15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCercuri de interese si cercuri mafiote

Cercuri de interese si cercuri mafiote

Chestiunea cu afacerile si cu imbogatirea inca nu este prea clara in societatea romaneasca. Reminiscentele vechiului regim, care socotea bogatia o vina, iar pe bogatasi ii trecea automat in categoria hotilor, asupritorilor, ticalosilor, combinate cu o imensa ipocrizie (in timp ce-i infierau pe avuti, capii regimului comunist si ai politiei politice se bucurau de privilegii uriase, achitate din bani publici, traind mai bine decat multi dintre bogatii Occidentului), isi arata inca efectele. Dupa revolutie, chiar daca principial s-a revenit la scara de valori normala, persistenta unor politruci sadea pana la cele mai inalte niveluri ale noului stat democratic a perpetuat confuzia in randurile marii mase a populatiei. Sintagma “sarac si cinstit”, repetata obsedant, inducea asocierea bogatiei cu necinstea. Culmea nerusinarii este ca sub regimul celui “sarac, dar cinstit” au proliferat marile retele de jefuitori ai avutiei nationale. Actualmente, asupra bogatasilor patriei noastre planeaza un abur de suspiciune pe seama provenientei averilor. Suspiciune accentuata de declaratiile vituperante ale presedintelui Basescu – in special cele cu cercurile de interese care ar influenta deciziile unor ministri sau chiar ale premierului. Acuzele au fost lansate fara nominalizari sau dovezi, poate pentru a-i mai da un ghiont premierului, dar, pe de alta parte, grav este ca ele generalizeaza neincrederea vizavi de mediul de afaceri. Chiar daca sunt vizati si unii afaceristi portocalii, tunurile Procuraturii sunt indreptate catre clientela PSD. Acolo, ni se spune, e mafia. Cu unele exceptii: daca legaturile de afaceri ale “oamenilor lui Nastase” duc la Elena Udrea, presedintele e dispus sa accepte ca sunt si afaceri legale in acest paienjenis. Daca nu, toate sunt mafiote.
Ca s-a furat pe rupte in ultimii 15 ani e un adevar tragic. Numai ca au existat si oameni de afaceri onesti prin noianul de borfasi, de fosti securisti ori nomenclaturisti care, fie direct, fie prin rude sau alti interpusi, au trecut rapid averea publica in conturile personale. Or, in acesti 15 ani inca nu s-a facut delimitarea clara intre oamenii de afaceri veritabili si borfasi. Iar delimitarea se poate face numai prin aplicarea stricta a legii. Timp de 15 ani unii au fost haituiti fara mila, in timp ce altii au beneficiat de scutiri, esalonari si reesalonari, de licitatii trucate, de bani publici cu nemiluita. Aici a fost si este potul cel mare: la contractele cu statul distribuite pe criterii clientelare.
Daca legea s-ar aplica la fel pentru toata lumea, atunci n-ar mai fi nevoie de ghiulele prezidentiale incifrate, cu efecte secundare periculoase.
Deocamdata avem doar o tevatura cu iz de scandal estival. Presedintele acuza evaziv, pe baza a 21 de documente de la serviciile secrete care vor fi desecretizate peste 40 de ani, premierul cere declasificarea documentelor, presa se ambaleaza, autoritatile se fac si ele ca lucreaza, pana trece valul. Dupa care e posibil ca nimic sa nu se mai intample.
In toata lumea exista cercuri de interese care fac presiuni asupra politicului, dar acestea sunt bine delimitate fata de cercurile mafiote ce lucreaza mana in mana cu coruptii. Tocmai de aceea, in tarile dezvoltate, pe de-o parte, exista societati sau grupuri de lobby care se bat pentru anumite chestiuni in limitele legii, pe de alta parte avem arestari si condamnari in mari cazuri de coruptie, unde apare si mafia. In Romania, aceasta delimitare inca nu exista. Ea se poate face numai prin aplicarea stricta a legii, iar acolo unde legea nu exista sau e ineficienta, ea trebuie schimbata. Altfel nu vom avea decat scandaluri in spatele carora jaful va continua…

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă