13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCuplul Megan & Harry sau despre mahalagismul care vinde

Cuplul Megan & Harry sau despre mahalagismul care vinde

Cum zoaiele înfundă chiuveta, așa și destăinuirile cuplului – care și-a abandonat familia regală – pentru un statut de independență, de fapt pentru a-și dezvolta propriul business.

Culmea ipocriziei e că fantasticile sume de bani, încasate de cuplul princiar, se fac în numele Familiei Regale Britanice. Fără intrarea triumfală și ieșirea de corturară, Meghan Markle, individa care astăzi se plânge de tratamente dezumanizante în mijlocul Windsorilor, ar fi rămas o actriță de mâna a doua. Așa, din poziția de fostă nobilă, dă lovituri financiare.   

Interviul cu teme banale, gen cum se face o reverență sau ce culoare va avea pielea viitorului prunc al Ducilor de Sussex, a atras pe postul CBS news 17,1 milioane de americani.

O adevărată pleașcă pentru audiența sărăcită a postului CBS, controlat de familia Redstone și de Teatrele de comedie din SUA.

Ce a primit audiența fantastică? Chiloți pe masă

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

În medie, 17,1 milioane de telespectatori au urmărit emisiunea de două ore, luni, între ora 20 și 22, potrivit lui Nielsen.

Conform surselor media, CBS a plătit aproximativ 8 milioane de dolari pentru drepturile de televiziune, o sumă enormă chiar și pentru starurile americane.

Pentru ce acești bani? Intransigenta Oprah Winfrey i-a făcut pe cei doi să dea din casă, cum ar spune boschetarul din Ferentari.

Ducii de inimă rea și-au pus chiloții pe masă, iar audiența era în delir.

O reclamă difuzată pe timpul interviului s-a vândut cu 325.000 de dolari pentru 30 de secunde de difuzare. O sumă uluitoare, chiar și pentru o mare companie.

Doar Michael Jackson, starul care l-a ținut pe Ion Iliescu sub nuc, a fost mai tare

Cifrele de audiență au depășit toate recordurile mondiale. Doar celebrul interviu din 1 februarie 1993 a lui Oprah Winfrey – cu super starul muzicii pop Michael Jackson – a depășit numărul uriaș de telespectatori, acesta din urmă fiind urmărit de 62 de milioane de americani, într-o perioadă în care doar 60% dintre aceștia aveau televizoare în casă.

În același an, Mama Concert & Rau l-a adus pe Jackson la București, de Ion Iliescu a trebuit să-l aștepte sub nuc, aproape jumătate de oră pentru că starul a întârziat jocul cu copiii de la leagănul din Domenii.  

Prostul gust și comportamentele mărunte de balegă, ajunsă cârnat, atrag americanii, precum muștele, nu că România ar fi altfel.

Dar ce s-a discutat timp de două ore de a atras atâția telespectatori?

Megan Markle a dezvăluit, în timpul interviului, cât de naivă era cu privire la regulile fundamentale ale vieții regale, explicând că nu știa că este necesar să facă o reverență, atunci când s-a întâlnit prima oară cu Regina Elisabeta a ll-a. Și dacă urmărea “The Queen” de pe Netflix ar fi luat aminte, dar oglinda i-a făcut festa. Și-a închipuit că va fi în centrul universului și că l-a prins pe Dumnezeu de picior, odată ce naivul Harry a cerut-o de nevastă.

Megan recunoaște că a intrat în Casa Regală britanică foarte naivă, neștiind nimic despre etichete și modul de comportament. Ea zice că nu a avut un vis cu intrarea în celebra familie. “Pur și simplu s-a întâmplat,” iar de aici întreaga nepotrivire de caracter, zicem noi.

Ca insider, a crezut că se va bucura de atenție sporită și că va juca rolul starletei și alături de Regină. Nu a fost așa. Acum, complexul junincii, intrate în grajdurile regale, rupe audiența.

Meghan Markle a infirmat zvonurile că ar fi făcut-o pe Kate Middleton să plângă odată. Cică a fost invers. Orgoliile pământești, deh, există și la case mai mari.

Pentru a fi cât mai convingătoare în ipoteza că frustrările i-au guvernat viața, a mărturisit audienței americane că Palatul a decis să nu-i acorde lui Archie un titlu. Ea a mai completat, furioasă, că plodul ei nu va primi protecție personală de la Casa Regală niciodată. Mai mult, nu i-au cerut ei sau lui Harry să facă fotografia tradițională părăsind spitalul când s-a născut Archie, mai comentează zuza ce s-a visat Prințesă, condusă de care alegorice, asemenea unui împărat din filmele americane.

Familia Regală se declară întristată

“Întreaga familie este întristată să afle amploarea dificultăților trăite în ultimii ani de Harry și Meghan”, se afirmă în comunicatul recent al Buckingham Palace.

“Problemele ridicate, cu precădere cea legată de rasă, sunt îngrijorătoare. Chiar dacă unele amintiri ar putea diferi, ele sunt luate foarte în serios și vor fi analizate de către familie în particular”.

“Harry, Meghan și Archie vor fi întotdeauna membri mult iubiți ai familiei” se afirmă în comunicatul recent al Buckingham Palace.

Dacă Zizi Lambrino ar fi înregistrat pelicula scoaterii ei din căsătoria morganatică de la Odessa, cu Prințul Moștenitor Carol, ar fi rupt audiențele cinematografiei la început de drum. S-a mulțumit cu salariul lunar, dat de guvernele succesive ale României și a părăsit țara.

În anii ’30, Regina Maria a efectuat o celebră vizită în SUA. Toate ziarele au scris despre frumoasa din Balcani. Nu și-a etalat decât giuvaierurile și zâmbetul unic, copleșitor. Nimic despre viața la Curte, alături de un Rege bolnav, pe moarte fiind.

Vădit copleșită de complexele actorului american – care nu e în stare să joace un rol regal – Ducesa de Sussex a mai subliniat că viața în sânul familiei de Windsor a fost atât de dificilă, încât “de multe ori n-a mai vrut să trăiască.”

Maestră, Oprah, nu? A stors-o pe amărâta, i-a etalat întreaga goliciune spirituală

Căzută în capcană, ducesa a continuat să-și plângă de milă și s-o acuze voalat pe Regină.

Momentul culminant al interviului, de proaste maniere și obiceiuri de mahala, a fost înregistrat când Ducii de Sussex au recunoscut că erau deja însurați când s-a efectuat nunta oficială.

Două constante ale interviului, rasismul și frustrările au făcut ca audiența să explodeze.

Moment unic: Regele Mihai și vara sa Regina Elisabeta a ll-a

Într-o vreme a BLM-urilor de sistem, nici nu e greu să construiești o poveste de senzație. Grobianismul îmbracă uneori haine cu dantelă princiară.

Psihologii, mai atenți la detalii, au reușit să compună pattern-ul suicidal al divei, căzută în dizgrația Familiei Regale. Minte, mi-a zis un specialist.

Pentru că n-a fost ea buricul pământului, a jucat teatrul suicidului.

Vocile lumii:

Prințul Harry și Meghan au fost atacați de membrii audienței BBC QT pentru sporovăiala de prost gust

MEGHAN MARKLE și Prințul Harry au fost criticați de membrii audienței BBC Time  pentru interviul lor cu Oprah Winfrey, a scris revista britanică Daily Express.

 Ne mai mirăm de ce hrana preferată a porcilor sunt lăturile?

Cuplul, altădată venerat în Marea Britanie, s-a dat în petic pentru o polișoară de dolari. Acum, cei doi stau și-și contemplă banii.

O singură concluzie se degajă din interviul de box-office. Noblețea nu poate fi cumpărată cu tot aurul din lume. Chiar și eroii de o zi sunt muritori.

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă