Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce tac posedaţii de adevăr?

Marius Ghilezan Actualizat: 08.04.2019 - 09:58
Marius Ghilezan

O juntă a posedaţilor de adevăr a ocupat de doi ani ţara.

Share

Zic că-s împotriva ciumei roşii, neştiind că de fapt ei sunt suporterii naivi ai Diavolilor roşii ce-şi zic anticomunişti. De ce tac acum, când e mai mult ca evident că parchetarul bătrân nu e decât un rechin comunist? Am mai spus-o, micul, marele truc al Diavolului e să facă mulţimea să creadă că el nu există.

Aceasta nu a apărut din neant. S-a născut pe vremea când un preşedinte nu avea majoritatea parlamentară. Din înaltul scaun al statului a codoşit cu ajutor extern – înainte de a veni FMI să ne „salveze“ – un sistem de pus adversarii cu botul în belciuge. El a năşit căsătoria dintre SRI şi DNA.

Ani buni, „răii“ au fost daţi la câini. Aruncaţi în arenă. În ovaţiile mulţimii. Circul era desăvârşit. Laboratoarele secrete au ştiut cum să stârnească pofta de sânge a animalului din om. Frustraţii societăţii, loseri în viaţă, antipesediştii, deprimaţii social şi mulţi tineri – necunoscători ai ororilor dictaturilor – au reprezentat nucleul captiv. Hidra i-a încolăcit pe toţi. Şi pentru a li se da un nume le-au spus simplu #rezist.

Nicio grupare nu poate exista – o ştiu şi lacheii din sociologia pădurii – fără un slogan, un steag şi un îndemn de luptă.

Rapid, după ce au confecţionat mai mulţi elefanţi invizibili, pe care i-a proiectat aievea în minţile îmbibate de ură (terenul era îndelung pregătit de către serviciile secrete), laboranţii geneticii urii le-au pus pe tavă celor mulţi, dar plini de sine, care s-au considerat puternici doar pentru că erau împreună în Piaţa Victoriei, sloganele: „Corupţia ucide“, simbolul mânuţei pentru justiţie, în chip de steag, precum şi îndemnul de rezonanţă şi de maximă amplitudine „m...e PSD!“. Pentru ca gestiunea motorului de propagandă să fie zeiss l-au adus – în chip de frişcă pe tort – pe un bătrân fost consilier al Anei Pauker în calitate de simbol. Să tot rezişti! La aşa un meniu complet, nici nu mai miră cum de a reuşit atât de rapid experimentul social, teleghidat, numit Anticorupţia.

Mulţi naivi încă mai cred că totul a fost spontan. Spartan, dirijat. Dar nu despre diavo-
leasca lucrare a pregătirii indignării la orice cap de mort, apărut pe canalele de influenceri, vreau să mă refer, ci la reuşita deplină a sistemului de a crea OMUL NOU.

Ce n-a reuşit nazismul. Nici Comunismul. Au reuşit serviciile secrete, ajutate de un chel, tichie pe mărgăritarul de Anvers, să-l desăvârşească.

Azi apare în deplinătatea facultăţilor reduse mintal.
Mărşăluieşte pe străzi. Umectează. Ronţăie seminţe. Drăcuie. Şi frăsuieşte.

Cea mai mare greşeală o fac cei care încearcă să le schimbe atitudinile. Americanii au denumit această zonă dead-seat. Adică, acolo unde nu te bagi. Că o iei în freză.

Dacă azi societatea a ajuns un Bronx e pentru că cineva a găsit teren propice şi un preşedinte mare iubitor de licurici. De ce n-a reuşit experimentul de sedus imberbii şi troglodiţii reţelelor sociale în Polonia, Ungaria, Cehia? E pentru că nu au avut DNA şi sunt popoare majoritar creştine.

Junta de pradă, ocupantă de ţară, nu e mare, numeric vorbind. Doar extrem de agresivă. Încearcă să pară mare pentru că i se permite. Tunurile de apă i-ar mai răcori, la fel ca rezultatul de la viitoarele alegeri.

Acum, apar tot mai multe mărturii despre cum Augustin Lazăr îşi teroriza deţinuţii politici. E tot mai evident că adevăratul comunist şi securist e Eroul plimbat prin pieţe, în postere de anticomunist. L-au lăudat şi pupat de la societatea, altădată anticomunistă, cum era Societatea Timişoara, care i-a conferit recent titlul „Speranţa“, de i s-a lins şi părul de pe cap. Şi totuşi, mă întreabă mulţi oameni zdraveni la cap: „Cum încă nu-şi dau seama?“.

Nu pentru că aşa e în genetica urii, adânc studiată încă de pe vremea lui Junge Union şi în şcolile de format procurori din bandiţii satelor. Ce n-au reuşit naziştii şi comuniştii, pe baza învăţăturilor lui Himmler şi a triadei criminale Marx-Engels-Lenin, au desăvârşit adepţii societăţii deschise, gândite de Karl Popper şi puse în ramă de George Soros, apare acum în toată splendoarea. Omul nou. Răcneşte. Vituperează. Ridică sus coada. Îi plac beculeţele şi gadget-urile. Îşi proclamă adevărurile, precum leul împărăţia pădurii. El deţine adevărul absolut.

Nu numai filosofii antici, ci şi intelectualii din vremurile cele noi au în hipotalamus un corp ce le stârneşte îndoiala. „Ştiu că nu ştiu nimic!“, striga Socrate în agora. Octavian Paler, fost director al cotidianului „România liberă“, făcea figura unui deprimat în gălăgia străzii. Astăzi, junta care a acaparat ţara şi a divizat societatea e posedată de adevăr. Refuză să creadă mărturii. Nu citeşte nimic. Înjură precum birjarii la capra podului.

Pentru aceşti vechi laboranți ai Geneticii urii nu există alte probe decât cele livrate de sistem, fie pe gaz for media, fie prin cine ştie ce oficine numite în băşcălie ziare.

Li se spune că CNSAS i-a dat lui Augustin Lazăr certificat de bună purtare? Ei iau drept evidentă proba castităţii unui procuror ce s-a tăvălit cu tot sistemul înainte de 1989.

Cine să aibă forţa îndoielii? Cel frustrat? Damnatul la rezistenţă? Robul propagandei? Enoriaşul sectei Cucuvelei şi a cătuşelor? 

Securitatea l-a îmbălsămat pe Lazăr cu arome rezistente. Lor, rezistenţilor, nu le pute hoitul, pentru că nu au sfincterele nazale pregătite pentru un triftong de evidenţe. Ba mai mult, îi laudă muribundului parchetar aromele fine. E în stare să se adape ca la apa sfinţită din umecţiunile ultimului stalinist rămas la comandă.

Cui să le spui că nu i se cere torţionarului decât să respecte Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Să se retragă. Nimeni nu-i aclamă, precum juveţii ordinului „Corupţia ucide“, moartea. Ci doar adormirea. Plecarea de pe post.

N-ai de ce să te cerţi! Interlocutorul este cel care are niţcaiva îndoieli în emisferele cranio-cerebrale. Dar unui decerebrat îi e suficient un strigăt de luptă. Ştiţi care e? Fake-news. Aşa îţi şi răspunde când îl întrebi dacă a văzut probele vinovăţiei lacheului, menţinut în funcţie doar pentru că sistemul mai are de apărat nişte dosare secrete şi o sumedenie de crime.

Posedatului de adevăr nu poţi decât să-i livrezi burgerul pe care-l haleşte. Oricât i-ai spune despre diete, el tot dă vina că se îngraşă din  cauza stresului că nu mai pleacă Dragnea.

Un om însemnat e un om rău. Se ştie de la bunici. Unul care are idei puţine şi fixe trebuie lăsat în durerile lui. Să se zvârcolească în chinuri.

Ce aş recomanda semenilor cu creier? Să nu se chinuie cu proba argumentului. Întoarcerea spatelui e cea mai fructuoasă reacţie. El strigă după tine: „Ciuma roşie“. Vezi-ţi de drum. Sfidarea e cel mai bun scut de apărare. 

 

Comentarii

loading...