de calculul aritmetic să atragă fideli și de la alte grupuri parlamentare, „dizidenții din interior” ai PNL sunt o amenințare consistentă.
Legăturile unora, la vedere, cu Tăriceanu și relațiile altora, subterane, cu PSD, toate combinate cu o teamă atavică de justiție, au o forță inerțială greu de ignorat și, poate, aproape imposibil de contracarat.
Or, în timp ce unii parlamentari PNL înjosesc fără clipire ideea de asanare a clasei politice și sapă temeinic la fundația separației puterilor în stat, Guvernul Ponta își vede de treabă ca și cum perturbarea consumată în 16 noiembrie 2014 ar fi avut cel mult natura unui vis.
Un dublu exemplu concret: săptămâna care s-a scurs a bifat o nouă victorie personală a lui Ponta și de partid a PSD, când la Comisia Juridică a Camerei Deputaților a fost avizată Ordonanța de Urgență 94/2014, iar pe de altă parte când Guvernul, prin Ministerul Educației, a relaxat condițiile prin care un universitar poate deveni conducător de doctorat.
Ordonanța 94/2014 este acel act normativ pe care Victor Ponta și l-a făcut cadou între Crăciun, Revelion și sarmale, iar avizarea sa în Comisia Juridică a Camerei Deputaților înseamnă un progres substanțial al premierului plagiator, în drumul său nestăvilit de a renunța fără costuri majore la doctoratul obținut prin fraudă.
La rândul lor, condițiile mai moi care facilitează obținerea pe cale industrială a calității de conducător de doctorate sunt pur și simplu o extensie, o urmare naturală a faptului că la conducerea Guvernului României zace un plagiator.
Să fim cinstiţi: un asemenea om nu ar putea gândi altfel, nu s-ar putea raporta onest și în termeni de competitivitate la ideea de doctorat. Nu i-ar putea, în veci, pricepe sensul, rolul într-o societate normnală.
Iar când are la îndemână un ministru-marionetă, o majoritate convenabilă, o opoziție parlamentară ea însăși fragilă și o presiune publică modestă, ei bine, cine, cum și ce să-l mai oprească?
Practic, pe câteva paliere esenţiale (cum sunt cele de mai sus, ca şi cel privind remodelarea legilor electorale, pe care PSD s-a impus în discuţiile de până acum) spiritul fantomatic al USL face jocuri la fel ca pe vremuri. Sigur, mult mai discret ca odinioară, mult mai camuflat în boscheții politicii decât acum trei luni și jumătate-patru. Dar face jocuri.
E drept, în același timp, că ar fi fost nerealist să te aștepți la o închidere în sine totală și rapidă a acestui balaur, la o inapetență, în logica lui cumva explicabilă, de a profita de oportunitățile pe care i le oferă, azi, inamicul care l-a învins pentru o clipă, ieri.
Totodată, ar fi lipsit de prudență să lăsăm nesemnalizată și nesancționată deriva absolută a celor ce ar avea, teoretic, toate motivele, toată legitimitatea, toată obligaţia și toate instrumentele pentru a ridica în jurul balaurului cu pricina cuvenitul grilaj cu sârmă ghimpată și fir traversat de curent electric de mare voltaj.
