De-a lungul timpului, orice partid aflat in campanie electorala a deplans cu lacrimi amare saracia cronica a romanilor si a promis, batandu-se cu pumnii in piept, ca va incerca din rasputeri sa reduca acest flagel. Dar, dupa ce a obtinut voturile dorite, deturnarile de fonduri, furturile din banul public, in general evaziunea fiscala, au fost lasate sa se extinda fara nicio opreliste. Astfel ca, dupa 16 ani de democratie, Romania se prezinta la portile Uniunii Europene drept demna detinatoare a unui soi de libertate caracteristica mai degraba regimurilor economice off-shore, si anume cea a dobandirii averilor ilicite si ulterior a albirii acestora. Practic, in acest moment, in privinta controlului averilor exista un imens gol legislativ. Si nu ne referim aici numai la demnitari sau la functionarii publici, ci si la cei care sfideaza printr-o opulenta ostentativa.
Chiar daca pare greu de crezut, initiative legislative pentru reglementarea acestor tipuri de controale au tot fost. In 2004, an electoral, Adrian Nastase a fost primul care a propus impozitarea cu 90% a averilor ce nu pot fi justificate. Acelasi tip de propunere a fost avansata mai tarziu si de Sebastian Bodu, actualul presedinte al Fiscului, dar care a scazut nivelul de impozitare la numai 16%, in ideea alinierii la cota unica. Dupa ce presa si societatea civila au initiat dezbateri intense pe aceasta tema, proiectele au cazut pentru simplul motiv ca taxarea unui bun ilicit s-a dovedit un nonsens. Cu alte cuvinte, de ce sa se lase celui care a furat 10% sau 84% din furt? Ca atare, concluzia a fost ca un astfel de act normativ i-ar premia pe cei care au facut bani pe cai ilegale, aducandu-i totodata elegant la suprafata. Un alt proiect a apartinut PUR, partid care cerea confiscarea averilor dobandite in acelasi mod. Ideea a fost continuata de Dan Voiculescu in cadrul PC, finalitatea proiectului fiind tot aceea de confiscare. Tot in acest context sa amintim si de initiativa pedistului Adriean Videanu, care cerea ca toti cetatenii sa-si declare bunurile, prin completarea unor formulare tipizate. Si in acest ultim caz initiativa a cazut ca urmare a unui numar mare de critici care aratau nu numai ca acest proiect legalizeaza furtul de pana acum, ci si faptul ca administratia fiscala nu are suficienti functionari pentru a verifica, prin sondaj, corectitudinea declaratiilor.
Din pacate, din toate aceste initiative, multe dintre ele aruncate la cos sub amorala invocare a dreptului la intimitate, nimic nu a fost pus in practica. Iar Fiscul a ajuns in situatia inacceptabila pentru un stat european de a nu avea nici puterea si nici instrumentele necesare institutiilor similare din SUA sau Germania, despre care legenda spune ca-si trimit functionarii in mai putin de zece minute la poarta celui care a achizitionat un bun de valoare mare.
In aceste conditii, se dovedeste fara drept de apel ca nici Alianta aflata la putere nu este interesata sa ridice secretomania ce acopera toate afacerile oneroase care duc la dobandirea unor averi ilicite. Numai lipsa de vointa politica da girul continuarii unor astfel de practici care nu ne apropie de Uniunea Europeana, dar care ne pune o permanenta amprenta a coruptiei pe care suntem parca blestemati sa o purtam mai departe. Important este ca trebuie inceput de undeva, chiar cu riscul ca mare parte dintre ceea ce s-a dobandit pana atunci sa nu mai fie controlat. Iar o atare initiativa legislativa pusa in practica va spori considerabil increderea electoratului in onestitatea celor aflati la Putere. Oricum, singura noastra sansa ramane tot Uniunea Europeana, pentru ca, odata intrati in marea sa familie, vom fi obligati sa luam toate masurile ca fiecare ban castigat sa fie impozitat.
