Si dupa integrarea in UE, Romania (integrata) ramane o tara a nostalgiilor. Traim in aceeasi criza de adaptare fata de noile realitati si ne intoarcem spre trecut cu o nostalgie de-a dreptul toxica. Fireste, una este sa fii atasat de amintirile personale cele mai dragi si alta este sa cazi zgomotos si ridicol in abisul unor tampenii.
Am inghetat de oroare vazand cozile la care s-au asezat bunii nostri compatrioti pentru a vizita Casa Poporului sau, mai simplu spus, Casa. Acest templu faraonic, acest saurian care si-a asezat miile de tone peste plamanii firavi ai Bucurestiului traditional, asfixiindu-l, este in continuare un centru de interes, de admiratie, poate chiar de veneratie.
Daca bunaoara bravii nostri concetateni ar fi fost primiti acolo de Bobu, Dinca, Dascalescu, de toata floarea CPEx – la Ceausescu nici nu mai are rost sa ne referim – probabil ca nu ar fi avut nicio tresarire. Sinistrele figuri de odinioara merita admirate de vreme ce Casa la a carei edificare au contribuit prin insasi calitatea lor de inalti demnitari comunisti este vizitata de mii si mii de oameni. Poate o sa spuneti ca in anii de cand slujeste drept lacas al forului legislativ democratic s-ar fi exorcizat asa, de la sine… Cred ca este exact pe dos atat timp cat Vadim Tudor poate acolo sa-si faca de cap. Junele Bogdan Olteanu, liberal, nimic de zis, in buna traditie a unei jalnice popularitati, vine sa planteze un pom, apoi face bancuri cu pensionarii sarantoci care, in naivitatea lor, incep sa ingane melodiile unui asa-zis folclor nou.
In mod normal, ca reprezentant al unui partid istoric, cu origini in secolul al XIX-lea, ar fi trebuit sa le spuna oamenilor care stateau la coada si cascau gura: Fratilor, casa asta a papat mii de miliarde, sub talpa ei se afla cimitirul unui intreg oras, zeci de mii de oameni care au locuit aici si-au socotit viata incheiata dupa ce si-au vazut locuinta demolata, insasi memoria noastra ca popor a fost grav lezata prin crearea unei asemenea orori, incercati sa ganditi si sa simtiti asa, iar apoi intrebati-va daca are vreun rost drumul pe care l-ati facut pana aici. Ca sa vizitati ce?
Sa nu uitam insa ca ieri a fost Sfantul Ion… Cel mai insemnat purtator din tara al acestui nume a fost felicitat asa cum s-a intamplat si anii trecuti si cum se intampla din '90 incoace. Evident, dl Iliescu are tot dreptul sa fie felicitat de cei care tin la el, sa fie socotit si locomotiva PSD, dar cei care-l felicita – si ma refer din nou la cei naivi, nu la cei interesati – nu au inteles nici pana acum, in ceasul al doisprezecelea, ca, daca dl Iliescu ramanea la putere si daca si-ar fi pus in aplicare planurile, toata euforia cu Uniunea Europeana si cu bucuria de-a calatori liber si de-a munci unde ne place nu s-ar fi implinit niciodata. Am fi fost acum exact ca fratii nostri de peste Prut, umiliti ca nu mai pot intra in tara in care bunicii lor traiau in mod normal ca cetateni romani. Noi la ce usa mai bateam? Ei ne au pe noi! Noi pe cine am fi avut? Aici s-ar fi inchis granita Europei. Nu pe Prut, ci pe Dunare, pe Mures… Am fi cazut de partea cealalta a lumii si aici am fi ramas in bratele rusilor si ale turcilor, nu-i asa?, prietenii nostri seculari… Dar incearca sa le explici admiratorilor iliescieni asa ceva. Vor incepe sa te huiduie, vor incepe sa spuna ca n-ai inima, ca esti un caine de capitalist, imbuibat si hain. Poate ca Bogdan Olteanu nu a spus nimic in genul celor citate mai sus gandindu-se – mai stii? – ca va fi luat la huiduieli. Am destule rezerve in acest sens. Intram, vasazica, in Uniunea Europeana cu Casa lui Ceausescu mai admirata ca niciodata si cu (Sfantul) Ion care nu piere. Deci, Casa lui Ion!
