Vând opinie publică. Negociabil

Alina Mungiu-Pippidi 01.09.2010 - 20:23

Vine Dan Diaconescu la guvernare cu partidul lui fără nume, însă neînscris şi neformat, dar de care ar fi auzit deja vreo 20% din români, care imediat s-au repezit să se declare la operatorul anonim de sondaje, care, la ...

Share

Vine Dan Diaconescu la guvernare cu partidul lui fără nume, însă neînscris şi neformat, dar de care ar fi auzit deja vreo 20% din români, care imediat s-au repezit să se declare la operatorul anonim de sondaje, care, la o dată necunoscută, a făcut un sondaj nedeclarat şi neconfirmat, pentru o agenţie anonimă? Nu ştiu; şi nu ştie nici Diaconescu, care oricum nu ştie multe după cum arată. Ce ştiu însă e că e cu totul nefiresc să-l plătim din bani publici, chit că prost, pe un băiat numit Sebastian Lăzăroiu ca să se ocupe de asemenea diversiuni, în timp ce pe fişa lui de post scrie că trebuie să dea sfaturi politice şefului statului. E a doua oară în ultima lună când dl Lăzăroiu face ceea ce în lumea reclamei se numeşte teasing, trezeşte curiozitatea pe un produs nou, prezentându-l ca pe un mister, trăgându-l afară doar pe jumătate din pălăria de magician.

Deh, cum am mai scris aici, nu rentează să fii savant în România, şi de asta dl Lăzăroiu, dintr-o speranţă a sociologiei, a ajuns un mercenar al politicii, că e totuşi mai uşor să scrii pe un blog decât să publici o lucrare ISI. Şi când zic mercenar ştiu eu ce spun, ia să verifice jurnaliştii ce contracte de consultanţă a desfăşurat dl Lăzăroiu, chiar de când e la Cotroceni, fără vreo jenă de conflict de interese sau alte fleacuri. Nu vreau să zic cu asta că ia ceva de la Diaconescu, deşi, la nivelul la care a coborât Lăzăroiu, Diaconescu e un potenţial angajator pe viitor. Ci doar că lansarea unei asemenea fumigene, în mod repetat şi fără nici un scrupul pentru vreo deontologie a profesiei sale de bază, se bazează pe un singur lucru, şi acela cât se poate de real. Că Diaconescu are bani să-şi sponsorizeze o asemenea lansare-alibi pentru necazurile sale juridice, şi că opinia publică e formată fie din cretini, fie din mercenari gata să fie cumpăraţi de Diaconescu, şi aceste avantaje pot lucra de la sine pentru planul marilor gânditori politici de la Cotroceni, să mai sape din procentele potenţiale ale PSD cu orice preţ. Deşi preţul e mare.

Dar partea mai preocupantă este reclama spontană de care se bucură dl Diaconescu din partea aceloraşi jurnalişti, care au creat câţiva ani la rând diversiunea numită Gigi Becali, pe o idee de Hrebenciuc, alt fost angajator al lui Lăzăroiu. Dacă Monica Macovei, un fost ministru al Justiţiei cu reputaţie de reformator, propunea ea un partid, cum tot speră unii, vedeam cel mult demolări pe la televiziuni, dar şi astea la ore mai proaste. Dacă însă un infractor care a construit o avere prin şantaj, folosind pe faţă presa în scopuri la care alţii o foloseau mai ferit, adică să demoleze sau să ridice reputaţia unora, se hotărăşte, ca strategie de apărare, să capete imunitate politică, jurnaliştii de vânzare lasă baltă orice subiect şi se ocupă de el cu entuziasm. Vezi-l pe Bodgan Chirieac în rândul întâi (luând o pauză din elogiile aduse Elenei Udrea), extaziindu-se de succesul Elodiei! Vezi kompromatul din faptul că omul e invitat peste tot, dar nu e întrebat ce trebuie, adică de unde au ieşit atâtea milioane dintr-o televiziune de apartament, ce o să facă dacă e trimis în judecată şi condamnat, că e o incompatibilitate legală cu politica, şi aşa mai departe. E întrebat, în schimb, dacă ajunge preşedinte, ce va da la oameni? Şi ce va face cu Băsescu? Dar cu încălzirea globală? Şi tot aşa. Toate, prilej de a-l ridica spre ţinta de 20%.

Vai de capul ei de ţară, că sociologii sau jurnaliştii din viaţa publică au ajuns în halul ăsta, nişte creaturi ale noroiului! Între timp, Fiscul a scurs la un ziar de mahala statele de plată ale lui Sorin Ovidiu Vântu (incomplete, că aşa e la noi). Poate dvs. aţi aflat ceva nou. Eu, nu! Omul a avut pe lista de plată mare parte din elita opiniei publice de la noi, unii, mai cu scuze, au prestat pentru el în media lui, alţii, fără nici o scuză, şi pe bani mulţi. Poate nu ştia cineva cine e dl Vântu? Ca şi la dl Diaconescu, ştia toată lumea, că dl Vântu şi-a făcut un titlu de glorie din faptul că a construit FNI pe o reţea de securişti, nu era nevoie să i se caute nu ştiu ce angajament, că omul ne spusese singur cu zece ani înainte ce şi cum! Asta nu a împiedicat ani de zile pe nimeni să aibă relaţii cu el şi să îi ia banii, oricum nu pe floarea luptei cu mogulii de azi, de la Traian Ungureanu la Cătălin Avramescu, sau pe familia Săftoiu, oameni care au avut funcţii publice! Cine tipărea anual clasamentul concursului de cumpărat elite cu toptanul, Zece pentru România? Prestigioasa editură Humanitas! Pe cine am văzut eu prin sală în anul în care, cu mari eforturi şi de una singură (în acest ziar, nu în altul), am reuşit să conving vreo jumătate din premianţi să nu se ducă sau să dea premiile înapoi? Pe Liiceanu şi Cărtărescu, lângă mai bine cotaţii Adrian Păunescu şi compania!

Pe acest fond, mica expediţie în Noua Zeelandă a unor ziarişti din presa noastră pe banii Gabriel Resources, patronii potenţialei exploatări de la Roşia Montană, pare un mic subiect. Dar nu e. Şi, deşi m-am abţinut pe tema asta ani de zile, azi nu o mai fac. Trebuie să informez opinia publică, parte ignorantă, că datorită opoziţiei la proiectul Roşia Montană propaganda acestei firme şi tentativele ei de a atrage opinia publică de partea proiectului s-au escaladat foarte tare. De la propunerea unui studiu independent comisionat SAR acum ani de zile şi declinat de noi, deşi ni se dăduseră mari garanţii de independenţă (şi, evident, un preţ avantajos), la încercuiri repetate după ce m-am mutat la Berlin, oamenii ăştia sunt absolut neobosiţi în a atrage pe toată lumea de partea lor. Sunt bine plasată ca să ştiu că oricine contează în piaţa de opinie de la noi a fost abordat: nu există păreri publice dezinteresate pro-Gabriel Resources. Şi de asta e penibil că printre avocaţii acestui proiect au ajuns să se numere I.T. Morar, Cristi Preda şi aşa mai departe. E pe faţă. Dacă acceptăm, înseamnă că recunoaştem că opinia noastră publică e de vânzare! Şi de asta, fără să fi avut vreo opinie vreodată în problema asta, mă declar de azi de partea celor douăzeci şi ceva de mii de semnatari contra; băieţi, treceţi-mă şi pe mine la coada listei! Pur şi simplu nu se mai poate!

O să ziceţi că nu e grav dacă opinia publică e de vânzare; în fond, e doar abur, de ce să dai bani pe ea? Nu, nu: cariera domnului Diaconescu arată că opinia publică e esenţială în succesul în afaceri şi politică, altfel nu se găseau atâţia guguştiuci să-l plătească. Că vine unul şi îţi cere un milion, OK, dar să îi dai? Tablou! Nu, banii, puterea şi chiar libertatea depind de opinia publică, altfel nu motiva un procuror la reţinerea asistentei de la Giuleşti (aia care, prin regulament, nu ar fi trebuit niciodată să fie singură la Reanimare) că prezintă pericol public pentru că gestul ei a subminat în opinia publică încrederea în sistemul sanitar! Şi nişte judecători, poate aceiaşi care i-au dat drumul lui Diaconescu prin talk-show-uri să-şi facă propagandă electorală, au admis chestia asta şi au băgat-o la arest o lună. A dracului opinie publică, ţine loc şi de justiţie, şi de tot. Şi tocmai de aia a ajuns aşa o marfă.