Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce ştim greșit despre aproape tot?

Marius Ghilezan Actualizat: 21.02.2020 - 09:34
Marius Ghilezan

Multă lume cu bun simţ se întreabă de ce ideile neomarxiste prin aşa de mult la oameni, chiar şi la cei care au trecut prin comunism. Un studiu recent apărut ne lămureşte cât de analfabeţi emoţionali pot fi unii care se lasă guvernaţi de iraţional. Datele sunt elocvente.

Share

În cartea „Why We’re Wrong About aproape Everything,” recent apărută în S.U.A., sociologul Bobby Duffy explică de ce oamenii înțeleg greșit lumea exterioară în mod constant. Este o carte despre falsele credinţe.  
Cercetătorul şi-a desăvârşit lucrarea după ce a purtat peste 100.000 de interviuri în peste 40 de ţări.
El dărâmă o serie de mituri sociale. Lucrarea răspunde la întrebări comune: Cât de des sunt hărțuite femeile? Ce procent din populație reprezintă imigranții? E rău să fii şomer?
La astfel de întrebări simple majoritatea răspunsurilor sunt greșite. Oare de ce?
Cercetările exigentului sociolog demonstrează că adeseori oamenii înțeleg altfel starea lumii, indiferent de vârstă, sex sau educație.
 
Un paradox: ştim mai puţin, având mai multe informaţii
 

Duffy demonstrează în predicate simple că deși internetul ne oferă acces fără precedent la informații, suntem mai puţin informați şi mai predispuşi la a răspândi prejudecăţi.
 
În cartea „De ce ştim greșit despre aproape tot”, Bobby Duffy a studiat percepţia publică din patruzeci de ţări. El ajunge la concluzia că niciodată realitatea nu va reuşi să schimbe percepţiile, majoritar greşite, despre lume şi viaţă.
 
Lucrarea este o lectură obligatorie pentru oricine doreşte să facă lumea un pic mai înţeleaptă.  

Dezinformarea nu se face doar pe reţelele sociale

Există dezinformare deliberată pe reţelele sociale, recunoaşte şi autorul, dar formarea opiniilor nu are o singură sursă. Ne facem o părere după ce ni se spune şi dacă informaţiile primite ne confirmă aşteptările. Doar în aceste cazuri suntem în stare să le acceptăm şi să le diseminăm.
 
Autorul vine cu exemple pertinente.
Cetăţenii S.U.A. consideră că 24% dintre adolescente dau naştere unor copii, înainte de maturitate. În realitate, cifra este de doar 2 la sută. Americanii cred că 33% din populația S.U.A. este formată din imigranți, dar în realitate, aceştia sunt doar în proporţie de 14%.
O altă prejudecată americană, potrivit căreia în S.U.A. sunt 17% musulmani, e desfiinţată de cercetător. În jur de 1% sunt declaraţi musulmani, în rapoartele oficiale, consultate.
 
Un mit spulberat de cercetări: vaccinurile provoacă autism. Lumea continuă să creadă altceva

Chiar dacă instituţiile specializate din lumea medicală susţin că nu există nicio legătură între vaccinuri şi autism, 4 din 10 americani cred că există, sau nu sunt siguri.
Trăim în post-adevăr. Un clişeu a lumii progresiste. Suntem obişnuiţi să învinovăţim mass-media, clasa politică, reţelele sociale pentru toate neajunsurile lumii de azi. Dar putem evada din mitologia urbană?
 
..............
 
 
„Una dintre cele mai importante prejudecăți este aplecarea noastră naturală către informațiile negative.” sociologul Bobby Duffy
................................
 

De unde vin percepţiile negative?
 
Toţi ne dorim o evoluţie. Numai că studiul respectabilului sociolog ne scoate din istorie evidenţe legate de trăirile anilor ’40. Şi atunci, amăgirile noastre durau o perioadă lungă de timp, indiferent de ţări şi de probleme.
 
Nu există o singură cauză, susţine autorul.
Obişnuim să ne amăgim. Există în opinia sa două grupuri de efecte care interelaţionează: judecăm lumea după mintea noastră şi în acelaşi timp interpretăm doar ce ne convine din mass-media, social media şi din ce ne spun politicienii.
Duffy alege patru motive ale construcţiei perceptelor lumii moderne.

De ce informaţiile negative ne guvernează viaţa?
 
El a identificat printre cele mai importante prejudecăți ca fiind concentrarea noastră naturală asupra informațiilor negative. Creierul nostru analizează informațiile negative în mod diferit. Din experimentele neuroştiinţelor s-a demonstrat, aşa cum menţionează şi Duffy, că la impactul cu informaţiile negative câmpul electric din creier se activează. În al doilea rând, reacționăm mai puternic la imaginile negative, precum fețele mutilate sau pisicile moarte și le prelucrăm cu intensitate diferită în  părți diferite ale creierului, mai relevă studiul. Prin urmare, suntem foarte atenți la veștile proaste și la orice amenințare care survine de la politicieni sau de la jurnalele de ştiri. Ne concentrăm mai mult pe informațiile negative și acest lucru influenţează comportamentele noastre în public.

Unde lovesc
În al doilea rând, Duffy explică de ce suntem prăpăstioşi. Vedem totul în alb şi negru. Reluăm greşelile din trecut şi le adaptăm contextului, fără a ne da seama că ne facem rău.  
O minte sănătoasă uită eşecurile. O minte tulburată, o fire anxioasă, deprimată, frustrată, dezvoltă temeri şi de aici atacul ideologic îşi atinge ţinta. 

Suferim de analfabetism emoţional

În al treilea rând, suferim de ceea ce psihologii sociali numesc „analfabetism emoţional” atunci când estimăm realități. Suntem predispuşi să retrasmitem informaţiile care ne îngrozesc. Percepțiile noastre despre realitate sunt parțial formulate prin prisma reacțiilor emoționale, nu prin aritmetica ochilor reci. Dar cum să ieşim din capcana emoţiilor? Ele trebuie controlate şi gestionate corect. Raţionalul învinge emoţionalul doar la cei puternici.

A stat Iohannis pe scaunul de la masa tăcerii?
Politicienii şi nu numai ei se folosesc de interconectarea publicului la evenimentele emoţionale şi atunci fie adâncesc criza, fie o ignoră. Valul de percepţii e îndeobşte folositor celor din umbră.
Ieri, în ziua de comemorare a lui Constantin Brâncuşi, am postat pe grupurile din New York o fotografie luată de pe site-ul oficial al preşedinţiei. Aflat într-o vizită la Târgu Jiu, Klaus Iohannis s-a fotografiat stând pe un scaun de la masa tăcerii. Ca reacţie, o puzderie de invective, despre care nu vreau să-mi amintesc. Doar o constantă am reuşit să observ. Publicul iohannisist refuză să creadă că şi preşedintele poate săvârşi o impoliteţe. Majoritatea vocilor critice susţineau că eu l-am pus în Photoshop pe scaunul de piatră. Puteam să-i contrazic? I-am lăsat să-şi consume la foc încins prejudecăţile.

Preşedintele e already right, of course, my horse.
 

Comentarii

loading...