Premierul Victor Ponta a căzut în sfârşit de pe calul în şaua căruia visa că va ajunge campion pentru simplul motiv că animalului, deşi avea o coamă deasă, o coadă lungă şi muşchi de oţel, îi lipseau, totuşi, picioarele.
Slăbiciunea a putut fi mascată cu succes cât timp calul şi călăreţul aveau nevoie doar de un repaus elegant pentru a fi traşi perfect în poză de aparatul foto cu care cel din urmă îşi construieşte cultul personalităţii.
Când, însă, a fost rost de galop, totul s-a năruit, iar de aici încolo, omul despre care vorbim fie îşi va schimba calul, fie va continua să cadă în mod repetat, cu costurile binecunoscute de specialiştii în domeniul călăriei şi de experţii în propaganda executată prost.
Cam aşa s-ar traduce prestaţia premierului în scurtul timp care a urmat aducerii lui Omar Hayssam în România, dar şi efectele pe care le-ar putea avea consecvenţa lui Ponta pe viitor, în perspectiva unor noi cazuri de o complexitate apropiată.
Eratele date ulterior de premier, şi ele camuflate prost prin punerea presei în culpă pentru alterarea sensului avut de afirmaţiile iniţiale, nu pot ţine loc nici de responsabilitate, nici de luciditate şi cu atât mai puţin de cunoaşterea arhitecturii raporturilor instituţionale.
Devenise deja evident că Ponta este genul politicianului care se vede pe sine în tot şi în toate şi tocmai din convingerea intimă că ne poate vinde orice vorbă drept adevărul absolut a ajuns ca, într-un caz precum aducerea lui Hayssam, să aibă spectaculoase surprize. (Dorinţă mai mare ca precauţia şi mai mică decât prostia? Probabil).
De ce? Pentru că în speţa la care ne referim, domnul Ponta nu avea cum să fie singurul actor principal. Ba mai mult, nu prea avea cum să fie actor principal.
Operaţiunea prin care sirianul a ajuns la Bucureşti nu se compară nici pe sutime cu alte situaţii în care stilul deja consacrat l-a ajutat pe premier să evite catastrofa sau chiar să puncteze electoral.
Nu seamănă nici cu bâlbele guvernamentale de la începutul anului pe seama taxelor şi impozitelor locale, nici cu diversele episoade în care vedeam cu toţii cum acte normative ieşite din Guvern ajungeau modificate la Monitorul Oficial, nici cu introducerea cu jumătate de măsură a managementului profesionist în companiile de stat, nici cu fabuloasa poveste a creşterii economice şi a creării de locuri de muncă şi, mai recent, nici cu parodia populistă de la Bacalaureat.
Asta, ca să mă rezum la numai câteva exemple în care şeful Guvernului s-a autodistribuit în roluri pozitive şi în care a călcat pe bombeu realitatea pentru a furniza publicului liniştitoare happy-end-uri.
Nu, nu seamănă, pentru că în toate speţele amintite mai sus, premierul Ponta era secondat de oameni pe care-i ţine sub control, de şefi de ministere şi agenţii guvernamentale cărora le poate învârti cheiţa.
Şi, în particular, de un CSM (apropo de atacurile la adresa procurorilor în scandalul de la Liceuul “Dimitrie Bolintineanu”) care nu mai deranjează cum o făcea odată.
Ei bine, în fiecare dintre filmele proaste cu care am exemplificat mai sus, Victor Viorel Ponta era, uneori pe rând, alteori simultan, scenarist, regizor, actor principal, vânzător de bilete. De ce? Simplu, pentru că putea controla, politic, jocul.
Prin comparaţie, însă, cazul Hayssam a venit la pachet cu un context special şi cu totul atipic, în care premierul, deşi şi-o doreşte, nu se poate simţi ca peştele în apă.
A încercat, e drept, să dea impresia asta, doar că, de peste tot, au apărut rechini (să-i denumim cadrul legislativ şi câteva instituţii din afara sferei pe care Ponta o controlează –Preşedinţie şi servicii de informaţii).
De pildă şi după ştiinţa mea, şeful statului este singurul care poate autoriza operaţiuni ale forţelor de securitate şi militare în afara graniţelor ţării. Deci nu premierul.
Era aducerea lui Omar Hayssam o speţă ce ar necesita operaţiuni la un asemenea nivel?
Cam da.
La fel s-a procedat şi în cazul salvării jurnaliştilor din Irak.
S-a spus şi atunci, la fel ca acum, că a fost vorba de o operaţiune neautorizată de către statul irakian.
Singura diferenţă între recuperarea din 2005 a ziariştilor şi recuperarea din 2013 a teroristului este aceea că încă nu ni s-a explicat, în mod oficial, din ce ţară a fost extras Omar Hayssam.
Asta, apropo de rechinii numiţi cadrul legal şi servicii, care vineri şi sâmbătă i-au jucat lui Victor Ponta o interesantă festă.
Asta nu înseamnă automat că premierul a fost ocolit total. Nu, Doamne fereşte!
A spus chiar dumnealui că a semnat nişte hârtii, la fel cum a recunoscut şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, că şi-a pus aprobarea pe nişte documente.
Pe de altă parte, nici asta nu înseamnă că Ponta şi Duşa au avut un rol major şi nici că au ştiut în detaliu şi cu mult timp înainte ce se pregăteşte, cum şi când se execută.
Însă înainte de a încheia, aş mai insista puţin pe un amănunt important de reţinut, iar aici am în vedere un context chiar mai larg decât operaţiunea „Hayssam”: relaţia Guvern (Victor Ponta)-servicii de informaţii.
Dat fiind gradul specific de implicare al serviciilor în astfel de operaţiuni, aducerea în România a sirianului condamnat pentru terorism, în ciuda opoziţiei mai mult decât notorii a aripii dure din PSD (aveţi în vedere trecutul încărcat al relaţiilor lui Omar Hayssam cu greii partidului), are darul de a sublinia faptul că o parte consistentă a serviciilor de informaţii continuă să ţină piept eforturilor USL de vedea instituţiile-cheie din sfera siguranţei naţionale aşezate la picioarele puterii.
E vorba, în principal, de SRI şi SIE.
Ca orice forţă politică dispusă să calce în picioare Constituţia şi Curtea Constituţională pentru a-şi vedea scopurile atinse mai repede, în chestiunea subordonării totale a serviciilor USL a încercat, dar încă nu a reuşit.
Iar acest eşec se aude şi acum, prin forţa ecolului care umblă liber prin spaţiu, deşi a fost enunţat de Dan Voiculescu anul trecut, când mogulul se lamenta că, în mod paradoxal, USL a ajuns la putere, dar nu a preluat puterea, pentru că nu a acaparat justiţia.
Se subînţelegea, evident, că în chestiune nu era doar justiţia, ci şi structurile de informaţii.
De ce SRI? În primul rând pe motiv că lucrează strâns cu DNA în dosarele de mare corupţie.
De ce SIE? În principal pentru că ar fi creat USL-ului o imagine demonică pe plan extern.
În vara lui 2012, reprezentanţii PSD, PNL şi PC băteau şaua asta aproape zilnic.
Iar lupta surdă se duce şi în zilele noastre. Aş aminti aici doar două episoade mai mult decât relevante.
Cel mai recent are legătură cu Bacalaureatul 2013.Pe lângă dezvăluirile privind ingeniozitatea elevului şi a profesorului român în construirea schemelor de fraudare, dar şi a numărului de dosare penale deschise, reţine atenţia o intervenţie publică a şefului SRI, George Maior, care practic l-a înfruntat direct pe premier printr-un balet oratoric cu multiple înţelesuri.
Reiau aici câteva din declaraţiile directorului SRI, făcute la postul RTV: “Nu pot să stau pasiv la elemente de fraudare legate de principala resursă a ţării, anume resursa umană, fapt ce afectează fibra naţională (…) Serviciul a acţionat pe baza unei decizii luate de mine şi voi face şi anul viitor la fel, dacă va fi nevoie”.
“Am avut discuţii şi cu ministrul Remus Pricopie, ce era extrem de îngrijorat de acest aspect (…) S-a comunicat permanent cu ministrul. L-am simţit şi pe el sub un soi de presiune în anumite intervenţii publice. Poate ar fi trebuit să fie mai radical faţă de anumite afirmaţii publice nemeritate”.
“Avem ce căuta în domeniul educaţiei şi vom avea ce căuta şi pe viitor, dacă va fi nevoie (…)”.
De luat aminte că afirmaţiile lui George Maior au fost făcute după ce însuşi premierul s-a pronunţat pe cazul de la Bolintineanu, înfierând procurorii care lucrau la acest caz şi anunţând în prim-time intervenţii pe firul scurt până la procurorul general pentru a bloca ancheta.
Al doilea episod, pe terenul confruntării putere-servicii se numeşte, generic, “Amendamentul Iordache”. E vorba de o modificare pe care USL, prin senatorul PSD Florin Florin Iordache, ţine morţiş să o aducă Legii 51/1991.
În esenţă, el spune aşa: “(…) Convorbirile sau comunicările interceptate se ataşează procesului-verbal prevăzut în art.61 din Codul de procedură penală numai în măsura în care acestea au vizat infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale”.
Va să zică, de ce să mai folosească justiţia munca ofiţerilor de informaţii în dosarele mari de corupţie, de ce să mai vedem trimiteri în judecată şi, eventual, condamnări de politicieni corupţi pe baza unor interceptări realizate în baza mandatelor pe siguranţă naţională?
De ce să nu-i ierte poporul a priori, refuzând procurorului şi judecătorului probe beton, iar bugetului sute de milioane şi miliarde de euro sifonaţi fără grija ascultării?
Or, SRI a reacţionat dând publicităţii o analiză din care reiese că ofiţerii serviciului ar fi astfel nevoiţi să încalce legea, aşadar subminând o voinţă politică de largă respiraţie. “Art. 291 din noul Cod de procedură penală stipulează că există obligativitatea persoanelor cu funcţii de conducere într-o unitate publică sau cu atribuţii de control de a conserva orice mijloace de probă şi de a le pune la dispoziţia organelor de urmărire penală, cu ocazia sesizării acestora”, se arăta recent în punctul de vedere exprimat de SRI.
Deşi, la scurt timp, proiectul de modificare a căzut în comisia din Senat, Iordache l-a readus în atenţia celei a Camerei Deputaţilor, iar semnalele care au fost date până acum indică faptul că o anumită parte a spectrului politic va merge înainte până la epuizare pentru a face imposibilă lupta procurorilor şi a serviciilor de informaţii cu marea corupţie.
Păi să nu-l tragă Varanul de urechi pe tânărul premier, să nu se îmbolnăvească de oftică Crin Antonescu, direct în biroul lui Ponta, şi să nu-i facă acestuia scandal linia dură a PSD pentru incapacitatea de a-şi subordona serviciile?
Dar voinţă politică, în sensul, de care vorbeam, există în continuare.
De altfel, este cât se poate de semnificativ faptul că pe fir a intrat şi Sorin Roşca Stănscu, un personaj ale cărui gesturi de până acum trădează un interes major în blocarea anchetelor penale privind marea corupţie.
În esenţă, SRS a venit cu ideea ca stenogramele din dosarele de aces tip, odată ajunse în presă, să fie anulate şi, evident, să-şi piardă calitatea de probe în instanţă.
Mintea diabolică a liberalului nici că putea născoci ceva mai pervers şi mai simplu pentru legarea mâinilor anchetatorilor.
La câţi politicieni controlează, direct sau indirect, trusturi media sau simple fiţuici, metoda lui Roşca Stănescu se poate dovedi extrem de eficientă, doar că lezează până şi inteligenţa unei moluşte.
La cum arată peisajul, Victor Ponta riscă în continuare să mai cadă de pe cal.
Întrebarea cu un răspuns cam cât ghicirea numerelor câştigătoare la Loto este de câte ori o poate face fără să se mai şi ridice?
