Întâlnirea USL de la sfârşitul săptămânii le-a oferit lui Victor Ponta şi lui Crin Antonescu o tribună adecvată pentru a-şi face cunoscute agendele, dar le-a scos în evidenţă şi punctele cele mai slabe; le-a dat unora dintre baroni ocazia de a arăta că sunt mai baroni decât ceilalţi; şi, cel mai important, a făcut definitiv lumină asupra vulnerabilităţii PNL în faţa PSD.
Este interesantă şi discrepanţa dintre promo-urile care au precedat marele eveniment şi deznodământ.
În zilele de dinainte, mass-media vorbea, pe surse, de intenţia lui Crin Antonescu şi a PNL de a forţa o reconfirmare cât o lansare la apă a candidaturii liderului liberal la prezidenţiale, menită să spulbere suspiciunile că social-democraţii au o agendă ascunsă şi să-l legitimeze pe Antonescu în interiorul USL, ca şi în faţa peneliştilor nemulţumiţi că şeful a vândut partidul pentru funcţia de la Cotroceni.
Nu doar că nu a fost aşa, ci Crin Antonescu şi PNL au fost înştiinţaţi că, pentru a le fi prelungită cu alte câteva luni iluzia că PSD le garantează Cotroceniul, vor trebui să dea şi mai multe dovezi de obedienţă faţă de social-democraţi.
Mesagerul ales a fost primarul Constanţei, Radu Mazăre, care i-a garantat lui Antonescu nu un mandat de preşedinte al României, ci o perioadă lungă de concediu, dacă ministrul liberal al Finanţelor, Chiţoiu, nu va renunţa la ideea de a verifica averile românilor pe care Fiscul îi suspectează că au încălcat legea. “Însă rămân la opinia mea, că dacă ea va fi pusă doar pe cine va dori ANAF-ul, atunci cred, aşa cum cunosc eu populaţia libertină şi liberală a Constanţei, că nu va vota un preşedinte care susţine aşa ceva – ca toată populaţia să fie oricând la cheremul ANAF-ului, obligată să dea declaraţie de avere”.
Pentru a împuşca dintr-un foc doi iepuri – să umilească şi să creeze insomnii – social-democraţii nu ar fi putut găsi pe cineva mai adecvat să joace rolul de buzdugan.
Pare că strategii PSD s-au gândit la toate.
Pe de o parte, au creat antiteza bufon-prezidenţiabil, arătându-i subtil lui Crin Antonescu rangul pe care îl are în percepţia pesediştilor.
Or, este cel puţin inamical ca principalul mesaj să-ţi fie transmis prin intermediul unui personaj care cu doar o săptămână în urmă umbla pe străzile din Mamaia îmbrăcat ca Suleyman, în condiţiile în care tu, Crin Antonescu, eşti preşedinte de partid şi, vorba aia, viitor preşedinte de ţară.
Acest adevăr de bun simţ, devenit banalitate protocolară, este binecunoscut în mediul politic.
Iar la nivel de substanţă, vocea primarului constănţean dă ameninţării lansate de PSD un parfum scump de credibilitate.
Orice s-ar spune, bufonul Mazăre este unul dintre cei mai influenţi lideri din câţi a cunoscut istoria PSD.
Capacitatea sa de a se impune în faţa premierului, în faţa Guvernului şi în faţa conducerii centrale a partidului este mai mult evidentă şi pentru o minte odihnită.
În plus, ca baron local, Mazăre a dat dovadă de calităţi esenţiale pentru a face carieră în sistemul semifeudal care caracterizează politica din România: forţă financiară şi putere de a mobiliza sau, după caz, demobiliza electoratul.
Nu în ultimul rând, primarul din Constanţa este un star al şantajului politic, metodă la care recurge fără scrupule, iar Victor Ponta, de pildă, s-a izbit de asta şi când a format primul guvern, şi când l-a format pe al doilea.
Şi încă un aspect: mesajul transmis lui Antonescu, via Mazăre, devine cu atât mai clar cu cât el este lansat într-un moment în care acesta din urmă tocmai repurtase o victorie însemnată, anunţată chiar de premier – e vorba de crearea, în viitoarea lege a reorganizării administrativ-teritoriale, a regiunii Dobrogea.
Dar, dincolo de logica simplă şi de ceea ce este evident, oare ce crede politicianul căruia PSD, prin Radu Mazăre, i se adresează atât de direct?
La ce se aşteaptă Crin Antonescu şi cât de conştient este de pericolul în care îl pun gropile care s-au căscat în drumul său spre Palatul Controceni?
În discursul pe care l-a rostit în faţa organizaţiilor de tineret ale USL, reunite la malul mării, apar o propoziţie şi o frază destul de lămuritoare: „(…) Nu am venit să îmi depun candidatura la Preşedinţie. Eu, pur şi simplu, nu vreau să fiu candidat, vreau să fiu preşedintele României (…)”.
De aici, putem deduce câteva lucruri.
Unul ar fi acela că, dincolo de asigurările sforăitoare pe care Ponta le dă şi dincolo de siguranţa pe care, de cealaltă parte, şeful liberalilor o afişează atunci când vorbeşte despre calitatea sa de prezidenţiabil al USL, Antonescu simte, totuşi, pericolul de a nu beneficia în mod real de sprijinul electoral al PSD.
De altfel, Crin Antonescu dovedeşte că face distincţia între faptul de a fi candidat şi cel de a fi şef de stat, sugerându-le lui Victor Ponta şi baronilor PSD că nu va accepta să joace doar rolul de iepure în cursa electorală pentru prezidenţiale, în timp ce maşinăria de vot a social-democraţilor va trage pentru altcineva.
Nu în ultimul rând, găsesc în spusele liderului liberal atenţionarea, nerostită, dar uşor de intuit, că el personal s-a achitat de sarcinile care îi reveneau din înţelegerea făcută şi a cedat PSD-ului o felie bună din tortul guvernării, cu riscul evident de a compromite nu doar prezentul, ci şi viitorul PNL.
În schimb, restanţele social-democraţilor se tot acumulează.
Problema este că preşedintele PNL, Crin Antonescu, are opţiuni limitate de a mai face ceva pentru a se asigura că va deveni preşedintele României, Crin Antonescu.
În momentul de faţă, singura certitudine pe care o are este că PSD îi va cere tot mai multe compromisuri, dar îi va vinde numai iluzii.
