Consecinţele crizei datoriilor din Europa sunt mult prea prezente în mare parte din Uniunea Europeană, întrucât economiile aflate la strâmtoare încearcă să se stabilizeze şi să crească, în acelaşi timp. Cu toate acestea, realitatea este că trebuie să facem mai multe pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă zona euro.
În toată Uniunea Europeană se implementează reforme şi măsuri de consolidare. S-au luat măsuri de precauţie în privinţa investiţiilor financiare mixte, iar Banca Centrală Europeană a dat asigurări că va sprijini moneda euro. Cu toate acestea, experţii şi partenerii ne-au subestimat deseori determinarea.
Toţi paşii făcuţi până în prezent au dus la o mai strânsă integrare europeană. Este adevărat că, uneori, mecanismul luării deciziilor în sistemul nostru democratic este mai lent. Dar nu ne judecaţi greşit: negocierile se fac asupra aranjamentelor, nu garantează rezultatul final. Există suficientă voinţă politică în Uniunea Europeană pentru a face orice este necesar pentru a proteja euro, pentru că viitorul acestei monede de schimb va determina viitorul integrării europene.
Aceste măsuri suplimentare de care Europa are nevoie trebuie să-şi aibă rădăcinile într-un angajament ferm de integrare mai adâncă. Nivelurile ridicate ale datoriilor suverane, împreună cu comportamentul unei părţi a sectorului financiar, au amplificat criza din zona euro şi au ridicat probleme importante de încredere, care acum cer un răspuns sistemic. De aceea trebuie să ne rezolvăm chestiunile privind uniunea economică şi monetară – şi de aceea Comisia Europeană a pledat îndelung pentru crearea unei uniuni bancare, ca un pas indispensabil în atingerea acelui ţel. Propunerile următoare ale Comisiei fac parte dintr-un pachet mai larg de măsuri privind uniunea economică, fiscală şi politică, ce va redefini graniţele integrării europene.
Criza a arătat clar insuficienţa unei supervizări a băncilor existente. Trebuie să trecem dincolo de cooperare şi să stabilim o autoritate care să supravegheze tot spaţiul european, mai ales zona euro. Legătura dintre datoria suverană şi criza băncilor trebuie să fie ruptă odată pentru totdeauna. Trebuie să punem capăt acestui cerc vicios în care dările strânse de la plătitorii de taxe – mai mult de 4,5 trilioane de euro (5,7 trilioane de dolari) până acum – folosite pentru a salva băncile slăbesc bugetele guvernelor, în timp ce băncile tot mai speriate de riscuri renunţă să mai împrumute bani companiilor care au nevoie de finanţare, subminând ulterior economia.
Europa poate opri această dinamică negativă printr-o acţiune îndrăzneaţă. Un singur manual de reguli pentru serviciile financiare, pus la punct pentru o piaţă unică. Construind pe acest model, o singură autoritate bancară europeană care să supervizeze totul ar deschide calea către recapitalizarea directă a băncilor, prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate, precum şi către o asigurare comună privind depozitele şi cadrul unic de luare a deciziilor.
Pe 12 septembrie, Comisia îşi va prezenta propunerile pentru Mecanismul Unic de Supraveghere a Băncilor, care se va baza pe trei principii-cheie:
– Supervizare unică: Înăuntrul zonei euro, coordonarea între organismele naţionale de supraveghere nu mai este suficientă. Riscurile care se nasc într-o ţară pot afecta întrega zonă în care se foloseşte o monedă. Supravegherea comună a băncilor este necesară pentru întărirea încrederii în rândul ţărilor care au mecanisme de precauţie financiare comune.
– Credibilitatea: Noul mecanism de supraveghere a băncilor va avea în prim-plan Banca Centrală Europeană. Alegerea de a încredinţa sarcinile Băncii Centrale Europene va asigura rigurozitatea, calitatea înaltă şi supravegherea prudentă a băncilor din zona euro, prin urmare contribuind decisiv la menţinerea încrederii între bănci şi, în acelaşi timp, sporind stabilitatea financiară în interiorul întregii zone euro. Cooperarea strânsă cu autorităţile care se ocupă cu supravegherea internă va fi obţinută prin intermediul cadrului unic de luare a deciziilor.
Rolul de supraveghere al Băncii Centrale Europene va fi complet separat de responsabilităţile ei monetare. În paralel, Autoritatea Bancară Europeană va continua să-şi îndeplinească sarcinile existente, adică va întocmi un singur manual cu reguli pentru întreaga piaţă unică şi va asigura practici de supraveghere convergente în întreaga Uniune Europeană.
– Acoperire mare: Toate băncile din zona euro vor fi cuprinse în noul sistem european de supraveghere. Şi va trebui să micşorăm distanţa dintre membrii zonei euro şi statele membre care rămân în afara uniunii monetare, dintre care unele poate vor vrea să participe în cadrul acestor noi mecanisme de supraveghere.
Calea pe care am decis să o urmăm ne va permite să acţionăm rapid. Mecanismul de Supraveghere Unică a Băncilor nu are ne-voie să fie constituit printr-un tratat şi ar trebui să poată fi pus în aplicare începând cu ianuarie 2013.
O supraveghere obişnuită şi mai bine integrată este primul pas către o uniune bancară. Apoi, Comisia va construi pe baza propunerilor noastre privind schemele pentru depozitele de garantare şi mecanismele privind deciziile pe care le iau băncile un singur fond de decizie şi o singură autoritate de decizie. O dată ce aceste propuneri sunt implementate, uniunea bancară va fi completă.
Stabilirea unei uniuni bancare până în 2013 nu va oferi Europei o baghetă magică din care să fluture şi să alunge criza economică peste noapte, dar este un pas important şi crucial pentru a reda încrederea cetăţenilor europeni, partenerilor internaţionali şi investitorilor. Va asigura stabilitatea financiară, va spori transparenţa şi va face sectorul bancar răspunzător, protejând totodată banii plătitorilor de taxe.
Mai mult, este începutul a ceva mult mai mare. Încă o dată, aş vrea să subliniez că zona euro îşi învaţă lecţiile din trecut şi conturează o nouă direcţie pentru a merge înainte, nu înapoi, în termeni de integrare. Acestea nu sunt doar veşti bune pentru moneda euro, dar şi pentru economia globală.
José Manuel Barroso a fost premierul Portugaliei (2002-2004) şi, de atunci, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, unde a supravegheat implementarea Tratatului de la Lisabona, cererea Turciei pentru aderarea la UE şi participarea Uniunii la masa rotundă de la Doha, unde s-au purtat negocieri privind comerţul global, şi a supravegheat şi măsurile privind schimbarea climatului european.
Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
