Legitimitatea guvernării Ponta (deci și a actualului Cabinet, ca și a celui nou, disponibil ochiului public, în mod oficial, de luni) se prăbușeste accelerat.
Începand de joi – când s-a consumat tentativa de subminare a luptei anticorupție, prin încălcarea procedurilor de alocare a bugetului DNA pe 2015 – legătura dintre premierul Ponta și interesul național s-a mai rupt o dată, pășind în aula poveștilor cu spiriduși, bune de servit în această perioadă numai credulilor aglomerați la gura sobei.
După exercițiul de forță cu diaspora, a sosit acum rândul DNA, țintele alese de premier și de ciracii săi din Cabinet și de la conducerea Ministerului Public trădând existența, la nivel înalt, a unui plan insalubru de gripare a principalelor motoare care dau semne că pot schimba cu adevărat România: diaspora și instițutiile care luptă eficient cu corupția endemică.
Nu, nu e o coincidență că, în doar patru săptămâni, Guvernul și PSD au încercat să reducă la tăcere tocmai zonele pe care nu și le pot în vreun fel subordona; și care, în schimb, au deșelat mașinăria politico-mafiotă care-și planificase în detaliu razboiul pe termen lung cu țara.
Nu, domnilor, nu e coincidență, ci se acționează programatic și sub urgența disperării!
În lupta cu cetățenii care le plătesc lefurile și tunurile financiare, Ponta și PSD folosesc o gamă largă de instituții – de la Cancelaria primului ministru, la MAE și BEC, de la biroul ministrului delegat pentru Buget sau Ministerul Finanțelor Publice, la scaunul Procurorului General al României.
Dacă și asta înseamnă izvor de legitimitate, atunci Adrian Năstase o fi icoană, iar Dan Voiculescu un adolescent supradotat.
Ca atare, unica semnificație a gestului însuși, de a prezenta Parlamentului un nou Guvern, "restructurat", trimite la sfidare, subminare și culcare.
Gradul de interes al românilor din diaspora față de ceea ce se întâmplă cu țara de baștină a cunoscut o explozie – dovadă ceea ce s-a întâmplat la prezidențiale.
Mai mult, influența lor asupra conaționalilor rămași acasă este, după 16 noiembrie 2014, un fapt de natura evidenței.
Practic, umilințele la care au fost supuși în tururile unu și doi, ca și conduita lor exemplară au trezit la realitate un număr impresionant de oameni, aici, în țară.
Episodul nu are precedent.
Pe de altă parte, sondajele arată că încrederea populației în DNA crește de la lună la lună, ceva de neimaginat cu câțiva ani în urmă pentru un parchet.
Măcar de-am ține cont de cifre: DNA-ul atrage la buget sume comparabile cu contribuția, prin taxe, impozite și slujbe create, a corporațiilor. Cu 25 de milioane de euro pe an (din 2015, că nu s-a depășit 20 de milioane în 2014) și cu doar 90 de procutori, Direcția Națională Anticorupție aduce de peste 10 ori mai mult în conturile statului.
O fi puțin?
Dar dincolo de asta, amintiți-vă cât de jos era respectul nostru pentru instituțiile din sistemul de justiție acum doar câțiva ani!
În fine, SRI a ajuns astăzi o instituție care cunoaște o tendință similară, iar asta se datorează în primul rând implicării serviciului de informații în lupta cu marea corupție, sprijinul oferit procurorilor, de către ofițerii săi, fiind esential.
E drept, pentru ochiul opiniei publice, este și cel mai vizibil aspect al activității curente a SRI.
Dar, iarăși, câți dintre noi și-ar fi imaginat, acum câțiva ani, că e posibil acest salt uriaș?
Or, dacă nici experiența proaspătă a prezidențialelor și nici tendințele măsurate de sondaje nu sunt suficiente pentru a taxa drept ilegitimă o guvernare ale cărei acțiuni trimit la pubela istoriei diaspora și lupta anticorupție, atunci ce mai înseamnă oare legitim? Sau opusul lui.
Ce consistență mai poate avea ideea de democrație atunci când puterea politică face pogo cu aspirațiile unei mase atât de largi de cetățeni?
Situația creată de Victor Ponta și PSD a devenit una extremă.
Are, însă, și o componentă profund pedagogică.
Se poate chiar spune că tocmai practicile nedemocratice ale clicii conduse de plagiator ne-au dat și cea mai eficientă lecție de democrație.
Dură, dar eficientă.
Obstrucționarea dreptului fundamental la vot (în cazul diasporei), respectiv tentativa guvernamentală de obstrucționare a luptei anticorupție (în cazul finanțării DNA pe 2015) ne-au demonstrat, dinclo de tratate, că opinia publică rămâne ultimul gardian în fața dictaturii și mafiei de stat.
În cazul nostru, iată, și cel mai eficient.
E drept, dacă vorbim de alegerile în diaspora, lumea a reacționat masiv și la turul I, și între tururi, dar nu s-au obținut imediat schimbările dorite. În ciuda oprobiului public, șeful MAE și premierul au fost de neclintit.
Însă revolta oamenilor a produs în cele din urmă Schimbarea, la urne.
În zilele care au urmat ultimei runde a scrutinului, tot revolta asta a făcut să dispară de pe agenda Parlamentului proiectul de lege privind amnistia și grațierea, dedicat celor mai influenți dintre corupți.
Un an a domnit, intangibil, prin buzunarele aleșilor, dar într-o singură zi totul s-a dus.
Mai recent, reacția opiniei publice (prin media și rețelele sociale), coroborată cu atitudinea tranșantă a reprezentanților DNA au scuturat dur Guvernul și Ministerul Public, creând la timp premisele unei victorii a principiilor asupra “principilor” statului corupt.
În ambele situații, dacă s-ar fi dormit ca de obicei, praful s-ar fi ales!
E limpede, așadar, că greul de a avea o viață mai bună, în ultimă instanță tot de umerii opiniei publice depinde.
Să-i mulțumim pentru această lecție dură premierului Ponta, un doctorand eminent – când e lăsat să copieze, un cetățean indezirabil – când e să guverneze.
Să-i cerem, apoi, demisia, căci ne-am însușit suficient lecțiile involuntare de democrație pe care liderul de carton ni le-a dat.
Sunt suficiente.
Ce e prea mult, strică, iar stricăciunile de care a dovedit că poate fi în stare acest Guvern și la care visează zilnic, până spre 6 dimineața, baronii partidului care-l susțin nu au corespondent decât într-o imaginație foarte bolnavă; cea mai bolnava.
Sau într-o realitate paralelă celei la care aspirăm, dar înnebunitor de "funcțională" în alte zone: de la răsăritul României încolo – din Rusia lui Putin, trecând prin Asia Centrală a „luminaților” post-sovietici, și până colo sus, în China.
Cui îi vine greu să digere durul adevăr, să atunce o privire rapidă la vecini.
Un raport proaspăt ca o trufanda dezvăluie faptul că, în 2014, corupţia a atins în Bulgaria cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.
Să nu fie, oare, nici o legătură între ezitările Sofiei din ultima perioadă, în a alege fără echivoc între UE-NATO, pe de o parte, și Rusia, pe de alta? Între democrația liberală și oligarhia putinistă?
Mirare-ar fi!
