Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ditrău, o poveste despre intoleranță și neștiință

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea 07.02.2020 - 02:27
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

Paradoxurile lumii în care trăim merită analizate întotdeauna

Share

Astăzi, în jur de 5 milioane de români trăiesc în afara granițelor României, fiind stabiliți în țări unde pot câștiga mai bine și pot trăi în condiții mai bune ca acasă. „Exodul” românilor a cuprins toate categoriile sociale, de la muncitori și îngrijitori ai persoanelor în vârstă, până la ingineri, medici și personal medical calificat. Statisticile arată că suntem pe un nedorit loc al doilea, după Siria, între țările pe care populația le-a părăsit. Siria este însă într-o situație de război. Și tot statisticile arată că cei mai mulți copii străini stabiliți în alte țări decât țara de origine sunt copiii români: peste 500 de mii!
 
Printre cei care au plecat din țară sunt și mulți români de etnie maghiară.
 
Chiar de la începutul anilor ’90, pentru ei s-au deschis granițele Ungariei. Un lucru de înțeles, maghiarii din Transilvania au considerat întotdeauna Ungaria patria lor de suflet. Prin urmare, au lăsat România pentru Ungaria și s-au stabilit în țara vecină. Fiind mai avansată în acea perioadă din punct de vedere economic, Ungaria a putut să le dea de lucru. Apoi, o dată cu aderarea Ungariei, în 2002, și a României, în 2007, la Uniunea Europeană, etnicii maghiari din România au plecat în Vest, dincolo de Ungaria.
 
Deschiderea pieței muncii europene a schimbat mai multe paradigme.
 
Piața muncii în Europa s-a deschis, practic, tuturor muncitorilor din Uniune. Iar migrația modernă s-a bazat pe această deschidere. Oamenii activi care nu-și mai găseau rostul în țările lor, au plecat spre țări mai dezvoltate. Și-au găsit de lucru, tinerii și-au întemeiat familii, și-au cumpărat proprietăți, au copii. Acești copii mai sunt legați de țara de origine a părinților lor doar în vacanțe și doar dacă mai au bunici sau rude apropiate în țară. Dar românii plecați și-au stabilit și destinațiile de vacanță în țări mai ofertante decât România...
 
Modernitatea înseamnă mai mult decât libera circulație și opțiunea fiecăruia de a se stabili acolo unde găsește condiții să ducă o viață mai bună. Înseamnă și timp real în comunicare, și evoluție tehnologică spectaculoasă, dar o multitudine de manifestări ale libertății de orice fel: religioasă, sexuală, comercială, literară. Acestea, pe care nu le voi comenta acum, sunt în esență, forme de manifestare neobișnuite în societate, dar față de care societatea își exersează capacitatea de îngăduință. Altfel spus, lumea dezvoltată are un grad tot mai ridicat de toleranță! Nu știu dacă unele dintre exercițiile de toleranță sunt compatibile cu evoluția, dar nu eu sunt cel care dă verdicte. Cert este că manifestarea tot mai diversă a libertății se întâlnește cu o lume tot mai dispusă la toleranță și înțelegere.
 
Și, iată, brusc, apare „cazul Ditrău”.
 
O comună din nord-estul județului Harghita, locuită de peste 5000 de suflete. Etnici maghiari (secui). Catolici. O brutărie din comună angajează doi muncitori din Sri Lanka. O țară insulară din sudul Asiei, din Oceanul Indian. Și se naște un scandal cu reverberații internaționale.
 
Sri Lanka, mai cunoscută sub numele de Ceylon, a fost colonie mai multe secole. Au stăpânit aici, pe rând, portughezii, olandezii și englezii. Coloniștii au făcut ce au știut mai bine, au exploatat insula, i-au pus la muncă pe băștinași și au profitat de resursele coloniei. Ceylon și-a proclamat independența în 1948, dar anii care au urmat nu au adus bunăstare populației. Dimpotrivă. Azi este o țară săracă și suferă după ce ani de zile a fost măcinată de un conflict militar intern.
 
Deși aflată la mii de kilometri de noi, iată că srilankezii care caută o viață mai bună ajung și la noi. Pentru ei, Europa este un loc bun ca să muncească, să câștige bani mai mulți și să trimită acasă din câștigul lor pentru a-și întreține familiile lăsate în urmă. Sună cunoscut, nu-i așa? Așa cum se întâmplă și la noi.
 
Deficitul de forță de muncă din România a deschis piața muncii pentru cetățeni din state care nu sunt membre ale UE.
 
Fenomenul nu este unul nou. În 2012, în România era angajați în jur de 20 de mii de muncitori străini. Astăzi, numărul acestora s-a dublat. Statisticile arată că angajatorii români au astăzi pe ștatele de plată 40.000 de muncitori străini. Deși ziarele prezintă subiectul insistând pe muncitorii veniți din Asia de Sud-Est, cei mai mulți muncitori străini sunt din Turcia – aproape 4500. Vietnamezii ocupă poziția a doua, cu aproape 4000 de muncitori. Pe cel de-al treilea loc se află, surprinzător, Italia, cu aproape 3500 de muncitori. Basarabenii sunt și ei prezenți cu aproape 3000 de angajați.
Sigur, sunt mulți și din Asia de Sud-Est, inclusiv din Sri-Lanka. Angajatorii români apelează la ei pentru că foarte mulți muncitori români, inclusiv etnici maghiari, au plecat spre vestul mai ofertant.
Așa s-a ajuns la brutăria din Ditrău.
Dar primarul comunei harghitene și preotul catolic al comunității se așază în fruntea câtorva sute de localnici și protestează față de aducerea celor doi muncitori din Sri-Lanka. Presa română, dar și cea internațională, explodează. Apar titluri care conțin cuvinte grele: rasism, ură, intoleranță. Oare chiar așa stau lucrurile? Sau trebuie să studiem cu mai multă atenție lucrurile și să vedem imaginea de ansamblu?
 
Dacă de la primar și de la preot putem avea așteptări – sunt oameni cel puțin informați – de la sutele de săteni, etnici maghiari, se pare că nu! Acești oameni sunt practic izolați în comuna lor. Le sunt suficiente (sau așa cred ei) granițele comunei. Spaima în fața noilor-veniți este spaima celor care nu știu că modernitatea există la doi pași de satul lor.
 
Ce înseamnă de fapt acest lucru? Înseamnă că distanța dintre ei și lumea europeană este extrem de mare. Faptul că există în România comunități cvasi-izolate nu este o vină a acestora. Este mai degrabă o lipsă de atenție din partea unor autorități locale care ar fi trebuit să se preocupe de aceste comunități. Și a unor autorități centrale care ar fi trebuit să știe că toată țara merită investiții, nu doar orașele mari sau șoselele importante. Este nevoie de drumuri bune, locuri de muncă și școală civilizată în fiecare comunitate. Este nevoie de informare, de cultură, de deschidere. Oamenii au nevoie și de evenimente culturale, și de emisiuni de televiziune. Dar nu numai cele ale guvernului de la Budapesta, care fac programe așa cum vrea premierul Viktor Orban. Un lider politic cunoscut pentru naționalismul său și pentru ostilitatea sa față de emigranți.
 
Da, trăim vremuri complicate și avem, iată, cazuri de rasism aparent inexplicabile într-o țară membră UE și cu un grad ridicat de toleranță. Ce facem? Cred că răspunsul nu se află doar la Ditrău. Cred că fiecare dintre noi poate să își pună întrebări și să caute răspunsuri, mai ales că sunt atâtea surse de informații. Locuitorii din Ditrău care nu au protestat – și sunt majoritari – trebuie să gândească și ei. Dar mai ales autoritățile locale și centrale au în față  o provocare căreia trebuie să îi răspundă. Iar acest răspuns pare greu de dat, deși costă mult mai puțin decât o autostradă!