Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

USL - ruptură cu premeditare

Raluca Boboc 03.03.2014 - 17:26

După multiple amânări şi tergiversări, Uniunea Social Liberală, cel mai puternic brand politic din ultimii ani din România, aşa cum îl numesc unii analişti, a ajuns la final de aventură. O aventură politică în ...

Share

După multiple amânări şi tergiversări, Uniunea Social Liberală, cel mai puternic brand politic din ultimii ani din România, aşa cum îl numesc unii analişti, a ajuns la final de aventură. O aventură politică în doi, din care doar unul dintre parteneri şi-a atins obiectivele politico-strategice, iar celălat a rămas doar cu iluziile.

A fost PSD un vânzător de iluzii, care şi-a planificat în cele mai mici detalii ascensiunea la puterea, urmată apoi de neutralizarea şi eliminarea partenerului de alianţă? A fost această ruputură o acţiune premediată, o decizie politică spontană, decisă de calculele electorale de ultim moment, sau o decizie luată la presiunea baronilor dornici de acapararea toatală a puterii politice?

Specialiştii în psihologie şi criminalistică au conturat două tipuri de profil de personalitate la seriall-killeri: profilul de tip organizat (crime comise cu premeditare) şi profilul de tip dezorganizat (crime comise spontan, imprevizibile, cu atac spontan).

Dacă analizăm cu atenţie toate mişcările tactice şi politice ale Partidului Social Democrat, observăm că aceste se înscriu în tipul profilului de personalitate al seriall-killler-ului de tip organizat. Cheia ”premeditării” o găsim în analiza stucturii celor două guverne: guvernul Ponta I şi guvernul Ponta II, mai exact în numărul de posturi de miniştrii delegaţi înfiinţate în cel de-al doilea guvern.

Privim astăzi cu câtă naturaleţe şi lejeriate miniştrii PSD preiau interimatele portofoliilor ocupate de foştii parteneri, în fapt, simple aripi desprinse din ministerele lor, sau structuri lăsate fără pârghiile cele mai importante (vezi, ministerul Transporturilor) şi date spre administrare PNL-ului. Fără prea multe discuţii în Biroul Politic, fără pretenţii din partea filialelor dornice să-şi promoveze oamenii fideli în funcţii cheie. PSD preia controlul întregului guvern fără să inducă cetăţenilor senzaţia de instabilitate şi fără să creeze partenerilor externi impresia că România ar putea să se confrunte cu o criză politică majoră.

Pentru social–democraţi esenţialul a fost obţinerea puterii legitime, dată de votul popular, ori obiectivul acesta nu-l puteau atinge de unii singuri. Semnarea Pactului de Coabitare în decembrie 2012, imediat după rezultatul alegerilor parlamentare, le–a oferit suficiente garanţii pentru a concepe imediat planul de anihilare a liberalilor, plan pe care îl vedem pus în practică în februarie 2014.

Semnarea Pactului a a avut o valoare excepţională pentru partenerii externi şi pentru redarea încrederii că se va putea guverna în România, după evenimentele din vara anului 2012. În acelaşi timp, Pactul a contribuit şi la poziţionarea PSD într-un raport de forţă faţă de partenerul de alianţă, la redarea încrederii în acest partid, şifonat la capitolul imagine în ochii Europei. Pactul a constituit, de asemenea, garanţia că Victor Ponta va ocupa fotoliul de premier cel puţin până la finalul anului 2014, garanţie care le-a deschis social-democraţilor perspectiva prezidenţialelor şi acapararea puterii totale în stat, prin susţinerea propriului candidat pentru fotoliul de la Cotroceni. Astfel că, planul conceput în decembrie 2012, îl vedem dus la final în februarie 2014.

Efectele politice ale acestei ”ruperi cu premeditare” obligă PSD, ca pe termen mediu sau lung, să-şi calculeze paşii politici doar de unul singur, sau, doar în alinaţă cu partide politice mici, fără ambiţii prezidenţiale sau guvernamentale mari (postul de premier), partide care se mulţumesc cu simpla prezenţă guvernamentală, în umbra colosului PSD-ist. Un alt efect politic va fi excluderea PSD-ului de la orice plan care să vizeze o alinaţă politică cu un alt partid mare. Gândirea aceasta de tip seriall-killer politic de tip organizat va genera lipsă de încredere în rândul partenerilor politici interni şi o permamentă suspiciune din partea acestora în procesele de negociere.

Bonus: În primăvara anului 2013, Călin Popescu Tăriceanu vorbea despre un posibil schimb de funcţii în interiorul USL, în sensul în care PSD să ofere preşedintele României, iar PNL să primească la schimb funcţia de premier. O delcaraţie neobişnuită, la vremea aceea. Evoluţiile recente demonstrează faptul că şi ”planul Tăriceanu” a fost premeditat şi atent construit. Aşa zisa tabără Stroe-Chiţoiu, lideri politici fără notorietate, deci fără niciun impact de imagine, care va părăsi partidul în cazul în care PNL ar fi ieşit de la guvernare s-au dovedit a fi simple ţinte false. Că ”planul Tăriceanu” a fost o acţiune premediată o dovedeşte rezultatul obţinut: rupere versus construcţie. Nimeni nu vorbeşete de ruperea USL şi de Crin Antonescu, lider al opoziţie. Opinia publică află în schimb despre înfiinţarea unui nou partid, iar Victor Ponta îl indică clar de pe scările DNA-ului pe liderul opoziţiei.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...