Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Despre „liberalizarea“ avorturilor și superficialitate

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea Actualizat: 08.04.2019 - 10:05
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

Cum răspund cei care iau decizii majore pentru noi toți?

Share

Dar care sunt consecințele deciziilor luate? Le-a gândit cineva în detaliu? Iată o serie de întrebări la care răspunsurile sunt uluitoare: în general, toți cei care au condus România, indiferent de culoarea lor politică, au luat decizii importante fără să aibă studii profunde asupra consecințelor acestora. Superficialitatea și dorința de a trece dintr-o zi de succes în alta, dar cu rezultate proaste pe termen lung, au marcat în general deciziile luate în societatea românească.

Am să dau un singur exemplu de astfel de decizie majoră, dar cu rezultate nefaste pentru țara noastră. Să ne întoarcem în anul 1990. Primul guvern democratic l-a avut în frunte pe dl Petre Roman, iar ministru al Sănătății a fost prof. dr. Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

„Liberalizarea” întreruperilor de sarcină a dus la milioane de avorturi.

Guvernul condus de Petre Roman a luat o serie de măsuri menite să facă trecerea de la comunism la capitalism: s-a ocupat de liberalizarea pieței, de restituirea parțială a proprietăților confiscate și a început o reformă timidă a mecanismelor de funcționare a statului. Dar una dintre măsurile cele mai importante ale acelui timp a fost „liberalizarea” avorturilor.

Primăvara acestei „liberalizări” venea după anii în care întreruperile de sarcină fuseseră interzise. În epoca lui  Ceaușescu, orice sarcină era monitorizată de stat, iar Securitatea avea agenți pe holurile maternităților. Chiuretajele erau ilegale și erau pedepsite cu închisoarea. Medici, asistente, moașe sau vraci provocau întreruperi de sarcină în secret, în locuri ascunse și adesea cu un preț tragic.

Statisticile arată că între 1958 și 1966, o perioadă în care întreruperile de sarcină la cerere erau permise, în România au fost înregistrate oficial 7.521.100 de astfel de intervenții. Adică, aproximativ 940.000 de avorturi pe an. După celebrul decret dedicat creșterii natalității, între 1967 și 1989 au fost înregistrate 6.549.823 de avorturi. Adică, aproximativ 285.000 de avorturi pe an, de patru ori mai puține decât în perioada anterioară.

Guvernul Roman a considerat firească despărțirea imediată de un trecut abuziv.

Măsura luată de acest guvern a părut firească atunci. Pentru unii, este firească și astăzi, tensiunea dintre grupurile antiavort și cele care susțin că decizia unei întreruperi de sarcină aparține femeii însărcinate nu s-a stins nici astăzi. Nu vreau să intru în vreo polemică, educația mea de medic și creștin mă fixează cu limpezime de partea vieții. Dar tema o reprezintă consecințele marilor decizii, așa încât mă limitez doar să le prezint pe acestea.

În primăvara anului 1990, avorturile au explodat în România. Statistici neoficiale vorbesc despre o cifră înfricoșătoare: peste 1,5 milioane de avorturi la cerere în 1990. Statisticile oficiale prezintă și aceste date tulburătoare: între anii 1958-2014 au fost înregistrate peste 22 de milioane de avorturi. Încă o dată populația României.

Mai multe cercetări oficiale, realizate atât în România, cât și în străinătate, indică faptul că din 1990 până în 2014 în România au fost înregistrate 7.883.735 de întreruperi voluntare de sarcină. Peste 328.000 de avorturi pe an.

În 2012, Organizația Mondială a Sănătății arăta că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri. Acestor cifre li se adaugă un număr nedeclarat de astfel de intervenții, suma fiind mult mai mare.

Consecințele care nu au fost calculate sunt mai mult decât grave.

„Primăvara” de după decembrie 1989 a instituționalizat libertatea fără răspundere. Exemplul acesta al „liberalizării” întreruperilor de sarcină este elocvent: dincolo de scăderea numărului populației, efectele acestei decizii pe termen lung se văd și în gradul de ocupare al resursei umane, dar și în scăderea numărului de elevi și studenți. Lucru care duce și la scăderea numărului de profesori. Declinul demografic duce și la scăderea fondurilor de asigurări sociale și de pensii. Generația numeroasă a „decrețeilor” se va confrunta, când va ajunge la vârsta pensionării, cu o mare problemă legată de plata pensiilor. Și așa mai departe.

O să mă întrebați dacă se putea face altceva, altfel? Bineînțeles! O astfel de măsură ar fi trebuit gândită și analizată profund și însoțită de o serie de alte măsuri: de la educație sexuală și educație despre valori până la accesul liber al tinerilor la măsuri de contracepție.

Superficialitatea anilor de după Revoluția din 1989 se vede, din păcate, peste tot: de la lipsa auto-
străzilor la dezastrul de pe căile ferate, de la căderea unor fabrici care puteau fi modernizate la maneaua care se aude tot mai tare din bolizii de mâna a doua conduși cu viteză de șoferi preocupați doar de ziua de azi. Mâine cui rămâne?
Cui aparține viitorul României?   

 

Comentarii

loading...