13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCorul indignatilor

Corul indignatilor

Corul indignatilor a inceput din nou sa cante, dupa cele ce s-au intamplat, pe stadion si in jurul lui, la Bistrita, sambata. Suparati pe arbitri, pe clubul-gazda, pe toata lumea, proprietarul, presedintele clubului si cativa jucatori au spus si facut ceea ce niste oameni civilizati nu si-ar permite. Nu e o noutate. Fotbalul, despre care se tot spune ca e un joc, doar un joc, joaca, de fapt, in mintea multor oameni, rolul acelor sarbatori antice cand regulile de comportare normale se suspendau sau erau intoarse cu susul in jos, pentru ca defavorizatii, ca sa vorbim in limbaj modern, sa se defuleze. Vedem asta chiar la suporterii acestui sport, dar, culmea, numai ai acestuia, nu si ai rugbyului, de pilda, din tari cu care nici nu putem visa sa ne comparam la capitolul civilizatie, cum ar fi Marea Britanie sau Olanda.
Cu cateva luni in urma, dl Sebastian Bodu a prezentat publicului lista cu datoriile pe care diferite cluburi de fotbal nu le-au platit statului. Rezultatul: unii au platit, altii, cei mai multi, au contestat constatarile ANAF, iar bogatul proprietar al clubului Steaua nu a gasit altceva mai bun decat sa-l ameninte pe dl Bodu, sa-l faca in toate felurile, evident, lustruindu-se pe sine, asa cum face, fara nici un pic de rusine, in orice imprejurare. Ce-i drept, putin mai tarziu, cand l-a insultat public si pe prim-ministrul Romaniei, presedintele tarii s-a dus sa-l “consoleze” – nu, nu pe prim-ministru, ci pe obraznic – la un sprit, la carciuma preferata. Si atunci te intrebi cum sa nu aiba acest Becali tupeul sa debiteze in continuare prostii catre publicul larg, daca sta la masa cu presedintele statului, daca televiziunile se bat sa ni-l infatiseze cum ne ameninta ca va fi ba Mihai Viteazul, ba Vlad Tepes. Manualul de istorie pentru nu stiu ce clasa primara ii furnizeaza acestui personaj, pitoresc doar in aparenta si atata vreme cat sta in lumea marginala a stadioanelor, inspiratiile eroice. Care – s-o spunem – pot insela, se pare, inca, o multime de oameni, probabil tot pe cei inselati si de altii pana acum, de pilda de Iliescu sau de Vadim, si gata sa se lase inselati de urmatorul farseur care ar intra in scena. Ca nici dl presedinte al Romaniei nu e departe de “felie”, asta nu e deloc o alta problema, ci chiar il ajuta pe farseurul Becali la propasirea si pe scara politica, dupa ce s-a cocotat pe aceea financiara.
Ma gandesc cu oarecare malitie la reactia pe care ar putea s-o aiba oamenii de afaceri occidentali cand vor da fata cu capitalistii rezultati de pe urma caderii comunismului, cadere la care poate au contribuit si ei, cei din Vest. Caci toti se pameaza de invazia saracilor in Uniunea Europeana, ca de o catastrofa, vezi pilda cu “instalatorul polonez”. Inca nimeni din Vest nu se gandeste serios la invazia oamenilor de afaceri din aceasta zona a lumii, imbogatiti numai ei stiu cum si pregatiti sa lupte pentru a-si impune modelul. Imaginati-va limbajul lui Gigi Becali, om de afaceri de succes, n'est-ce pas?, la bursele din Vest sau la intalnirile de afaceri cu “omologii” sai de pe-acolo. Dar, in fond, asta e problema lor. A noastra e aceea ca un asemenea personaj urca in sondaje si in curand vom putea sa ne delectam cu “gandirea” sa chiar in Parlament. Sau chiar la Presedintie si Guvern. De ce nu?
Poate ca scandalul de la Bistrita nu e decat o treapta, vorba lui Arghezi. Cat despre corul indignatilor, acesta ar trebui sa cante tot timpul, chiar cand pe stadioane e liniste, pentru ca nu acolo e buba principala, desi, azi, cand nu se mai stie unde e capul pestelui…

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă