Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum îi oprim?

Dan Cristian Turturica 29.06.2012 - 23:19

Când americanii  şi israelienii au plantat, în 2008, un virus în centrala nucleară iraniană de la Natanz, informaticienii sabotori au avut o sclipire de geniu. Pe lângă faptul că programul-spion prelua ...

Share

Când americanii  şi israelienii au plantat, în 2008, un virus în centrala nucleară iraniană de la Natanz, informaticienii sabotori au avut o sclipire de geniu. Pe lângă faptul că programul-spion prelua controlul centrifugelor şi le făcea să se autodistrugă, acesta mai trimitea şi informaţii false către camera de control, aflată la câteva etaje mai sus, care semnalau că totul decurge normal.

De aceea, în scurt timp, operatorii au început să se îndoiască nu doar de calitatea materialelor din care erau făcute centrifugele, ci şi de instrumentele pe care se bazau pentru a controla întregul proces. Disperaţi că la 20 de metri sub ei centrifugele plesneau ca boabele de porumb în cuptorul cu microunde, în timp ce monitoarele îi linişteau că totul funcţionează ca la carte, şefilor de la Natanz nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să planteze în zona cu probleme santinele cu staţii radio, care să raporteze continuu ce vedeau cu ochii lor.

Soluţie ce nu a rezolvat însă problema, pentru că o centrală nucleară nu poate fi monitorizată şi apărată ca o cetate medievală. Consecinţa: întregul proces tehnologic a încetinit până la punctul în care termenul de obţinere a uraniului îmbogăţit necesar programului de înarmare nucleară ar fi trebuit decalat cu câteva sute de ani.

Mi-a venit în minte acest episod vineri dimineaţă, când l-am văzut pe Liviu Pop, ministrul Educaţiei, dând buzna peste membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), aflaţi în şedinţă pentru a stabili dacă premierul Ponta a plagiat sau nu.

După cum se ştie deja, demersul profesorului de liceu din Vişeu de Sus, ajuns ministru cu două portofolii prin graţia liderului PSD, a fost acela de a le comunica personal academicienilor şi profesorilor care verificau teza de doctorat a şefului său că nu mai au dreptul de a se pronunţa asupra plagiatului. Şi asta pentru că, în penultima sa zi de mandat interimar în fruntea Educaţiei, schimbase atât componenţa, cât şi atribuţiile Consiliului, astfel încât acest for profesional de elită să nu mai aibă printre competenţe şi verificarea acuzaţiilor de furt intelectual.

De unde comparaţia cu debusolarea şefilor centralei nucleare de la Natanz? Păi, aţi fi văzut dumneavoastră în perioada de maximă glorie a PSD, 2000-2004, un ministru ducându-se personal pentru a împiedica nişte "amărâţi" de profesoraşi să redacteze practic actul de demitere a prim-ministrului? Nici vorbă!

A fost nevoie ca el, şi nu un subaltern, să-şi pună pielea la bătaie, urmărit de zeci de camere de filmat, asaltat de jurnalişti, încolţit cu întrebări, nevoit să dea răspunsuri bâlbâite şi penibile, dintr-un motiv cât se poate de jenant pentru PSD, după standardele lor: nu mai controlează statul român. Cel puţin, nu cum o făceau cândva.

Au ajuns să meargă personal şi să încerce să-şi securizeze aranjamentele prin discuţii faţă în faţă pentru că panoul de comandă al SISTEMULUI nu mai funcţionează ca pe vremuri. Primesc semnale că totul e OK şi, când colo, află în ultima secundă că sunt la un pas de a sări în aer. Cum a fost cu şedinţa de vineri a Consiliului de Atestare.

Joi, Ponta ştia de acasă că totul este sub control. Centrifugele se învârt conform planului - i-au comunicat servanţii. Adică, atribuţiile de verificare a acuzaţiilor de plagiat au fost date exclusiv Consiliului Naţional de Etică, dominat de prietenii USL, iar Consiliul de Atestare, din care face parte inclusiv preşedintele Academiei Române, nu va mai putea analiza teza de doctorat şi, în plus, va fi diluat cu încă 25 de membri, aleşi pe sprânceană de universităţi. Problemă rezolvată. De aceea a şi comis imprudenţa de a declara ziarului spaniol "El Pais" că va demisiona dacă se va dovedi că acuzaţia se susţine.

Când au înţeles că membrii Consiliului de Atestare nu au de gând să se lase excluşi din mecanismul de validare sau invalidare a unor lucrări academice asupra cărora planează suspiciuni şi că îşi vor exprima cu rapiditate un punct de vedere era deja prea târziu.

Nu e greu de imaginat dialogul care a avut loc între Ponta şi Pop în clipa în care primul a înţeles că planul de salvare se duce de râpă. Şi că, oricât de mult ar forţa SISTEMUL să publice la timp în Monitorul Oficial ordinul împotriva Consiliului de Atestare, greutatea morală a verdictului pe care îl vor academicieni şi profesori cu reputaţie va depăşi cu mult faptul că el nu are consistenţă legală. "Du-te, tu, personal, şi încearcă să-i convingi, «cu subiect şi predicat», să renunţe!", a sunat probabil ordinul disperat, venit direct de la Bruxelles.

De ce este relevant acest detaliu al implicării personale în ducerea la bun sfârşit a unor manevre imorale sau de-a dreptul ilegale? La urma urmei, nu schimbă cu nimic esenţa nocivă a loviturilor date drept în temelia statului de drept.

Este relevant pentru că dezvăluie schimbările importante care au avut loc în România în ultimii ani şi, în acelaşi timp, vulnerabilitatea esenţială a strategiei USL de a-şi subjuga din nou statul. Iar dacă societatea civilă şi oamenii integri din instituţiile publice vor şti să se folosească de această vulnerabilitate, există o şansă ca viitorul să nu fie atât de negru pe cât ni se arată acum.

De ce s-a dus Pop personal la sediul Consiliului de Atestare? Pentru că nu i-a mers cu telefonul. De ce nu a fost nevoie ca Adrian Năstase să meargă la sediul SRI pentru a aranja, în 2000, să i se asculte telefoanele fostului preşedinte Emil Constantinescu, după cum a relatat la vremea aceea "Evenimentul Zilei"? Pentru că venea SRI-ul la el.

De ce a mers zilele trecute un important lider al USL la o instituţie publică pentru a-l certa pe şeful acesteia că dă presei informaţii care îl dezavantajau? Pentru că acel şef nu era dispus să încalce legea care îl obliga să ofere acele informaţii dacă i-au fost cerute. De ce nu era nevoie ca Adrian Năstase să dea nici măcar un telefon pentru a se asigura că o anumită instituţie nu va dezvălui ceva care să-l atingă în vreun fel? Pentru că toţi şefii de instituţii, cu foarte mici excepţii, ştiau că şeful cel mare s-ar enerva la culme dacă în presă ar apărea ceva deranjant şi că scaunul lor depindea direct de asta. Iar pentru a-l păstra nu aveau nici o reţinere în a încălca şi legea.

Pe scurt: spre deosebire de vremurile trecute, astăzi USL trebuie să funcţioneze alături de numeroşi funcţionari de stat care nu mai sunt dispuşi să încalce chiar şi legea pentru a face pe plac şefilor. De ce? Din diverse motive.

Unii sunt, într-adevăr, oamenii fostei puteri şi mai degrabă vor să-i saboteze pe cei noi. Însă aceştia nu sunt nici pe departe majoritari. Cei mai numeroşi sunt cei ce au înţeles în sfârşit că puterea politică este vremelnică. Azi e USL, mâine e PDL. Iar dacă nu faci parte din eşalonul superpolitizat, care vine şi pleacă o dată cu partidul care îl susţine, şi care face suficienţi bani când se află în funcţii pentru a-şi permite să stea pe bară câţiva ani, poţi să alegi să îţi faci treaba fără să fii părtaş la decizii de care să-ţi fie ruşine. Nu vei avansa, dar nici nu îţi vei compromite viitorul.

Şi mai important, condamnările din ultimii ani, culminând cu cea a lui Adrian Năstase, le-au demonstrat că, indiferent ce ţi-ar promite şefii, nimeni nu îţi mai poate garanta cu adevărat imunitatea în cazul în care devii complice la comiterea unor ilegalităţi. Poţi să ai noroc şi să scapi mituind la rândul tău în stânga şi în dreapta, cum se şi întâmplă încă foarte des, dar poţi să nu ai, şi te paşte o condamnare relativ rapidă.

Iar dacă până şi Dan Voiculescu a înţeles cât de mare este astăzi acest risc şi s-a grăbit să demisioneze din Parlament pentru a mai câştiga timp în procesul în care este judecat pentru o privatizare frauduloasă, este clar că nici un mafiot nu se mai poate considera în siguranţă.

Însă nu doar frica contează în această schimbare de atitudine. Există şi onoare, există şi dorinţa de a face o carieră onestă.

Chiar îşi imaginează vreun om de bună-credinţă că academicienii din Consiliul de Atestare au executat un ordin politic când au pus ştampila "plagiat" pe doctoratul premierului? Cum ar fi putut să procedeze invers şi să spună că acele optzeci de pagini copiate cuvânt cu cuvânt reprezintă contribuţia originală a lui "dottore" Ponta? Cum s-ar mai fi uitat în ochii colegilor sau în oglindă după un asemenea gest?

Unanimitatea votului lor demonstrează fără dubii că a fost un vot de onorare a propriei caste, de apărare a integrităţii academice - atât cât a mai rămas din ea după epidemia de plagiate din ultimii ani -, şi nu unul politic.

O categorie aparte este cea a demnitarilor din instituţii cu un grad relativ ridicat de independenţă politică, implicate în aplicarea şi apărarea legilor. Chiar dacă partidelor nu le este uşor să-i schimbe, nici imuni la decizia politică nu sunt. De aceea, este evident că majoritatea acestor oameni ar prefera să nu intre în conflict cu puterea şi să-şi continue mandatele cât de mult le permite legea. Dar nu cu orice preţ. Nu cu preţul încălcării legii, nu cu preţul reputaţiei şi carierelor lor. Asta este poate cea mai importantă schimbare la nivelul administraţiei României din ultimii ani.

SRI, DNA, ANI şi Înalta Curte de Justiţie şi-au adus din plin contribuţia la demolarea politică a PDL, prin finalizarea unor dosare care au pus semnul egalităţii, din punct de vedere al corupţiei, între partidul lui Băsescu şi cel al lui Iliescu. Din fericire, până acum cel puţin, nici una dintre aceste instituţii nu a ezitat să aplice acelaşi tratament USL-ului.

Chiar dacă în anumite chestiuni se face că plouă, SRI, care numai ostil lui Ponta nu se poate spune că e, nu a ezitat să dea o mână de ajutor la interceptarea convorbirilor dintre ministrul Justiţiei şi poliţiştii care ar fi trebuit să-l bage mai repede pe Năstase la zdup. DNA s-a achitat perfect de treabă în afacerea Grăjdan şi în ancheta privind diagnosticul pus de Brădişteanu. ANI a rămas la fel de intransigentă în cazurile de incompatibilitate şi a scos din Guvern doi miniştri, în timp ce doamnele de la Înalta Curte au scris istorie prin condamnarea lui Adrian Năstase.

Şansele ca USL să îngenuncheze aceste instituţii şi să le oblige să facă sluj, cum se întâmpla cu toată justiţia nu cu foarte mult timp înainte, în perioada în care reţeaua Voicu manipula cu graţie SISTEMUL, sunt totuşi reduse. Iar dacă Ponta, Antonescu şi Voiculescu nu văd asta înseamnă că sunt realmente orbiţi de putere.

Profilul multora dintre cei ce conduc aceste instituţii s-a schimbat faţă de anii în care legea o făceau rinocerii cu state vechi în Securitate. Majoritatea sunt tineri şi nici nu concep să iasă la pensie din poziţiile pe care le ocupă acum. Cu toţii ştiu că va mai urma ceva după etapa curentă şi, logic, îşi doresc şi se simt îndreptăţiţi să spere la mai mult.

Spre deosebire de vechea gardă, obsedată să dea ultimele tunuri din viaţa lor, pentru că altele nu vor mai prinde şi altfel vor rămâne prizonierii unei pensii de mizerie, noua generaţie ştie că are ce pierde: viitorul.

Tudor Chiuariu este antimodelul perfect. Numit ministru al Justiţiei la doar 31 de ani, a acceptat să fie marioneta codoşilor bătrâni din proto-USL-ul care a susţinut Guvernul Tăriceanu. În doar opt luni a reuşit să se compromită definitiv, iar astăzi nimeni nu mai îndrăzneşte să-i pronunţe numele atunci când vine vorba de vreo demnitate publică.

În plus, mulţi dintre cei cărora li s-a dat mână liberă în ultimii ani au prins gustul autonomiei decizionale. Protejaţi adesea de Traian Băsescu, au scăpat de obligaţia de a lua aprobare de la partide pentru măsurile care loveau în politicieni. Este greu de crezut că îşi vor ceda de bunăvoie greu câştigata independenţă pentru a se lăsa manipulaţi de Ponta, Antonescu, Voiculescu sau Corlăţean.

Totul depinde însă de cât vor rămâne la putere noii guvernanţi. Ceea ce s-a câştigat în ultimii ani va fi pierdut relativ uşor dacă alegerile din noiembrie confirmă dominaţia USL. Nu este greu de anticipat că abuzurile la care recurg chiar şi acum, când nu au fost confirmaţi printr-un vot parlamentar, vor căpăta o cu totul altă dimensiune de îndată ce vor fi validaţi la urne. Insulele de normalitate din instituţii vor fi rapid înghiţite de mâlul gros al unei guvernări discreţionare, ghidată de principiul "cine nu este cu noi este împotriva noastră".

Chiar dacă a fost scos o dată în şuturi din administraţie, modelul Chiuariu va reveni rapid, în forţă, indiferent cât de vehemente vor fi reacţiile venite din partea diplomaţilor occidentali. Privind la agresivitatea crescândă a lui Titus Corlăţean, care a început deja să-şi arate colţii instituţiilor care nu îi susţin vendeta politică, privind la uşurinţa cu care Ponta calcă în picioare deciziile Curţii Constituţionale, este limpede că nici partenerii europeni, nici cei americani nu le vor putea stăvili instinctele autoritariste.

După cum am spus de nenumărate ori, doar noi putem să ne apărăm de răul din interior. Societatea civilă militantă trebuie să se reactiveze rapid şi să sancţioneze derapajele antidemocratice ale noii puteri, inclusiv prin proteste de stradă, la fel cum l-a sancţionat şi pe Traian Băsescu în această iarnă.

Avantajul faţă de perioada Năstase este că de această dată avem de partea noastră şi un nucleu de funcţionari ai statului dispuşi să lupte cot la cot cu noi pentru ca România să nu se întoarcă în timp. Îşi apără propriile cariere, dar prin determinarea lor de a spune noii puteri "stop, există o limită dincolo de care nu se trece!" apără şi societatea, şi instituţiile, ne apără pe fiecare dintre noi.

Toţi cei ce nu tolerăm comportamentul abuziv am devenit deja ţintă pentru că regimurile de tip Năstase-Ponta-Antonescu-Voiculescu au nevoie de unanimităţi. Cu cât încearcă mai tare să modeleze societatea după chipul şi asemănarea lor, cu atât au mai multă nevoie de lăudători. Cu atât se îndârjesc mai tare să amuţească şi ultima voce care le spune adevărul în faţă.

De obicei însă, exact foamea de aprobare şi intoleranţa la critică îi şi îngroapă. În numai două luni, efortul de a pune lacăt pe toate instituţiile care îi contestă s-a transformat rapid într-o obsesie şi îi va consuma.

Convingerea lui Ponta că va putea duce povara unui verdict necruţător de furt intelectual fără să-şi dea demisia arată că a pierdut deja contactul cu realitatea. Nu-i mai rămâne decât să-l suspende pe Traian Băsescu.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...