21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum a anulat Ponta 11 ani din evoluţia României

Cum a anulat Ponta 11 ani din evoluţia României

Rezultatul alegerilor de duminică i-a forţat pe liderii dreptei să se aşeze la masă. Rămâne de văzut şi dacă, în final, se va uni TOATĂ dreapta sau iarăşi vor rezulta bisericuţe şi bisericuţe. Cert este că, pe lângă orgoliile şi diferenţele din interiorul opoziţiei, o problemă constantă rămâne politica dusă de un premier prea puţin prieten cu democraţia: urmărirea succesului strict prin desfiinţarea competitorilor.

În 2003, ca parte a pregătirilor tovărăşeşti pentru prezidenţialele din 2004, Adrian Năstase a vrut să distrugă PD.

Uneltele de minerit pe care premierul şi puterea de la acel moment intenţionau să le folosească erau de natură administrativă şi juridică. Nu uitaţi că în acele vremuri justiţia era controlată de politicienii aflaţi pe val mai ceva decât sunt astăzi în stare gardienii să-i verifice pe detinuţi.

Cu timpul, nemernicia şi prostia mentorului s-au transmis juniorului lăsat moştenire vieţii publice româneşti.

Ca atare, în 2014, Victor Ponta încearcă să destrame PNL, dar şi să semene confuzie în rândul electoratului de la care nu ar putea să ia în mod direct votul. O strategie meschină, probată deja prin celebrul slogan „USL trăieşte”, în care românii sunt trataţi ca nişte păcălici, iar oamenii care aşteaptă de la politicieni proiecte sunt consideraţi depăşiţi.

De data asta, totul se petrece prin intermediul unui oportunist fără seamăn, dar cu papion, numitul Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi prin graţia unui actor grăbit să se umple de ridicol, Mircea Diaconu. E drept, primele operaţiuni de gherilă l-au lăsat pe Ponta cu gura căscată, dacă avem în vedere cât de modeste au fost rezultatele, dar asta nu înseamnă şi că atacul nu va fi reluat.

Oricâte costume scumpe ar schimba peste zi, oricât de monden l-ar face nunţile la care este mereu mire, oricât de monarhist s-ar da şi indiferent cât de mare ar fi luxul care răzbate de sub capota maşinilor pe care le conduce, Tăriceanu va rămâne veşnic un aristocrat de Valea Jiului; un soi de Miron Cosma invitat la recepţii şi cocoţat prin cele mai deocheat de înalte pozitii ale statului român, un împopoţonat pe care urmaşii lui Iliescu îl ţin de ani de zile în feresatră.

Ce ne arată asemănarea schimonosită dintre manevrele fostului lider al PDSR şi cele ale actualului şef al PSD?

Că în 11 ani, intervalul scurs între momentul Năstase-2003 şi Ponta-2014, liderii stângii româneşti nu au progresat nici cu un milimetru.

Până la urmă, care mai poate fi diferenţa dintre bătrânul vulpoi Năstase şi tânărul lup Ponta, din moment ce mijloacele şi aspiraţiile, în fundamentele lor, rămân aceleaşi?

De ce ar avea nevoie ţara asta de o aşa întoarcere în timp, în condiţiile în care, cătinel, cătinel, s-au făcut de atunci încoace unele progrese?

De ce ar avea nevoie România de un om incapabil să depăşească obsesiile şi stilul de lucru al mentorului său, astăzi, iată ajuns în puşcărie?

La ce ar fi bun un şef de stat sau de guvern care, în ciuda tinereţii lui, are o abordare fanariotă, promovând nu proiecte, ci intrigi şi sabotaje?

La fel ca Adrian Năstase şi Ion Iliescu, Victor Ponta nu concepe în ruptul capului că alegerile ar putea fi câştigate şi altfel decât anulând Diferenta.

Or, a te raporta astfel într-o societate liberă trădează deopotrivă un sublim dispreţ pentru democraţie şi pluralitatea opiniilor, ca şi o profundă lipsă de cultură politică.

Mai trădează, dacă vreţi, şi o inconfudabilă inadaptare personală a omului Victor Ponta la mediul competitiv, deschis, dar şi un gust otrăvitor pentru mistificarea realităţii.

Premierul şi şeful de partid Victor Ponta s-a născut prea târziu pentru ceea ce pare că îşi doreşte cu adevărat.

După cum se comportă dumnealui azi, să-i mulţumim lui Dumnezeu că Ponta încă era puştan, iar nu la cârma ţării, în 1990 şi în anii umrători ai acelui deceniu lipsit de repere.

Pe lângă el, Iliescu pare pe zi ce trece tot mai mult un moderat.

Gândiţi-vă o clipă doar: ce poate avea în minte un politician care încearcă săşi aranjeze alegerea în funcţia supremă nepropunându-şi altceva decât să destrame opozitia?

De ce ar recurge la aşa ceva, în condiţiile în care asta echivalează cu a sfida o parte semnificafivă a populaţiei?

Sau altfel: se poate numi prieten al democraţiei cel care apelează constant la asemenea josnicii?

Victor Ponta consideră, probabil, puerile asemenea întrebări.

Dar asta i se întâmplă şi pentru că imaginarul politic la care el se raportează nu este mai încăpător ca o maşină de raliu, în care există, ştiţi bine, doar două locuri: pentru pilot şi pentru copilot; pentru şeful suprem şi pentru adjunctul lui.

Restul sunt spectatori.

Ei stau pe margine, eventual te aclamă, iar uneori, când scapi puţin volanul încât să ieşi în decor, îi calci pe câţiva dintre ei.

Cu casca de protecţie pe cap, plin de sine la gândul că manevrează sute de cai putere şi cu un câmp vizual extrem de îngust (că aşa e când ai casca pe cap), Victor Ponta consideră că poate ieşi fără teamă în decor.

Şi iese tot mai mult, fără ca asta să-l deranjeze efectiv.

Din contră, se simte protejat, iar de victimele de pe care se mai ridică apoi doar colbul puţin îi pasă lui.

De exemplu, maxima aroganţă a lui Victor Ponta s-a consumat foarte recent, în prima zi de după alegerile europarlamentare.

Atunci, luni, premierul înnebunit după raliu şi-a bătut joc de opoziţie şi, prin extensie, de câteva milioane de conaţionali care o votează sau se regăsesc cumva în oferta celor ce nu sunt la putere.

A alocat 20 de secunde mari şi late acuzaţiilor aduse de moţiune, cu toate că documentul făcea referiri la subiecte extrem de sensibile de pe agenda cetăţeanului: situaţia locurilor de muncă, reducerea CAS, protejarea de justiţie a baronilor corupţi de către prietenii lor politici.

Atât, deci, DOUĂZECI de secunde a oferit premierul unei ţări democratice Parlamentului acestei ţări.
Restul timpului, probabil, îl va dedica eforturilor autoritariste de destrămare a opoziţiei.

Tăriceanu , de pildă, este acum una dintre săpăligile pe care Victor Ponta le ţine în mână.

Partidele de dreapta, însă, la rădăcina cărora tânărul premier sapă ca un stahanovist bătrân, au ocazia să-l facă să rămână doar cu bătăturile.

Dacă o vor rata, putem intui de pe acum cât de luminos va fi deceniul ce urmează.

 

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă