6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecial7 noiembrie, ziua internationala a crimei organizate

7 noiembrie, ziua internationala a crimei organizate

Astazi se implinesc 89 de ani de la asa-zisa “Mare(a) Revolutie Socialista din Octombrie”. Care, dupa cum se vede, a avut loc in noiembrie. Daca as fi in stare sa privesc de foarte sus cele ce se petrec pe acest pamant, as spune ca omenirea a hotarat sa-si “lase sange”, stiti metoda aceea primitiva prin care se “tratau” anumite boli in Evul Mediu. Se tratau, dar nu se vindecau. Nu-i vorba ca marea varsare de sange era deja declansata, atunci, la 7 noiembrie 1917, de Marele Razboi. S-a glosat mult pe marginea ei. S-a scris despre eroismul rosiilor, dar si despre cel al albilor. Despre varsarea de sange, pe care eu, totusi, fiind parte, n-o pot trata ca pe o simpla “lasare de sange”, s-a scris cu oarecare discretie. Crimele insa nu s-au rezumat la ceea ce s-a intamplat propriu-zis in timpul razboiului civil. Crimele “civile” care au urmat si au durat timp de zeci de ani ar trebui sa ingrozeasca omenirea si azi. Un repertoriu aproape exhaustiv al acestor crime, sistematizat asa cum, probabil, dar cu alt sens, era si in mintea “marelui invatator”, puteti gasi in cele trei volume masive ale lui Soljenitin despre Gulag.
Am intalnit intelectuali occidentali care, afland ca vin din fostul lagar, au inceput sa ma descoasa asupra sistemului. I-am intrebat daca citisera cartea lui Soljenitin, au raspuns cu cate un “da” evaziv, din care am dedus ca nici vorba nu putea fi de asa ceva. O doamna care mi-a marturisit ca are vederi de stanga era chiar dispusa sa ma creada cand ii schitam sistemul criminal de aici. I-am recomandat o re-lectura a cartii lui Soljenitin, asa cum faceam si eu chiar in acel moment.
Lectura “Gulag”-ului lui Soljenitin te face sa te intrebi, daca esti in toate mintile, ce demon a impins omenirea la aceasta serie imensa de crime pe care regimurile comuniste le-au comis. Am pus expresia la plural pentru ca bolsevismul n-a fost decat modelul unei serii intregi de regimuri criminale, poate mai mult decat acolo, in Cambodgia de pilda, sau mai putin decat acolo, sa zicem, in Europa. Stiu teoria cu punerea in aplicare a unei utopii, dar aici se cere o nuanta: punerea in aplicare a utopiei cu ajutorul unor oameni care nici macar n-o inteleg si poate ca in asta consta perfidia unor intelectuali ca Lenin sau chiar Trotki.
Ca sa venim la noi si-ale noastre, revolutia proletara din octombrie-noiembrie 1917 si-a produs crimele in serie, organizate, si pe teritoriul Romaniei. Faptul ca azi, inca, ne mai intrebam daca “a fost sau n-a fost” cutare om politic colaboratorul Securitatii e tocmai urmarea bine calculata a unei perfecte organizari a crimei, dar si a post-crimei, ca sa spun asa. Parca lui Hitler i se pune in seama fraza “cand voi pleca am sa trantesc usa istoriei de o sa rasune mult timp”. E adevarat ca regimul nazist a trantit foarte tare usa, iar omenirea nu reuseste inca sa inabuse zgomotul ei. Dar ce ziceti de usa care se tranteste, se deschide iar si iar se tranteste, dar numai pentru a se redeschide, dupa asa-zisul final al socialismului biruitor? Sigur ca, pe langa crimele bolsevicilor rusi, 13-15 iunie 1990 a fost aproape o copilarie. Dar in plan uman a fost tot o crima. N-au murit milioane, ci zeci de oameni. Dar unul sa fi murit din cauza opiniilor sale si initiatorul si faptasii tot criminali ar fi trebuit sa fie declarati. Si tratati ca atare. Dar noi ne mai intrebam daca “a fost sau n-a fost” dl Iliescu vinovatul, cu aceeasi nehotarare cu care CNSAS-ul ba le da unor politicieni, ca Mona Musca, certificat de colaborare, ba ii spala cu samponul sau iluzoriu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă