Într-adevăr, birocrația este una dintre problemele ce presează cadrele didactice de peste 30 de ani.
Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a devenit o reală vrăjitoare ce îi înspăimântă pe profesorii nevoiți să pregătească maldere de hârtii pentru inspecții.
Este bine că ministrul Educației are o colaborare bună cu conducerea ARACIP și că s-a încercat debirocratizarea.
Rămâne să vedem, pe parcursul anului școlar în curs, cât de bine a fost realizat acet lucru, dar există și o parte din declarația șefei Învățământului, Monica Anisie, legată de acest subiect, ce creează și motive de îngrijorare.
„Modificările operate au urmărit câteva principii. Mai întâi, simplificarea, adică reducerea cerințelor pentru autorizare provizorie sau acreditare. În acest caz, reducerea este substanțială: 77% pentru acreditare, 76% pentru evaluare periodică și 57% pentru autorizarea de funcționare provizorie. Mai exact, de la 1.095 de cerințe existente am ajuns la 265. Celălalt principiu urmărit a fost debirocratizarea, măsură asumată încă de la preluarea mandatului meu. Prin urmare, 95% dintre documentele care vor fi solicitate pentru acreditare sau autorizare provizorie sunt documente manageriale, documente care nu vor mai viza activitatea cadrelor didactice”, a declarat ministrul Monica Cristina Anisie, citată într-un comunicat al MEC, remis „România liberă”.
Faptul că 95% sunt documente care nu vor viza activitatea cadrelor didactice este, cu siguranță, îmbucurător pentru profesorii din învățământul preuniversitar.
Acest aspect naște însă și o îngrijorare legată de asigurarea unui act didactic de calitate în toate școlile.
Să nu ajungem la înmulțirea școlilor private, cu profesori incapabili să promoveze examenul de Titularizare, care au terminat cu chiu, cu vai, un liceu pedagogic și care, într-un caz fericit, au luat puțin peste nota 6 la Bacalaureat.
Avem deja destul de multe astfel de exemple, de așa zise unități de învățământ particulare al căror scop este doar acela de a seca de bani părinții.
Aici, ARACIP nu ar trebui să arate indulgență.
Mirajul unui învățământ privat de calitate
Sperăm ca această reducere a birocrației din procesele de acreditare și verificare ale ARACIP să nu se transforme într-o cale de acces mai facilă în sistemul de învățământ pentru școli care își bat literalmente joc de viitorul unor copii.
Cunosc numeroși părinți cu posibilități financiare destul de bune care au ales să-și înscrie copiii în sistemul de învățământ de stat, tocmai pentru că au avut exemplul unor alți elevi, de la școli private, cu taxe mari de școlarizare, care nu progresează.
Din nefericire, în acest moment, se constată, în majoritatea cazurilor, că elevi din școlile de stat au dobândit mai multe noțiuni pe care reușesc să le adapteze în viața de zi cu zi, față de copii înscriși în unități private, chiar în clase superioare, la vârste mai mari.
În plus, să nu uităm că aceste școli private sunt finanțate și de la bugetul de stat, finanțare per elev.
În ciuda discursurilor unor oameni de afaceri cu interese în aceste școli private și ale unor politicieni, mai ales din USR, dacă ne amintim de planul acestei formațiuni de salvare a învățământului, publicat în urmă cu un an sau doi, persoane ce poartă ochelari de cal, ce trăiesc în propria lume, realitatea din sistemul privat de învățământ preuniversitar din România este, în cea mai mare parte, cea descrisă mai sus.
Iar pentru aceasta, ARACIP are probabil cea mai mare parte de vină.
Tocmai din acest motiv privesc cu reticență beneficiile pe care le-ar aduce tentativa de debirocratizare.
„Președintele ARACIP, Șerban Iosifescu, a precizat că, până în data de 30 iunie 2021, vor fi elaborate ghiduri pentru aplicarea unitară a standardelor la nivelul tuturor actorilor: unități de învățământ (în special, Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității), evaluatorii externi ai ARACIP și inspectoratele școlare. Ghidurile vor fi publicate și dezbătute public înainte de intrarea în vigoare a noilor standarde. De asemenea, ARACIP va simplifica și adapta aplicația de evaluare externă până la 15 octombrie 2021, dată la care va fi inițializat Raportul anual de evaluare internă a calității educației (RAEI), pentru anul școlar 2021-2022, pe baza formatului simplificat”, se mai menționează în comunicatul MEC.
În tot mai multe școli se vede roșu în fața ochilor
Problema e că aceste baterii sunt deocamdată foarte scumpe, cam ca alternatorul sau cutia de viteze de la o maşină clasică. În prezent, nu există un standard de reciclare a bateriilor de la vehiculele electrice. Mai multe țări, în special China, nu văd acest lucru ca pe o problemă, ci ca pe o oportunitate.
Bateriile Li-ion pot fi reciclate și transformate în alte baterii. Aruncarea lor poate fi mai scumpă și mai problematică pentru mediu. Având în vedere pedigree-ul lor tehnologic, vor urma probabil arcul comun al majorității produselor tehnologice: vor fi tot mai bune și, în timp, mai ieftine. Reciclarea și eliminarea deșeurilor vor deveni probabil o afacere mare.
Aceste lucruri nu se vor întâmpla automat. Pentru că bateriile folosesc materiale costisitoare, cei ce doresc să le recupereze pentru revânzare vor continua să-și perfecționeze metodele, poate până în punctul în care problema reciclării bateriilor va fi rezolvată.
Acum, să ne mutăm în celălalt capăt al lanţului trofic, la producătorii de energie. Troleibuzul sau tramvaiul de pe vremea străbunicii erau şi ele tot maşini electrice. Nu şi ecologice. Depinde ce fel e produsă energia. Asemeni, dacă ţi-ai cumpărat o maşină electrică nu ai rezolvat problema ecologică, pentru că, atunci când te duci să alimentezi, depinde cum a fost produsă energia electrică furnizată din staţia de încărcare.
Oricine poate intra oricând pe site-ul Transelectrica şi poate vedea în timp real care e mixul energetic naţional. Când scriu aceste rânduri, avem 70% pe hidro, 28% pe hidrocarburi, 21,5% nuclear, cărbune aproape 15%, eolian 2,45%, biomasă 1% şi 0,21% fotovoltaice. Cum se observă, energia ecologică este aproape 74% din totalul mixului, dar aceasta numai pentru că au fost, în ultima perioadă, precipitaţii serioase.
Revenim la tema decarbonizării totale şi o leg de ceea ce am spus mereu în ultimii ani: nu ştim ce mix energetic va avea România peste 10 ani. Pentru că ai o problemă atunci când e secetă (adică nu ai hidro), e noapte (adică nu ai energie solară), nu bate vântul (adică nu ai energie eoliană) şi nu fructifici oricum biomasa decât într-o proporţie foarte mică.
Iar această problemă ştie cititorul cum se numeşte? Dependenţă de cărbune, hidrocarburi şi energie nucleară. Primele două vor fi problema României (şi nu numai) în următorii 30 de ani, pentru că vom fi obligaţi să investim enorm în tehnologii de vârf, tipice statelor cu un înalt grad de prosperitate.
