Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Băsescu TREBUIE SĂ SCHIMBE rezultatul alegerilor

Cristian Campeanu 15.11.2012 - 16:59

Contrar sofismelor emise de Crin Antonescu şi răspândite de armata sa intelectuală rinocerizată de relativism, se poate formula cu uşurinţă o definiţie raţională şi suficient de generală a „interesului ...

Share

Contrar sofismelor emise de Crin Antonescu şi răspândite de armata sa intelectuală rinocerizată de relativism, se poate formula cu uşurinţă o definiţie raţională şi suficient de generală a „interesului naţional". Cei care decid să rămână alături de Antonescu nu pot coborî mai jos de atât din punct de vedere moral şi intelectual. Nu temem însă că cei care cred că interesul naţional (mai) poate fi salvat prin susţinerea lui Ponta şi a PSD în acelaşi fel în care au votat cu Iliescu împotriva lui Vadim în 2000 sunt pe cale să devină victimele celei mai mari escrocherii politice din ultimii 20 de ani.

Interesul naţional constă în consolidarea instituţiilor statului de drept, continuarea integrării europene, întărirea şi extinderea parteneriatului strategic cu Statele Unite şi reluarea unei creşteri economice sustenabile. Nici o dramă aici, nici o dilemă existenţială, nici un plonjon dureros în străfundurile sufletului colectiv românesc în căutarea destinului naţional. Direcţia e Vestul, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al parcursului politic, economic şi instituţional. Are cineva o problemă cu această definiţie şi cu această direcţie în România anului 2012? Se pare că da. Crin Antonescu, sau mai degrabă axa Antonescu-Voiculescu-Dragnea.

Domnul Antonescu a refuzat dreptul preşedintelui Băsescu de a numi un prim-ministru care să servească interesului naţional pe temeiul că Băsescu, nefiind proprietarul absolut al „interesului naţional", va introduce arbitrariul în ecuaţia electorală din România şi va numi pe cine va dori el, indiferent de rezultatul votului. Din punctul nostru de vedere, declaraţia lui Băsescu merită salutată, nu dezavuată. Dacă în urma alegerilor din decembrie va rezulta o majoritate şi un premier care vor prezenta un pericol clar şi iminent de a scoate ţara de pe direcţia Vest - adică împotriva interesului naţional - atunci Băsescu nu numai că poate, dar are chiar datoria de a se opune unui astfel de deznodământ, chiar dacă acest lucru ar însemna să se opună rezultatului unui proces democratic. Când democraţia intră în conflict cu drepturile şi libertăţile individuale, cu egalitatea în faţa legii şi, deci, cu statul de drept, atunci democraţia eşuează de la funcţia ei fundamentală şi devine ilegitimă. 

Reprezintă axa Voiculescu-Antonescu un astfel de pericol? Din nefericire, nu mai există demult vreo îndoială în acest sens. Dacă ar fi fost numai atacurile virulente - niciodată retrase - ale lui Antonescu şi ale apropiaţilor săi împotriva Uniunii Europene, a preşedintelui Comisiei, a cancelarului Angela Merkel, a ambasadorului Statelor Unite, Mark Gitenstein, şi chiar a parteneriatului cu SUA, sugestiile aceluiaşi Antonescu că România ar fi „colonia Vestului" iar Băsescu, un biet „guvernator" ori campaniile de un naţionalism obscen ale Antenelor lui Voiculescu, încă li s-ar mai putea găsi scuza că nu sunt decat nişte demagogi ordinari. Demagogia, o fi ea primitivă şi dezgustătoare, dar nu este ilegală şi, cu siguranţă, nu este antinaţională.

Antinaţional este asaltul fără precedent asupra instituţiilor statului de drept, care sunt supuse încă de pe acum unor atacuri sistematice şi concertate care au drept scop aservirea lor politică şi/sau desfiinţarea funcţiei lor constituţionale. Ministerele şi agenţiile statului (începând, desigur, cu Ministerul de Externe), s-au umplut din nou cu aceiaşi securişti ceauşişti siniştri de pe vremea lui Năstase angajaţi pe post de „consilieri personali" şi asta se vede inclusiv la companiile private unde au început să reapară „securiştii cu relaţii" care fac legătura cu Sistemul şi fără de care e imposibil să faci afaceri. Avocatul Poporului, anihilat - Curtea Constituţională, în faţa alegerii supunere sau suprimare - Consiliul Superior al Magistraturii, idem - ANI, pe moarte - DNA, Parchetul General, în pericol de anihilare prin numirea unor conducători incompetenţi şi obedienţi - CNA, pe cale de a fi aservit prin Ordonanţă de Urgenţă. Până şi SIE şi SRI au ajuns să fie alarmate de tentative tot mai agresive de corupere şi/sau recrutare. Dovezile sunt copleşitoare şi deja nu mai există nicio scuză pentru aceia care refuză să le vadă, indiferent că e vorba de ONG-uri, de diplomaţi sau de intelectuali (în ceea ce îi priveşte pe aceştia din urmă, merită o menţiune specială, fie şi numai pentru istorie, rolul jucat de publicaţia „Observator Cultural", care dintr-o tribună gauchistă oarecare s-a transformat într-o sinistră rezervaţie de rinoceri care au dus relativismul până la incriminarea anticorupţiei şi legitimarea lui Becali). Or, în aceste condiţii, a rămâne alături de Antonescu-Voiculescu şi vechea gardă a Securităţii este o demisie morală şi intelectuală la limita josniciei.

Întrebarea este cum poate contracara preşedintele acest pericol cât se poate de real şi de iminent? O soluţie care pare tot mai populară în ultimul timp ar fi ca Băsescu să introducă un soi de „levier european" între PSD/Ponta şi Antonescu-Voiculescu pentru a sparge monolitul USL în scopul salvării direcţiei europene şi a unui nucleu esenţial de instituţii ale statului de drept. În această direcţie par să acţioneze şi o serie de reprezentanţi ai Occidentului la Bucureşti care par şi ei convinşi că este de preferat o guvernare PSD, cu sau fără Ponta la cârmă, cu susţinerea UDMR şi, la limită, chiar a PDL, uneia monolitice USL, aflată sub controlul lui Voiculescu. Este soluţia din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2000: Oricât de respingătoare ar fi fost perspectiva de a-l vota pe Ion Iliescu, alternativa Corneliu Vadim Tudor era cu mult mai rea, aşa că mulţi au votat Iliescu cu interesul naţional în minte şi ţinându-se de nas. Problema cu acest scenariu este că e prea plauzibil ca să fie real, prea atrăgător ca să fie adevărat.

Ponta a demonstrat de nenumărate ori că este un mitoman lipsit de orice convingeri, de orice dimensiune morală şi gata să facă absolut orice pentru a-şi atinge scopurile, un individ însetat de putere şi recunoaştere, construit dintr-un material profund totalitar. Noul său discurs despre „coabitare" pare mai curând să fie o escrocherie care să câştige încrederea preşedintelui şi a europenilor fluturându-le in fata masca responsabilităţii pentru a ascunde proiectul USL de transformare a regimului politic din România într-o oligarhie. Ponta este mai degrabă ceea ce în engleză se numeşte un „con(fidence) man" - care îţi fură casa după ce te-a convins că ai câştigat un apartament-, pentru că, o dată instalat la putere, nimeni nu va mai avea ce să-i facă. În 2000 exista o pârghie - aderarea la Uniunea Europeană - care putea fi utilizată împotriva derapajelor regimului Iliescu-Năstase. De data aceasta nu va mai exista nicio pârghie de control si cenzura şi, de aceea, preşedintele va trebui să fie foarte precaut cum îşi va plasa mizele.

În interes naţional, Băsescu este obligat să schimbe rezultatul alegerilor prin negocieri sau prin numirea premierului, in acelasi fel in care a reusit si in 2005 si in 2009, pentru a bloca accesul axei Antonescu-Voiculescu la putere dar în niciun caz nu trebuie să îl investească pe Ponta cu încredere.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...