Cine ești dumneata, domnule Klaus Iohannis?

Cristian Campeanu Actualizat: 15.01.2015 - 23:01

Cu reverența cuvenită fostului nostru director, domnul Petre Mihai Băcanu, întrebarea este legitimă. Dacă e să ne luăm după imperativul domnului președinte – „Fapte, nu vorbe!“ –, atunci, de când este președinte, domnul Iohannis a vorbit puțin și prost, iar faptele sunt cel puțin îndoielnice.

Share

Cu reverența cuvenită fostului nostru director, domnul Petre Mihai Băcanu, întrebarea este legitimă. Dacă e să ne luăm după imperativul domnului președinte – „Fapte, nu vorbe!“ –, atunci, de când este președinte, domnul Iohannis a vorbit puțin și prost, iar faptele sunt cel puțin îndoielnice. Pentru un președinte care se străduiește să-și sape o efigie masivă, aspră, teutonică în istoria României, domnul Iohannis are un profil moral și politic mult prea diafan. În ce crede Iohannis în afară de lucrul bine făcut? Ce îl mișcă? Care sunt reperele sale ideologice? Ce angajament și-a luat el față de poporul român? Nimeni nu știe.

Stilistic, domnul Iohannis recidivează în comportament monarhic. Nu e nimic în neregulă să citești două rânduri din Eminescu pe 15 ianuarie, dar este deplasat să anunți că te duci la Bruxelles să te întâlnești cu x, y și z, și atât. Știm și noi cu cine te întâlnești, pentru că se vede pe agenda publică a lui x, y sau z. Ce vrem noi să știm este pentru ce te duci acolo. Formula „voi discuta teme de interes deosebit pentru România“ nu se califică la capitolul clarificări. Ca președinte ales, domnul Iohannis are datoria să le ofere celor care l-au votat un raport asupra misiunilor sale. Nu ajunge să le dai asigurări românilor că te duci să vorbești lucruri importante în numele țării. Nu e treaba ta să dai asigurări, treaba ta e să prezinți o dare de seamă asupra slujbei care ți-a fost încredințată.

Nu ne-am oprit întâmplător asupra vizitei la Bruxelles. Declarația prezidențială, laconică și insipidă, conține o formulare îngrijorătoare privind faptul că „instituțiile noastre sunt în mod substanțial consolidate“ și, ca atare, „contribuția noastră la proiectul european trebuie să fie una pe măsură“. Chiar așa? Instituțiile sunt nu doar consolidate, ci „substanțial consolidate“? Această formulă aparent banală ascunde o „filozofie“ prezidențială profund greșită, nocivă chiar intereselor României. Traduse în limbaj comun, vorbele puține ale președintelui spun că domnia sa merge la Bruxelles ca să ceară ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare după opt ani, sub pretenția că Justiția ar fi „substanțial consolidată“, și să dea asigurări că n-a existat nici o tentativă de lovitură de stat în iulie 2012, iar „marțea neagră“ este o amintire. Aceste pretenții sunt tot atâtea minciuni. Mai grav este că domnul Iohannis merge la Bruxelles să susțină aceste enormități la o zi după ce doamna Victoria Nuland a ridicat, la București, problema acestor atacuri la adresa statului de drept și a cerut să știe, din câte am înțeles, ce are de gând guvernământul României să facă pentru a preveni ca astfel de atacuri să se mai repete. Pentru că americanii nu sunt ușor de dus de nas, au constatat că nu s-a schimbat nimic esențial și că Guvernul poate face oricând abuz de putere pentru a legitima interesele politice și individuale ale celor aflați la conducere. Dovada e ordonanța „Plagiatul“, care legiferează în interesul unui singur om – Victor Ponta, asupra căreia președintele nu s-a pronunțat nici până astăzi, în pofida caracterului ei esențialmente arbitrar și abuziv.

Fapt: domnul Iohannis a semnat în campania electorală acordul pentru salvarea statului de drept și a democrației în zece puncte, propus de Monica Macovei. Fapt: domnul Iohannis s-a dus la CSM, unde, în loc să transmită un mesaj ferm de susținere a DNA și a luptei anticorupție, s-a apucat să relativizeze și să gloseze pe marginea „telejustiției“, a nevoii de a opri scurgerile din dosare – care nu există – și a ridicării MCV.

Or, cele două fapte prezidențiale sunt incompatibile – pardon, inconsistente. Ori una, ori alta. Nu te poți prezenta ca garant al statului de drept în același timp în care afirmi că în iulie 2012 nu s-a întâmplat nimic grav. Nu poți să joci partitura apărării independenței procurorilor când te dezlănțui împotriva procurorilor DNA pentru scurgeri fantasmatice și în apărarea dreptului la imagine al infractorului. Cine este, de fapt, Klaus Iohannis: cel care a semnat acordul Macovei, sau avocatul discret al loviturii de stat? Candidatul care a promis să reprezinte aspirațiile celor care l-au votat în turul al doilea atât de evident anti-Ponta, sau proaspătul președinte care a descoperit binefacerile colaborării cu prim-ministrul? Pentru că singurul mod în care poți asigura consensul este să îi dai fiecăruia ce vrea. Și nu l-a ales nimeni ca să-i dea lui Ponta ce vrea. Apropos de Ponta, care pare să-și fi regăsit, la rândul său, vocația de sicofant. A miza pe Ponta înseamnă a miza pe un cal mort. Are multe păcate Mircea Geoană, dar măcar pare să fie printre puținii care mai pot recunoaște un zombi politic atunci când văd unul.

Cine este, așadar, Klaus Iohannis din punct de vedere politic? Crede în domnia legii, în reguli clare și predictibile, sau în micul aranjament în care lucrurile se ajustează, iar regulile se îndoaie numai pentru ca lucrurile să se facă până la urmă? Crede în integritate? Și, mai departe, unde se situează domnul Iohannis în marea dezbatere între libertate și egalitate? La dreapta, alături de liberalii care i-au folosit temporar ca vehicul politic, sau alături de prietenii săi intelectuali situați foarte la stânga? Crede Iohannis în democrație și în mandatul reprezentativ, sau în misiunea providențială a liderului așa cum se comportă? Pentru un om ales cu atât de multe voturi sunt prea multe contradicții interne și prea multe semne de întrebare, mai ales că prezența fizică masivă, plină de greutatea funcției pe care vrea s-o impună, contrastează strident cu făptura sa politică și morală inconsistentă până la transparență. Și chiar dacă nu crede în nimic și vrea doar să fie președinte, Klaus Iohannis trebuie să își aleagă un rol politic național pe care să-l joace până la capăt și să și-l asume, pentru că această cacofonie reținută, dar stridentă, nu poate dura. Nu face pentru un neamț serios.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...