Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum a doborât Putin un avion cu 300 de oameni în Ucraina. Noul Război e un eşec

Laurentiu Mihu Actualizat: 21.07.2014 - 19:01

„Rusia are interese naţionale de care trebuie să se ţină cont şi să fie respectate”, spunea Vladimir Putin la un moment dat, cu referire, evident, la orbita pe care Ucraina ar trebui, din punctul său de vedere, să evolueze. Se poate spune, fără a se exagera, că aceste cuvinte sunt la originea doliului naţional pe care câteva ţări probabil că îl vor declara în zilele care urmează.

Share

„Rusia are interese naţionale de care trebuie să se ţină cont şi să fie respectate”, spunea Vladimir Putin la un moment dat, cu referire, evident, la orbita pe care Ucraina ar trebui, din punctul său de vedere, să evolueze. Se poate spune, fără a se exagera, că aceste cuvinte sunt la originea doliului naţional pe care câteva ţări probabil că îl vor declara în zilele care urmează.

Un avion de linie care efectua o cursă Amsterdam-Kuala Lumpur s-a prăbuşit joi după-amiază în apropiere de Donetsk, fiind cel mai probabil doborât de o rachetă în timp ce zbura în spaţiul aerian al Ucrainei.

Aproape 300 de oameni care nu aveau nici o legătură cu conflictul întreţinut de Moscova pe teritoriul controlat de Kiev au pierit în această tragedie.

Aşa sună, sec, ştirea care a început joi să se rostogolească pe toate canalele media de pe Glob şi care, cel mai probabil, va conduce la răsturnări dramatice.

În plan uman, vorbim de la bun început de un eveniment devastator, iar din perspectiva disputei ruso-ucrainene, ca şi a cursului general al relaţiilor internaţionale - de consecinţe imposibil de evaluat pe moment.

Ce este, totuşi, de aşteptat, e ca în orele şi zilele imediat următoare să asistăm la evoluţii accelerate pe cel puţin două direcţii: 1. intrarea într-o morişcă de consultări şi ciocniri între liderii statelor din regiune, ai ţărilor UE, Americii şi Rusiei; 2. o intensificare până la paroxism a războiului informaţional, care fusese deja dus la extrem (nu vor lipsi feluritele intoxicări, totul în ideea de a găsi vinovată pentru producerea tragediei partea adversă şi mă aştept ca Moscova să dea lecţii la acest capitol).

Până atunci, se mai impune o observaţie „la cald”: lui Putin, invenţia „imperialistă” numită Facebook îi joacă în sfârşit feste, din moment ce forţele separatiste (a se citi, ruse), sprijinite de o Moscovă care se poartă ca şi cum ar fi fecioara geopoliticii, s-au grăbit să se deconspire tocmai pe reţeaua de socializare pe care şi-a făcut în ultimele luni reclamă.

Iniţial, teroriştii au proclamat pe parcursul zilei de joi victoria doborârii unui avion cu militari ucraineni, a nu ştiu câta crimă de acest tip din ultima vreme.

În cele din urmă, însă, toată lumea, inlcusiv teroriştii conduşi de agentul rus Igor Strelkov, a putut afla că a fost ca la Radio Erevan: AN-ul este un Boeing, iar militarii armatei ucrainene sunt, în realitate, aproape 300 de civili de numeroase naţionalităţi.

Ironia e atât de groaznică, încât îţi lasă sufletul paralizat.

Spun sufletul, pentru că tragedia de lângă Donetsk le poate demonstra acum, până şi celor mai sceptici dintre sceptici, că situaţia creată de Putin în Ucraina, după ce ţara vecină a fost împiedicată anul trecut să facă pasul decisiv spre Uniunea Europeană, nu a fost deloc o chestiune de pur şah geopolitic, ci în egală măsură şi o dramă umană.

Iniţial, a fost drama ucrainenilor şi o răscruce pentru ţările învecinate.

Acum, este o dramă cu care rezonează lumea întreagă.

În primă fază, Rusia a ţinut în loc dorinţa majorităţii ucrainenilor de a adera la un spaţiu al libertăţii autentice şi al economiei adevărate de piaţă, prin intermediul preşedintelui-mafiot, Viktor Ianukovici. Când nici acesta şi nici sistemul corupt şi represiv pe care l-a patronat nu au mai făcut faţă, Kremlinul a recurs la forţa brută, anexând Crimeea.

Moscova a călcat astfel în picioare idealul unui popor, dar şi dreptul internaţional.

Iar când şi această unealtă s-a dovedit incapabilă să asigure o dominaţie rusă „adecavtă” în Ucraina, pe termen lung, Putin şi kgb-iştii săi au recurs la acţiunile subversive din sudul şi estul Ucrainei, într-o încercare disperată de a destabiliza nu doar ţara respectivă, ci şi regiunea.

Ceea ce ei consideră a fi vital, pentru atât de mulţi s-a dovedit mortal!

Ideea era de a face din acel spaţiu unul suficient de periculos pentru cetăţenii de pe tot cuprinsul Ucrainei şi îndeajuns de agasant pentru puterile europene şi pentru America.

Scopul era amenajarea unui conflict îngheţat cum nu mai există niciunde în Europa, nici măcar în Transnistria, şi, implicit, rostogolirea unui bulgăre de tensiuni economice şi geostrategice care să-i asigure, la un moment dat, posibilitatea de a recupera Ucraina, nu doar militar, ci şi politic şi ideatic.

Până joi, 17 iulie 2014, ora 14.15 GMT, planurile lui Putin au avansat, din perspectiva Kremlinului, destul de bine.

Şi-a antagonizat America, dar a reuşit să dilueze acţiunea europenilor, unele puteri continentale făcându-i jocul în numeroase ocazii.

Însă tragedia aviatică din după-amiaza de joi ne va arăta tuturor cât de dement de periculoasă pentru orice cetăţean, din orice colţ al lumii, este de fapt băltirea în această stare de fapt.

Oameni cărora nici prin gând nu le-ar fi trecut că vor avea de-a face, la modul personal, cu frustrările unui imperiu mereu totalitar sunt acum morţi, iar mii şi mii de rude, prieteni şi apropiaţi ai lor vor privi pentru mult timp în gol la pozele cu cei atât de prematur dispăruţi.

Dacă doar mai puţin de un an de asemenea conflict a dus atât de departe, nu cred că e greu să ne imaginăm ce ar putea însemna perpetuarea stării de fapt ani şi ani de acum încolo!

Şi, până la urmă, despre ce e vorba?

Despre dorinţa unui popor de a-şi schimba destinul – uncrainenii; respectiv, despre obsesia unei clici şi a unui dictator de a-i fi recunoscută sfânta potenţă regională - Rusia.

„Nebunia” celor dintâi este aceea că s-au săturat a fi vasalii unui imperiu sărac moral şi la fel de sărac financiar.

Problema celor din urmă, în schimb, este că nu pot sau nu vor să le ofere celor pe care spun că şi-i doresc mereu aproape parteneriate, ci numai şi numai un statut de rangul 5.

Prin urmare, în loc de trandafiri, vin cu kalashnikovul.

Iar când ţi arma în direcţia nepotrivită, ce altceva poţi obţine decât ceea ce a căzut din cer joi, 17 iulie 2014?

Ucraineni, români, moldoveni, germani, francezi, italieni, americani, malaiezeni şi chiar ruşi, cu toţii ar trebui să învăţăm tot ceea ce se poate învăţa din drama MH17.

“Nu separatișilor proruși li se pot imputa aceste acțiuni (din estul şi sudul Ucrainei – n.m.), câtă vreme ope­ra­țiunile militare sunt conduse de un co­lo­nel rus, Igor Ghirkin (poreclit Strelkov), iar conducerea politică a Republicii Po­pu­lare Donețk este în mâinile lui Al. Bardai, cetățean rus. Ambii au domiciliul stabil în Moscova. Dacă Rusia și-ar retrage militarii sub acoperire de pe teatrele de operațiuni, dacă și-ar lua înapoi tancurile T-64 și echi­pamentele sofisticate an­tiae­ri­ene, dacă nu i-ar mai aproviziona pe in­sur­genți cu echi­pament militar, muniție, bani, conflictul s-ar încheia în 24 de ore”, explica la 1 iulie Armand Goşu, un remarcabil expert în spaţiul ex-sovietic.

Concluzia sa, de un remarcabil bun simţ, apărea într-o analiză publicată în Revista 22, pe care o conduce.

Era un articol despre Noul Război, o invenţie contemporană cu aere post-moderne, a ştiinţei militare ruse, în care totul fuzionează: armată, trupe de elită, servicii de informaţii, canale media şi propagandă.

Un articol care pomenea de la bun început şi un nume, deloc cunoscut publicului larg din România, dar cu un rol fundamental în schimbarea de paradigmă: generalul de armată Valeri Va­si­lie­vici Gherasimov, numit de Kremlin în funcția de prim-vi­ce­ministru al Apărării și co­mandant al Statului Major General.

Acest război, în care cel care l-a declanşat se ascunde mereu în spatele unui buchet de flori a reuşit în final să doboare un avion cu aproape 300 de civili la bord.

Doar că, iată, acest război neconvenţional se poate dovedi o mare capcană, pentru că devine dificil să-i controlezi pe cei despre care spui că nu sunt sub controlul tău. 

Indiferent de tabăra care ar fi găsită vinovată pentru torpilarea efectivă a zborului Malaysia Airlines, lângă Dontesk, un lucru va rămâne clar: Noul Război, în care şi-a pus baza preşedintele Putin, este de fapt un Nou Eşec.

Nimeni nu va putea rămâne indiferent, nici măcar cei care s-au încăpăţânat ca, din considerente în primul rând economice, să ignore posibilele consecinţe pe care le-ar genera orice conflict, oricât de îngheţat, precum cel dorit de Rusia în Ucraina.

Indiferent de cât de generos şi de puternic e lobby-ul economic din marile puteri europene, soarta incredibilă a zborului MH 17 are un potenţial uluitor de a-i trezi pe cetăţenii acestor ţări occidentale la realitate, astfel încât liderilor lor să le fie de-acum mai uşor să-l oblige pe Putin să se întoarcă acasă.

Racheta aia nenorocită, indiferent de cine ar fi fost lansată, nu s-ar fi îndreptat spre avionul Malaysia Airlines dacă Moscova ar fi lăsat Kiev-ul să-şi urmeze drumul.

E un moment de răscruce.

Pentru viitor, v-aş recomanda să-l ţineţi minte.

Pentru moment, îl putem marca simplu: Condoleanţe!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...