12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiDe ce nu avem campanie electorală?

De ce nu avem campanie electorală?

Mulți așteptau să audă că miza e România, și, prosperitatea celor mulți, dar iată că, prin gura păcătosului fondurilor europene iasă șarpele veninos al interesului personal şi de grup.

Useriştii, o spun de doi ani, nu sunt preocupați decât de rezolvarea problemelor stăpânilor și cedarea resurselor pe nimic. Pentru Roșia Montană, spre exemplu, au o rețea de absorbție a fondurilor pentru salvare gata pregătită. E totul un business, nimic pentru dezvoltarea locală. Ci doar pentru blocarea proiectului minier care ar putea crea cel puţin o mie de locuri de muncă şi ar aduce miliardul pentru dezvoltare.   

Campania electorală e ca şi cum n-ar fi. Fel de fel de teme parazitează spaţiul public. Cine are interesul să nu se creeze acel efect de campanie?
În primul rând Klaus Iohannis. El e preşedintele. Dă senzaţia că nu se coboară la cei de jos. Cred că aşa l-au poziţionat strategii.

Viorica Dăncilă i-a solicitat de mai multe ori o confruntare reală, pe temele adevărate din agenda românului. Evident, că nu dă niciun răspuns invitaţiei. La ce întrebări ar putea răspunde? Ce a făcut în aceşti cinci ani? Cui i-au slujit scrâşnitul din dinţi? Dar vorba strivită? Mestecatul cuvintelor în vocabularul acuzaţiei nu este o soluţie, doar o criză, care provoacă răni sociale, dar pentru care nu are doctori, doar imelişti.

Recent, Realitatea tv a difuzat un interviu din 2015 cu Iohannis. Fireşte, dialogul era purtat la Cotroceni cu Rareş Bogdan. Materialul a rămas printre puţinele din arhivele media. Constant, preşedintele s-a ţinut departe de media. A comunicat doar de la pupitrul său de comandă sau de la tribunele de propagandă. Alţii i-au ţinut tonusul erect. Nu vorbim aici doar de rolul elitelor pădurii. Pe la Bruxelles, niciun pergamentul oficial n-a înregistrat vreo acţiune în favoarea României. Practic, în politica externă a fost un apendix al altor suveranităţi, nici decum al ţării sale. În cadrul interviului a promis că nu va intra în niciun conflict cu niciun prim ministru, că va fi un om al dialogului şi un mediator în societate. Realitatea nu a putut fi consemnată de Realitatea tv, pentru că acolo, mult timp, a avut o tribună de luptă. Şi-a călcat în picioare promisiunile, aşa cum a lovit cu geaca o biată capotă oficială.

Klaus Iohannis stă bine în sondaje. Păi dacă timp de cinci ani a fost doar în campania electorală, nici nu e de mirare că a furat startul.
Încă din vară am premeditat că nu-şi doreşte o finală cu Dan Barna. Ar fi prea dură confruntarea. Şi aşa o preferă pe Viorica Dăncilă, cea care nu va putea să acumuleze un bazin mult mai larg decât oferă PSD.
 
În mandatul său n-a făcut altceva decât să ațâțe vrajba națională. Ce să le mai spună românilor?
Transmite zi lumină, ceas de ceas, “Jos PSD!”. Atât poate. Cum să răspundă la puzderia de atacuri săvârșite fără noimă la CCR  împotriva legilor fundamentale? Să admită că a hărțuit trei guverne succesive? Ce a făcut el pentru români?
Klaus Iohannis e alesul. Şi de aici toată nenorocirea. Încă cinci ani de lipsă de suveranitate. Dar în 2025, vin ai noștri. Sunt  convins.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă