Cu mai bine de doi ani in urma, guvernatorul BNR dadea primele semnale referitoare la efectele negative ale cresterii creditului in valuta asupra deficitului extern, sugerand, totodata, ca pentru temperarea acestui avant sunt de asteptat unele masuri administrative. Ulterior, declaratiile lui Mugur Isarescu pe aceasta tema s-au intensificat. Pentru cunoscatorii din sistemul financiar-bancar era clar ca ceva urma sa se intample. Si s-a intamplat exact in momentul cand cifrele au explodat. In iulie 2005, creditul in valuta crescuse cu 90% fata de anul trecut, segmentul creditului in valuta pentru consum cu 140%, iar deficitul extern pe sapte luni ajunsese cu peste 50% mai mare. Si astfel, pe fondul reducerii rapide de catre BNR a dobanzii de referinta de la 21% la 7,5% (indicatorul care influenteaza direct dobanzile bancilor comerciale la credite si la depozite), la inceputul acestei saptamani au intrat in vigoare noile reglementari ale bancii centrale care inaspresc conditiile de acces al populatiei la creditele in valuta, in special la cele de tip ipotecar si imobiliar. Efectul: in primul rand, doua banci importante pe acest segment au renuntat la a mai acorda astfel de imprumuturi pentru ca si-au depasit limita plafonului de 300% din fondurile proprii. In al doilea rand, s-a inceput, desi inca modest, o scadere a dobanzii la creditele in lei. Pe de alta parte, bancherii, in special presedintii de banci, au criticat vehement noua politica a BNR, aratand ca ar fi existat si alte solutii pentru temperarea creditarii in valuta, chiar si prin autoreglementari. Fara doar si poate, daca se vrea, se reuseste, dar bancile comerciale nu au dat nici un moment vreun semn ca se autoreglementeaza. Si asta pentru ca finantarile in valuta sunt foarte facile si au costuri mici. Cuvintele de ordine au fost si au ramas pentru acestea “marele profit”. Este adevarat, bancile reprezentative pe segmentul de retail nu au scazut dobanzile la depozite, dar nici nu au redus semnificativ dobanzile la creditele in lei. Motivul: pentru a nu le scadea acest “mare profit”. De asemenea, sunt si mai slabe semnalele ca isi vor mari fondurile proprii pentru a facilita accesul populatiei mai departe la creditarea in valuta. Si asta pentru ca majorarea presupune cheltuieli destul de mari pentru o banca comerciala, care-i afecteaza tot “marele profit”.
Din pacate, cei mai afectati nu sunt nici pe departe bancherii, ci omul de rand cu salariu fix, in lei. Cand acesta intra acum intr-o banca, vede clar ca nu-si mai poate lua credit in valuta pentru a-si cumpara un apartament dintr-un fost bloc comunist, un teren la margine de oras sau, in cel mai bun caz, o casa. Mai vede si ca varianta in lei este in continuare scumpa. Daca intreaba ce se intampla, i se raspunde ca asa cere acum BNR. Si pleaca, maruntind usor din buze, firesc pentru el, la adresa BNR. Dar pana una, alta, banca centrala contracareaza de fapt niste efecte, nu cauza. De altfel, nici n-ar avea cum. Pentru ca motivul acestui dezechilibru financiar al Romaniei, cu importuri care au explodat ca valoare, este efectul unei oferte structurale din economia noastra foarte, foarte slabe. Si in special in ceea ce priveste industria bunurilor de larg consum. Chiar daca sunt cativa producatori autohtoni, acestia sunt ori foarte putini, ori calitatea produselor lor este sub cea din Vest. Iar cumparatorul roman are acum nu numai alte optiuni decat avea in urma cu 15 ani, dar are si acces la ele. Ca atare, putem spune ca noi, consumatorii de rand, nu platim numai credite scumpe, ci platim acum acea politica economica guvernamentala care nu a permis o restructurare industriala substantiala.
