12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUrgent, un defibrilator pentru Tariceanu!

Urgent, un defibrilator pentru Tariceanu!

Guvernul este in fibrilatie. Slabiciunea premierului l-a adus in pragul unui stop-cardiac. Economia tarii este in aceeasi situatie. Nici romanii nu se simt prea bine. Cum a fost posibil?
Inceputul crizei: PSD, sustinut de PD-L, a reusit sa impuna adoptarea in Parlament a catorva motiuni simple. Profitand de ajutorul neinspirat furnizat de PD-L, Mircea Geoana s-a dus pe cai mari la Palatul Victoria sa negocieze in forta nedepunerea unei motiuni, de aceasta data de cenzura, contra majorarii devansate a pensiilor. Slabiceanu s-a conformat si a cedat (a cata oara?) santajistului. Tupeul pesedistilor a atins apogeul de vreme ce au ajuns sa prezinte folosirea santajului ca pe o actiune politica de mare credibilitate.

Sa nu uitam insa ca pe Tariceanu l-au tradat si ai lui. Parlamentarii PNL si UDMR au votat la unison pentru majorarea salariilor profesorilor. Degeaba incearca acum Tariceanu sa-i justifice spunand ca doar PD-L si PSD ar fi dat dovada de "iresponsabilitate crasa", fiind singurele formatiuni vinovate, iar liberalii au votat emotional. Premierul, in ciuda faptului ca ministrul Educatiei a votat si el pentru majorare (dupa ce tocmai explicase ca nu e sustenabila), dand dovada de o crasa inconsecventa, mai are si curajul de a considera ca incheiat acel episod parlamentar rusinos pentru PNL. Departe de a fi incheiat, el a deschis calea avalansei de revendicari imposibil de controlat.

Exista, pe de o parte, PSD care preseaza pentru majorari, exista si PD-L care a imprumutat din retorica populista si insista pentru pomenile electorale pesediste. Acum, pe langa partide, sindicatele pun si ele o presiune enorma asupra Guvernului. Ce face Tariceanu? Intr-o incercare evidenta de a impinge rezolvarea problemelor pana dupa alegeri, cere cu disperare altor institutii ale statului sa opreasca criza generata de slabiciunea sa. Rand pe rand au fost sesizate Presedintia, Curtea Constitutionala, BNR, Parlamentul, ajungandu-se chiar pana la CSAT.
Amenintarea cu greva generala a functionarilor publici nu este de ignorat. Pe ce se bazeaza ei cand preseaza pentru marirea salariilor in afara faptului ca au observat disponibilitatea premierului de a ceda santajelor?

Septembrie a fost luna in care reprezentantii Guvernului au inceput sa se laude. Enorm. Premierul anunta ca a adus Romania pe locul intai in Europa la crestere economica si ca, datorita ritmului impus de Guvern, putem deveni a saptea putere a Europei. "Ce vor romanii? Vor salarii si pensii mai mari. PNL le poate oferi romanilor aceste lucruri. Vom continua sa crestem pensiile si salariile", a afirmat raspicat Tariceanu. si multi s-au grabit sa-l creada. Aha, deci avem crestere economica? Bugetarii, care asteptau de ceva vreme o majorare a salariilor, au retinut cuvintele premierului. Cand s-au majorat pensiile n-au spus nimic. Isi asteptau cuminti randul.

A urmat dublarea salariilor cadrelor didactice. Moment in care s-au razvratit. Deci exista crestere economica, profesorilor le pot mari lefurile si noua nu ne da acum nimeni nimic, nimic? Tariceanu a spus ca va creste salariile, de ce nu se tine de cuvant? si, colac peste pupaza, de toata nebunia au profitat tot parlamentarii, majorandu-si pensiile de mare lux.
Slabiciunea premierului, sesizata de adversarii politici inca de la inceputul mandatului sau, este marea disponibilitate de a ceda santajelor. In cele din urma, aceasta ii va fi fatala. Insa tot romanii vor suferi. Rau. Are cineva un defibrilator pentru Tariceanu? Ii trebuie! Urgent.

Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă