Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Unde obiectivitate nu e...

Alina Mungiu-Pippidi 03.07.2012 - 21:38

De la întrebarea de boltă a tinerei noastre democraţii: a fost revoluţie sau lovitură de stat? la cea, mult mai trivială a zilelor noastre: trebuia Victor Ponta să-şi dea demisia pentru doctoratul său ...

Share

De la întrebarea de boltă a tinerei noastre democraţii: a fost revoluţie sau lovitură de stat? la cea, mult mai trivială a zilelor noastre: trebuia Victor Ponta să-şi dea demisia pentru doctoratul său în parte plagiat? te-ai fi aşteptat ca măcar o parte din societatea noastră să aibă capacitatea de a formula răspunsuri independente de interesele celor care răspund. Nu mă aştept la asta de la politicieni sau de la năimiţii care le fac imaginea: dar istoricii sau lumea academică, fie că e vorba de prima sau de a doua întrebare, ar trebui să aibă şi exerciţiul de a răspunde şi solidaritatea de a formula un răspuns în comun.

Dar cîţi academici din România erau preocupaţi de problema plagiatului şi a imposturii academice, despre care am scris aici de atîtea ori, plîngîndu-mă că nu există o protecţie eficientă în România pentru plagiat, că de la cărţi la titluri de ziar se fură totul, imediat şi fără ruşine, înainte de scandalul cu Corina Dumitrescu, Ion Mang şi Victor Ponta? Carmen Muşat şi Vasile Docea, atîta tot, plus cei care au încercat o reglementare mai bună, ca Mircea Miclea. Universităţile de stat cele mai dubioase din România, de la Oradea la SNSPA, rezolvaseră demult problema de imagine, dînd doctorate honoris causa ca să cumpere vanitoşii sau naivii şi să îşi facă imagine. Am scris, tot aici, despre cum Oradea, celebră prin traficul de diplome, a făcut doctor honoris causa nu ştiu cîţi ambasadori. Nu ştiu dacă am mai povestit cum a apărut fenomenul la SNSPA, sub rectorul Vasile Secăreş, care evoluase de la consilierul lui Iliescu la PNL şi de la ADIRI la Eximbank şi dezvolta şcoala cum ştia el mai bine, vînzînd numele NATO pe diplome şi alte asemenea. L-am găsit odată probînd noua togă, desenată pentru ocazia decernării şi m-a întrebat, cum eu avusesem ocazia pe la Harvard, Stanford, etc, dacă avea un aer autentic, dacă se potrivea cu originalul. Cine Dumnezeu avea nevoie de o diplomă de doctor onorific de la Secăreş et comp? Răspunsul, pe care l-am aflat destul de repede a fost: Vladimir Tismăneanu. Pe urmă, cînd la Universitatea din Vest, un profesor care demascase un plagiat (Vasile Docea) a fost cît pe-aci să fie concediat pentru că a pus astfel în pericol renumele universităţii, comisia de etică pronunţînd condamnarea sa, nu a infractorului, a trebuit să scriu, aici, în RL, mai ales că în Senat majoritatea era contra lui, şi doar în urma scandalului s-au ruşinat şi l-au lăsat în pace. Doar Victor Neumann, care făcuse parte din comisia de etică, a rămas foarte supărat pe mine. Nu a trecut mult timp şi această universitate a descoperit şi ea avantajele traficului cu doctorate honoris causa şi vreo doi întreprinzători care beneficiaseră de multe drumuri în America au avut ocazia să se revanşeze dînd o diplomă tot colecţionarului Vladimir Tismăneanu. Acesta însă le-a trimis-o înapoi, spunînd: nu primesc diplome de la universităţi care nu s-au lustrat de securişti şi curăţat de plagiatori! Sau n-a făcut aşa? Circulă şi versiunea, mai bine documentată, probabil, că ar fi luat, ca şi de la SNSPA, diploma cu mari mulţumiri şi declaraţii despre cît e de onorat, fără nici un comentariu despre relele practici întreţinute pe scară masivă în aceste două universităţi. Am scris în raportul Coaliţiei pentru Universităţi Curate că 70 % din comisiile de etică ale universităţilor nu au discutat niciodată vreun plagiat, darămite să îl condamne, fie la profesori, fie la studenţi, deşi pe Internet paginile care vînd licenţe sau doctorate prosperă. Nimic. Lumea a continuat să frecventeze universităţile cele mai murdare, totdată cele mai darnice cu onorurile, cel mult mi s-au pus pile ca să fiu mai umană cu unii sau cu alţii.

Dar eu sînt umană, măcar din cînd în cînd, altfel probabil că în Romanian Journal of Political Science, al cărei editor încă sînt, din lipsă de voluntari pentru succesorat, aş publica doar români din universităţi străine. Dar nu vreau asta: am făcut-o ca prin procesul de referat să ridicăm calitatea lucrărilor şi să ajutăm şi pe cei din ţară să fie capabili să publice ISI. După ce au crescut, pe alocuri nerezonabil, criteriile academice, avînd în vedere starea comunităţii (cînd am decis eu să plec din sistemul românesc, ambele departamente de ştiinţe politice din Bucureşti aveau zero lucrări ISI per total), am început să primesc valuri de articole spre publicare. Nu le verific pentru plagiat, că acceptăm doar lucrări în engleză (de asta am putut indexa uşor revista în ISI) şi văd din prima la cele primite din ţară că engleza lor e prea slabă ca să fie plagiate. Editorii au indicaţii de la mine să pună pe Google Scholar search doar pasajele care arată impecabil. Anul trecut mi-a fost trimisă o lucrare a cuiva care nu putea deveni din conferenţiar profesor fără lucrări ISI şi care nu avea nici un sistem de citare, doar bibliografie (ca teza Ponta, şi multe teze) adică nici note, nici sistem Harvard, noi folosind pe cel din urmă (sistemul e foarte simplu: dacă eu afirm, de exemplu, că primii capitalişti au provenit mai ales din rîndurile tinerei nomenclaturi, şi asta au dovedit Eyal şi Szelenyi într-o carte din 1993, scriu la finele propoziţiei (Eyal şi Szelenyi 1993), referinţa întreagă fiind în lista de la urmă. Am trimis-o autorului spunînd că nu o pot nici trimite la referat dacă nu o trece în sistem Harvard. Autorul mi-a răspuns cam ofensat că nu ştie ce e un sistem de citare Harvard, dar după un timp am primit lucrarea refăcută, cu precizarea onestă că o studentă de a lui a ştiut şi a făcut treaba. La finele mesajului mai aflam şi că persoana plănuia să scoată o revistă cu alţi colegi: atunci nu o să le mai ceară nimeni să citeze, dar nici în ISI nu or să ajungă. Autopublicarea e de  multă vreme soluţia, şi una foarte proastă, la noi, iar puţinele reviste ISI din România încep să fie corupte de cererea prea mare (se dau sume deja mari pentru publicare) avînd în vedere criteriile Miclea-Funeriu şi faptul că există discipline în care nici un conducător de doctorat nu corespunde criteriilor. Dar cum trăim în România şi impostura e regula, nu excepţia, devii foarte impopular dacă de unul singur, ca mine, încerci să atragi atenţia şi spui: nu vin la o emisiune TV cu X care se recomandă profesor de ştiinţe politice, X nu are nici o lucrare publicată în ISI de ştiinţe politice, deci nu poate fi profesor, chit că e acreditat, e un impostor!

Cînd mi-am publicat eu teza de doctorat (o cunoaşteţi sub titlul de Românii după '89) s-au ţinut şedinţe de demascare la catedrele de sociologie din ţară tocmai pentru originalitate (numai o lucrare neştiinţifică putea fi un best seller) şi caracterul politic (demascam propaganda fesenistă). Fără nici o excepţie, cei care le-au organizat au fost identificaţi de CNSAS ca securişti, ceea ce nu era greu, securitatea recrutase majoritatea din institutul de sociologie, avînd nevoie de mînă de lucru pentru controlul mulţimii în Valea Jiului, dar cinsprezece ani mai tîrziu tot ei conduc catedrele astea şi toţi doctorii în sociologie din România cu excepţia celor înapoiaţi din străinătate sînt făcuţi de ei, nu de mine. Sigur, din cauză că teza s-a tradus în limbi străine şi a devenit lectură obligatorie pentru ambasadori, eu am avut alte deschideri, am intrat în circuitul internaţional şi azi nu mai am nevoie de traduceri, scriu direct într-o limbă de circulaţie internaţională. Dar România sunt ei, nu eu, şi nimeni, absolut nimeni nu a întreprins vreodată ceva contra lor, deşi să ai catedrele de drept, sociologie şi ştiinţe politice pline de securişti, impostori şi tineri selecţionaţi de aceştia face viaţa minorităţii oneste din aceste catedre imposibilă şi corupe generaţii după generaţii, nu doar academic, ci şi politic.

Să fie plagiatele actuale marea şansă de a rupe această inerţie şi de a ajunge la obiectivitate? Mă îndoiesc, şi am să dau doar cîteva exemple. Să încep cu Corina Dumitrescu. Puţină lume îşi aminteşte, dar această persoană a reprezentat societatea civilă în CSM. Prima ei alegere s-a făcut contra unei contracandidate recomandată de Monica Macovei şi propusă de SAR. Dna Dumitrescu, o impostoare, cum s-a dovedit mai tîrziu  (nu am stat să-i caut plagiatele, impostura era evidentă în sensul că universitatea Cantemir nu are legătură cu societatea civilă), a cîştigat zdrobitor, inclusiv cu voturi PDL, aşa bine a condus operaţiile Cristi Rădulescu, mai nou fugărit de ANI, care conducea grupul PDL. Cifrele au fost jignitoare, mai ales că eu mă opun ca SAR să participe la orice organism public şi acceptasem cu greu (la insistenţa Laurei Ştefan) candidatura unei persoane complet necunoscute mie. Cam aşa se manifesta PDL acum vreun an şi jumătate, pentru cine îi regretă: nu avem ce regreta. Recomandarea Monicăi Macovei era de fapt o contrarecomandare pentru ei, şi cînd au vrut să mai încercăm o dată i-am refuzat net.

Să trecem la cazul Ponta. Acesta e supărător de aproape de cazul Kovesi, singurul pe care l-am citit cu atenţie, fiindcă am admiraţie pentru Codruţa Kovesi ca reformatoare a procuraturii. Am spus ce gîndesc despre el: e o teză din păcate tipică pentru o comunitate academică sub-standard, în care doar de puţin timp avem vreo cîţiva oameni capabili de nivel occidental (şi nu îi văd bine), şi în care majoritatea titlurilor ar trebui retrase, că autorii nu au nici măcar limbajul academic. Ponta a avut o comisie doctorală enormă, dar nimeni nu pare să fi citit teza, începînd cu îndrumătorul. Ion Diaconu, principalul autor copiat, a spus de mai multe ori că nu e plagiat şi a făcut prefaţa lucrării publicate. Încă o profesoară a spus că nu e, că doar Ponta chiar a lucrat la CPI, subiectul tezei. Fapt e că nici unul din ei nu a făcut un adevărat referat de teză, din acelea cum face soţul meu, doctor la Oxford,  care scrie referate de zece pagini unor lucrări din provincie în ale căror comisii se nimereşte, unde completează în general notele autorilor (despre asta au mai scris X,Y şi Z...). Ce să mai spun de facultatea de Drept din Bucureşti, care a refuzat să dea chiar un referat pentru uzul Comisiei de Etică a Universităţii, sau de subcomisia de drept din comisia de acreditare a titlurilor, care a refuzat să se pronunţe, lăsîndu-i pe chimişti şi matematicieni (care nu aveau dreptul, dar aveau îndreptăţirea, avînd în vedere laşitatea celorlalte comisii) să retragă, absolut meritat, titlul de doctor (şi nu era mai obiectiv dacă nu se opreau doar la Ponta)? Motivul acestor refuzuri nu e clar: se datorează indignării contra folosirii politice a cazului (că lucrătura e clară; nu e nici un motiv să te duci cu cazul la Nature în loc să vii la Academia Caţavencu), sau faptului că teza Ponta (sau Kovesi, care e la Universitatea din Vest) sînt de fapt grăitoare pentru cum se dau tezele la drept, pe care le au toţi poliţaii, şi membrii comisiilor sînt ei înşişi de o calitate academică discutabilă? Ce fel de calitate academică are o ţară în care avem comisii care dau verdicte radical diferite în funcţe de cine le-a numit? Ca atare, asta nu mai e doar problema unui demnitar care nu avea timpul să scrie şi a unui îndrumător care nu avea timpul să-l îndrume. E o problemă de impostură academică de masă, şi care nu poate fi rezolvată decît urmînd propunerea radicală făcută de mine după cazul Mang, o verificare generală. Am auzit pe unii întrebînd atunci de ce să dăm o perioadă de graţie de trei ani ca profesorii să satisfacă criteriile şi nu le aplicăm pe loc. Răspunsul este că nu putem, decît dacă vrem să închidem facultăţi întregi. Să îmi răspundă cineva cum de ASE, de exemplu, avea zero lucrări ISI în primul an investigat de Ad Astra, iar azi are zeci, deşi a trecut mai puţin timp decît ciclul normal de publicare în economie (care e de 4-6 ani la o revistă categoria A). Răspunsul se află în inboxul meu, unde se adună cantităţi de acuze de plagiat la ASE, aşa că am ajuns să caut să fac un juriu de referenţi pentru ele. Eu nu o să le citesc, că nu sînt de meserie, iar ei sînt găşti care se devoră între ei, deci am nevoie de un juriu obiectiv, imparţial şi care să nu poată fi atins de răzbunare: pe scurt, economişti stabiliţi în străinătate sau academicieni pensionari. Vă rog, oferiţi-vă!

Ce aş putea să mai spun, decît că, în acelaşi text cu propunerea radicală, Plagiatul şi bacalaureatul, mă plîngeam de unul care a folosit chiar coaliţia pentru universităţi curate ca să se facă profesor, deşi era în conflict de interese, pe de o parte, iar pe de alta nu corespundea nici criteriilor de conferenţiar, trecîndu-şi articolele de ziar pe post de lucrări? Pe această persoană am găsit-o în capul petiţiei ca Ponta să îşi dea demisia. La drept vorbind, nu cred că Ponta sau oricine la care toată comisia şi facultatea nu au nimic de obiectat are de ce să îşi dea demisia doar fiindcă l-au denunţat asemenea oportunişti politici cărora dacă le atragi atenţia că problema e mult mai mare şi mult mai complicată se uită în altă parte, că pe ei îi interesează doar Ponta, nu şi problema.

Dl. Ponta ar putea în schimb să îşi dea demisia că nu reuşeşte să numească un ministru al educaţiei care să nu fie plagiator, sau incompatibil, sau că prin folosirea unor persoane ca Dumitrescu sau Alistar subminează veritabila societate civilă. Astea da, motive.

 

Comentariile la textele Alinei Mungiu Pippidi au fost desfiintate la cererea autoarei si vor fi reintroduse dupa alegerile din 2012. Puteti comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteti da o nota articolului mai jos.

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...