10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCruciada pentru Bucureşti

Cruciada pentru Bucureşti

La atac! A ordonat preşedintele, fără a pune acordul sonor al lui Goran Bregović din melodia Kalaşnikov. Din partea închinării, Doamne să ne ierţi! Niciun general al opoziţiei n-a dat o replică la semnal. Toţi dorm nevolnici prin canalele “posmagilor muieţi”.

„Așteptarea mea este ca PNL să obțină de data aceasta cele mai multe mandate pe care le-a obținut vreodată”, a spus șeful statului la ultima conferinţă de presă. Declarația este una care pune presiune pe conducerea PNL, în contextul în care în acest moment „PSD ocupă peste jumătate din pozițiile din administrația locală”, potrivit lui Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis nu se teme de suspendare

În Constituţia României sunt prevederi clare privind neutralitatea politică a preşedintelui. Ştiind că nimeni nu va declanşa procedura de suspendare, ia prerogativele de Mareşal pe frontul politic. Pentru armia lui de strânsură e semn de forţă. Pentru mămăligi, o simplă replică de Star-Wars.
Dar boasca acum se face, iar turburelul va fi must, chiar în prag de alegeri. Atunci când vor trebui aburiţi alegătorii, mai ales cei indecişi.

Naivii care cred că schimbă lumea, victimele perfecte

În toată piesa asta de luptă între răţoi, răţuştele urâte, întruchipările ornitologice ale realităţilor şi grijilor cotidiene, pierde cel ce pune prea multă pasiune. Naivul care crede că schimbă lumea. De parcă dacă mâine ar fi primar userist, nu ar mai exista în spatele lui rechinii imobiliari.
Plevuşca e hrana preferată de televiziuni. Din foamea lor de spectacol ies banii din conturile de campanie.
Că va câştiga PNL sau va câştiga PSD în teritoriu e mai puţin important pentru viitor.

La locale nu contează culoarea gecilor

Ce dacă primarul de la Glimboca îşi schimbă geaca purpurie cu pelerina galbenă ca un gălbenuş? Stilistica vestimentară nu aduce apa lipsă pentru lucerna de pe câmp. Nici Klaus Iohannis nu va mări şeptelul ţăranului, pentru că nu el e taurul comunal. E doar un preşedinte ce-şi conduce armia de strânsură pentru executarea vrăjmaşului, găsit vinovat c-a dat prea multe grăunţe dobitoacelor.
Totul e un joc de inteligenţă. Cine ţine cheia de la SEAP şi nu mişcă în front va fi alesul. poporului, în general şi al sistemului de numărat voturi, în particular.
Niciodată Securitatea nu fu mai activă ca acum. Ţi se străvezesc dinţii la câte table vezi prin hora electorală.    

Vocile lumii:

Crusader Kings (joc de strategie) Concentrându-se pe personajele individuale cu plăceri, nemulțumiri, ciudățenii, virtuți și dorințe, jocul Crusader Kings creează o experiență extrem de umană. Steagurile se transformă în oameni, ideile abstracte în naţiuni.  Drama apare în mod natural din locurile cele mai aparent inofensive, fiecare generație prezintă noi povești de lăcomie, de infatuare și de ambiție.

Orice fitofag din balta politică ştie că primarul Bucureştiului are nu numai forţă edilitară şi bugetară, dar şi una încărcată simbolic

Cade sau rezistă Bastilia PSD-ului?

Dacă există vreo miză serioasă în alegerile din această toamnă, în care nici cine să culeagă strugurii nu găseşti (pentru că toţi lucrătorii sunt “involvaţi” în politică), acela nu e decât Bucureştiul.
Capitala nu e doar crème de la crème pentru votantul Lemn Tănase, ci şi locul în care se fixează axul cu came al viitoarei puteri de stat.
Bătălia pentru Bucureşti este crucială pentru ambele tabere. Şi pentru armata strânsă de pe drum a lui Iohannis şi pentru ce a mai rămas sub flamura PSD.

Comandanţii caută câmpuri tactice pe nicăieri

Nu înţeleg de ce marii arhitecţi şi comandanţi de oşti, îmbrăcaţi în tricourile sângerii, se tot plimbă de la Gheonoaia, în Fundul Moldovei şi n-o iau pe la Întorsătura Buzăului, pentru a ajunge la Bucureşti. Orice pokemon din  „Crusader Kings II” ştie că trebuie să-ţi aperi cetatea asediată, Bastilia.
Nu trebuie să fi citit nicio pagină din “Arta războiului” ca să-i şopteşti strategului Dîncu sau preşedintelui Ciolacu că pot fi acuzaţi de non combat.
În firea lucrurilor era o alăturare de forţe lui Gabriela Firea. E singura care mai poate salva onoarea pierdută a Caterinei (red) Bloom.
Poate că ar fi trebuit să afle şi cei din Kiseleff de ce păsărelele liberale au ciripit sondajul cu trei cifre în favoarea lui Nicuşor Dan.

Firea Bucureştiului, fierea preşedintelui

Fără a avea agarici sau cine ştie ce ornitologi prin fauna, batjocoritor numită de strategie politică, orice descheiat la creier înţelege că cifrele au fost aruncate în piaţă nu pentru a demobiliza electoratul lui Nicuşor, ci pentru a-l descuraja pe cel al lui Băsescu.

De ce nu acceptă Nicuşor Dan la dezbateri televizate şi pe Traian Băsescu? Simplu. Marinarul l-ar coborî în starea lui, iniţial setată, de pudel al regimentului.

Băsescu e arbitrul finalei Firea-Dan. Vom vedea dacă umblă cu fluierul măsluit sau are cartonaşe autocolante care şmechereşte le pune pe scaunele din platou.

Klaus Iohannis poate declara victoria de la Poplaca et comp, dar nu victoria PNL asupra PSD, dacă Firea rămâne a Bucureştiului.

Orice fitofag din balta politică ştie că primarul Bucureştiului are nu numai forţă edilitară şi bugetară, dar şi una încărcată simbolic. Poate şi de aceea cei din jurul lui Ciolacu nu-i dau o mână de ajutor, de teamă ca mâine, Firea câştigătoare să fie prima opţiune a pesediştilor rămaşi acasă, în caz de cădere sub drapel, după noua Oarbă de Mureş din ziua alegerilor parlamentare, atunci când se va pune planificata cruce finală, atât de mult timp lucrată de laboratoarele speciale.

În Firea stă puterea, slava şi mărirea PSD-ului, fie că le place unora sau nu. Dar e singurul rival veritabil al lui Klaus Iohannis la momentul actual al frontului.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă