Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cuplul D&D va ține afișul

Eugen Șerbănescu 03.05.2019 - 13:30
Eugen Șerbănescu

Efemerul Jean-Claude Juncker l-a reevaluat deunăzi pe longevivul Viktor Orban, despre care zice acum c-ar fi un erou.

Share

Reevaluarea e, de fapt, o iertare a vechilor păcate, adică (nomina odiosa!) o grațiere și poate chiar amnistie, pe care, iată, președintele Comisiei Europene nu se reține să i le acorde (degeaba) recalcitrantului premier maghiar, după ce, în trecutul apropiat, omul l-a cam tratat cu sictir. Chestie care nu știm cum va fi înghițită de scrofulosul (la datorie) domn Timmermans, cunoscut ca un adversar neîmpăcat al grațierilor și amnistiilor.

Răsucirea lui Juncker ne spune – încă o dată – că orice e posibil în politică, mai ales când alegerile bat la ușă, partida popularilor se anunță în cădere (el însuși fiind cam în faza de extincție politică și sciatică) și e nevoie de voturi ca de aer pentru a-i carota pe suveraniști.

Stând deci puțin strâmb și judecând drept, reiese că metoda reevaluărilor – reciproce – dintre politicieni este cea mai bună probă că respectivii nu trebuie luați prea în serios, toată fanfaronada lor fiind până la urmă un joc de sumă nulă, în care doar alegătorul crede că tot ce zboară se mănâncă, rupându-și dinții veșnic de lapte și – neînvățându-se minte – crescându-le alții, tot de lapte.

La noi, bunăoară, când celălalt Orban, Ludovic de la PNL, îi făcea și îi dregea în public dnei Raluca Turcan, în chestiunea cu patul, cine și-ar fi putut închipui că distinsa politiciană ar mai fi putut să accepte prim-vicepreședinția partidului sub chiar președinția mandolinistului care se uită pe sub cearceafuri? Nimeni – în afară poate de dl Stolojan, aflat în necunoștință de cauză, la Bruxelles. Se poate așadar spune, și în acest caz, că dna Turcan l-a reevaluat pe dl Orban – și reciproc. Exemplele pot continua. Mai alaltăieri, crucișătorul presei, care despică valurile neîncetat, a reevaluat-o și el pe Viorica, în sensul în care n-ar mai semăna cu o maimuță. (Nu știm dacă și reciproc.) Dar cel mai mare reevaluator este, de departe, dl Dragnea. Reevaluează aproape zilnic pe câte cineva. Adronescu, Bădălău, Cuc, deveniți din gornisto-dizidenți ditamai miniștri, iar Negrescu, metamorfozat din dezertor în europarlamentar – sunt doar câteva cazuri. Nu ne-ar mira ca, mânie-poimâine, să-l reevalueze și pe dl Ponta! Sau poate, nu. Totul are o limită.

Chestiunea se pune însă cât se poate de serios când vedem că dl Dragnea a început s-o revalueze – e-adevărat că în sens invers – pe însăși dna Dăncilă, încă prim-ministru și, până mai ieri, în grațiile necondiționate ale președintelui PSD. Necondiționate, dar nu de neschimbat. Germenii discordiei – inevitabile când președintele partidului nu este și prim-ministru – se văd cu ochiul liber, iar iarna vrajbei lor se va întinde – nota bene – peste multe anotimpuri. Aici nu mai e vorba nici de narcisistul Grin­deanu și nici de pehlivanul bahic Tudose. Aici este vorba, în primul rând, despre o femeie, care – se știe din vechime – poate să aștepte mult mai mult și mult mai bine decât un bărbat. Tactica dnei Dăncilă – care, în treacăt fie spus, este și președintele executiv al partidului, poziție în care tot Dragnea a pus-o - începe să semene cu aceea a unui șarpe boa: nici nu știi când te încolăcește.

Te trezești doar când nu mai poți să respiri – și asta-i tot. Sunt multe tălpi puse, mai nou, de ucenica Dăncilă mentorului Dragnea. De exemplu, ați crezut poate că șansonetistul domn Orlando și polivalenta doamnă Birchall, propuși de premier intermediari la Fonduri Europene și, respectiv, Justiție, au cerut mai întâi acceptul șefului de partid – cum ar fi fost normal din unghiul dlui Dragnea? Aș. Niente. Numiții s-au făcut că plouă, Dăncilă hotărând de una singură.
Problema de fond rămâne însă tergiversarea ordonanțelor. Toader a căzut, dar cu Dăncilă este mult mai complicat. Nu e exclus ca, în secret, fosta profesoară de la Videle să aștepte la fel de preocupată ca și Opoziția – dar cu un interes complet diferit – deznodământul situației procesuale a dlui Dragnea (pentru care, poate nu întâmplător, nu face niciun gest de incidentă rezolvare). În definitiv, dacă Dragnea este obliterat, cine îi ia locul? În mod natural, pentru a evita, cel puțin în prima fază, luptele de succesiune care ar putea să sfâșie partidul, combatanții n-ar avea altă soluție decât de a o agrea chiar pe onor dna Dăncilă – prim-ministru en-titre, care, între timp, s-ar putea să fi fost reevaluată, fără să știm, chiar de dl Iohannis.

O să spuneți că așteptarea premierului ar fi una de crocodil, care plutește tăcut, la suprafața apei, înspre pradă – ceea ce nu o caracterizea­ză, domnia sa fiind, după propria mărturisire, o fire neconflictuală. Se poate, dar ca să fii, până a veni la Palatul Victoria, șefa grupului de europarlamentari PSD, din care făceau parte crocodili de tipul Pașcu, Boștină, Nica, ce altceva ești obligat să fii decât tot crocodil? În sfera politicii, e invers ca în rai: cu cât ești mai departe de pământ și mai aproape de cer, cu atât sunt mai puțini îngeri și mai mulți crocodili. Întrebarea-berbece nu poate fi evitată: se produce la PSD, pe șestache, un transfer de șefie?

Stăpânul junglei, Shere Kahn, pretinzând că nu „poate forța un prim-ministru“, a adoptat tactica mieroasă. Știe că nu are deocamdată nicio soluție de forță. Și iată de ce. Condițiile obiective de dărâmare a guvernului Dăncilă sunt altele decât cele ale guvernelor Grindeanu și Tudose. Pentru alianță, nu mai e timp să pice guverne, fie ele chiar propriile guverne. Cum ar da la Bruxelles să cadă guvernul la București chiar în timpul președinției rotative? Ar fi ultima „invenție“ românească, restul le-am încercat pe toate. Unu la mână.

Doi la mână, vin alegerile europarlamentare, cuplate cu referendumul. Scrutinului special îmbârligat i s-a creat o semnificație aparte, urmând, pasămite, să răspundă la întrebarea-cheie: cine are preemțiune în momentul de față în politica română, partida președintelui Iohannis sau partida guvernamentală? Poate risca alianța să-și dea jos guvernul chiar în mijlocul campaniei electorale care are o asemenea miză în mentalul public? Nu, dacă nu este sinucigașă.
Trei la mână, la 7 luni distanță de alegerile prezidențiale, confruntat cu refuzul mai mult ca sigur al președintelui de a numi un nou-­prim-ministru PSD-ALDE, cine din aria guvernamentală își poate permite să riște o asemenea criză politică? Opoziția de-abia așteaptă o tulburare a apelor, astfel ca nu guvernul PSD-ALDE ci un altul, eventual de uniune națională sau tehnic (gen Cioloș – Prună...), să organizeze scrutinul prezidențial. Sindromul ’46 bântuie în continuare. Cât mai poate fi realitate în 2019 și cât - epos, nu se știe.

Dar a rămas pe scoarța populară vorba lui Stalin – „nu contează cine votează, ci cine numără voturile“–, care s-a adeverit tragic în noiembrie 1946, când comuniștii, într-o țară aflată sub ocupația Armatei Roșii „aliate“, furând alegerile, au nenorocit-o pe o sută de ani... Nu este același caz acum, dar fapt apare că în România, aflată în continuare la porțile Orientului, spre deosebire de alte țări așezate din UE, partidele se bat să organizeze alegerile. Oare de ce?

Dna Dăncilă știe toate acestea, știe că până la anul, cel puțin, nu poate fi schimbată din funcție, mai mult, va fi apărată chiar de mentorul ei trădat. Love & hate de Teleorman. Cu zâmbetul ei misterios, de Giocondă în taior Chanel, care, pe alocuri, în sclipirea blitzurilor, virează subțire, într-o lamă de cuțit, dna Dăncilă începe să-l joace pe dl Dragnea în foi de viță. Se anunță scatoalce la vedere și scatoalce pe sub masă, la țurloaie. Cuplul D&D va ține afișul.
Și când te gândești că toată această situație falsă din politica română – care s-a activat și se perpetuează din 2016, de la câștigarea de către PSD-ALDE a dreptului de a desemna un prim-ministru – își are originea tot într-un referendum.

Cel de demitere a președintelui, din 2012, când Dragnea a scos oamenii la cvorum, iar Băsescu s-a răzbunat, făcându-i un nod marinăresc cu mijloacele din dotare. De-atunci a început toată mascarada. Și nu s-a terminat. De fapt, esența vieții politice din ultimii ani a constat în zbaterea de Sisif a lui Dragnea de a desface nodul lui Băsescu și a Opoziției – de a-l împiedica.

De Sisif, pentru că încercarea de a compensa o situație falsă prin interpuși nu poate avea izbândă; aceia, la rândul lor, au, mai devreme sau mai târziu, revelația momentului existențial irepetabil pe care îl trăiesc, motiv pentru care nu se mai lasă și, apoi, nici nu se mai dau duși. Problema este că o situație falsă politic creează alte situații false, în alte domenii. Poate de aceea, societatea română este un bestiar care se află tot timpul într-o alergare năucă după propria umbră.

Comentarii

loading...