15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiDupă conducerea Ministerului Educației, în școala online e doar lapte și miere

După conducerea Ministerului Educației, în școala online e doar lapte și miere

Toți profesorii știu să predea online, în cele mai bune condiții, iar calitatea actului didactic nu poate avea de suferit.

Aceasta este școala românească din prezent, în lumea conducerii Ministerului Educației și Cercetării, după cum reiese dintr-un drept la replică acordat cotidianului “România liberă”, după ce am susținut că nu s-a realizat mai nimic pentru instruirea cadrelor didactice, în vederea realizării orelor de curs online.

Ministerul de resort ne spune că peste 180.000 de cadre didactice au fost instruite în acest sens, din luna aprilie și până în prezent.

Acestea, în condițiile în care, în sistemul de învățământ preuniversitar sunt angajate aproximativ 192.000 de cadre didactice.

Cifrele prezentate de minsterul de resort sunt pur și simplu fantasmagorice.

Această statistică nu poate avea nicio legătură cu realitatea.

Probabil că în evidențele pe care ministerul le primește din teritoriu, aceste cursuri ar fi trebuit să formeze aproape toate cadrele didactice, dar realitatea este cu totul alta.

Probabil că ni se pot flutura tabele alcătuite de casele corpului didactic din teritoriu, dar este evident că nu au fost instruiți foarte mulți dascăli.

Dacă toți profesorii sunt pregătiți și au fost școliți corespunzător în realitate, de ce nu îi dă doamna ministru Anisie peste mână premierului Ludovic Orban, care spune că trebuie excluse din sistem cadrele didactice care refuză să țină cursuri online.

În datele Ministerului Educației, totul este perfect: au fost școliți aproape toți profesorii, în vederea susținerii cursurilor online; toți elevii și-au primit manualele; elevii din familiile defavorizate au tablete.

Aceste date prezentate de minister, dar care nu se regăsesc în școli, probabil că ar trebui să reprezinte subiectul unei anchete a organelor competente.

Pentru că a difuzat niște filmări pe postul național de televizune, cu metode de predare online, Ministerul Educației susține că a pregătit dascălii.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. […] Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. […]