Mai toate agentiile de presa, posturi de radio si televiziune, ziare de mai mare sau mai mic tiraj s-au grabit sa lanseze spre urechile noastre gingase stirea de mare efect si de neinchipuit balsam: Europa rasufla usurata, a trecut cu bine peste hop. Amenintarea Rusiei a fost pana la urma inlaturata. S-a cazut la pace etc., etc.
Evident, impreuna cu Europa, rasuflam si noi usurati. Dar lasand la o parte binevenita relaxare, cum sa nu ne punem totusi o intrebare de bun-simt: oare chiar ne-am temut cu adevarat de santajul rusesc? Chiar am luat in serios muschii tarului Putin? Si un copil stie: Rusia nu mai e ce a fost sau ceea ce, pret de zeci de ani, din '45 incoace, ni s-a indus propagandistic ca este. Mult temutul ei armament nuclear, diviziile stralucitoare de blindate, supla si nimicitoarea aviatie, toate au ruginit si nu mai fac nici cat o ceapa degerata. Soldatii Armatei Rosii au vandut tanchete pe cateva sticle de vodca. Lazi cu munitii au luat aceeasi cale a comertului ilegal. Slava lor de odinioara s-a naruit. Si atunci? Ce le-a mai ramas? Nu cumva doar cartea cacealmalei?
Posesoare a unor imense resurse naturale pe care – cum altfel? – le exporta, Rusia stie ca le poate folosi ca o arma in duelul cu alte state sau grup de state. De aici se inalta insa si spectrul temerei: daca, vezi Doamne, suparandu-se pe politica ofensiva a Occidentului, se hotaraste peste noapte sa lase Europa fara gaze, rasucind in sens nedorit magicul robinet?
Temerea, oricat de sumbra, mi se pare totusi prosteasca fiindca, asa cum am spus, rusii nu mai sunt niste tartori, ci jalnice sperietori. Astfel, comedia gazelor e chiar comedie, adica o cacealma. Or inchide ei robinetul, dar atunci ce fac? Beau gazul, il inhaleaza? I-am vazut pe cei doi barosani birocrati ai Gazpromului si ai companiei echivalente din Ucraina. Scena era parca desprinsa din Caragiale. Daca am retinut, cei doi s-au si imbratisat si pupat. Aranjamentul le iesise. Sperietura Europei mersese. Pe functionarii de la Bruxelles ii trecusera toate apele. Ceea ce, evident, le-a mers la inima cacealmistilor. Tocmai de aceea ideea ca rusii fac din gaz o arma politica indreptata atat asupra tarilor care au iesit de sub influenta lor, cat si asupra acelora care le-au ajutat sa iasa reprezinta, daca nu chiar o greseala pe de-a-ntregul – fiindca, oricat de slabiti, rusii totusi nu trebuie subestimati -, atunci, sigur, o exagerare. Ne temem de rusi fiindca trecutul in care dominau nu e prea departe, dar pe de alta parte trebuie sa facem diferenta dintre un urs de padure si unul de circ.
Extraordinarul sistem actual al globalizarii are o putere mult prea mare pentru a fi contracarat printr-o politica de forta unilaterala. Lumea e legata prin mii si mii de noduri in asa fel incat nimeni nu se poate dezlega de capul lui din complicata tesatura. Rusii stiu asta. Si mai stiu ca revolutiile portocalii nu sunt facute de fiinte fara prihana, ci de oameni supusi greselii, coruptibili, demagogi, care promit marea cu sarea, dar de facut fac putin. Portocala, mandarina, clementina primesc cate o injectie de gaz si se umfla si mai mult.
Si mai este un aspect foarte important ce nu a putut sa scape strategilor de la Kremlin. Fortand acum nota, prefacandu-se c-o forteaza, Rusia s-a purtat precum grupul OPEC in urma cu mai bine de treizeci de ani. Dar acelea erau tari din lumea a treia, ceea ce Rusia in nici un caz nu vrea sa fie. Propria imagine, niscai dolari in plus si o strambatura catre Occident formeaza miezul politicii lor la inceput de an.
