La asta visează rusoaicele, conform vestitului şlagăr electoral căruia i s-a dus buhul pe internet de-a ajuns până la Harvard (găsiţi A Man Like Putin pe YouTube). Întrucât, sub Vladimir Putin, salariul mediu a crescut de la 80 dolari pe lună la 640 dolari, nici ruşii, în majoritatea lor, nu îşi doresc altceva. Şi ce îşi doresc, aceea vor avea până în 2024.Garantat. Cum este posibil? Hai să socotim.
Din cauza limitării constituţionale de două mandate, Putin a trebuit să renunţe la funcţia supremă în stat în 2008, devenind prim-ministru pentru perioada cât Dmitri Medvedev este preşedinte (2008-2012). Cum durata mandatului prezidenţial a crescut de la 4 la 6 ani, încă două mandate înseamnă 12 ani, deci Putin va fi negreşit reales preşedinte în 2012 şi, lăsându-i lui Medvedev funcţia de prim-ministru, va conduce nestingherit până în 2024. Sâmbătă, 24 septembrie 2011, la congresul partidului Rusia Unită, însuşi actualul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, în aplauzele entuziaste ale celor 11.000 de participanţi, a propus candidatura lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din martie 2012. Cu alte cuvinte, Putin a fost, este şi va fi number 1 în Rusia, preşedinţia lui Medvedev fiind doar un artificiu menit să ocolească nişte marafeturi constituţionale. Haraşo democraţie!
Masculul dominator (alpha male) – aşa îl numeşte pe Putin presa mondială, stupefiată de nonşalanţa cu care cei doi recunosc deschis aranjamentul. Cel mai puternic bărbat al Rusiei explică verde-n faţă şi cu dedicaţie specială pentru toţi fraierii din comunitatea internaţională că înţelegerea sa cu Medvedev a fost pusă la cale în urmă cu mulţi ani. La rândul lui, Medvedev, până mai ieri preferatul Occidentului, confirmă fără pic de sfială că „uniunea noastră tovărăşească” (sic!) a fost discutată „în cele mai mici detalii”, cu mult timp înainte. Alternanţa la putere, descentralizarea, deschiderea către Occident şi alte asemenea repere democratice din retorica medvedeviană se dovedesc a fi fost flapsuri.
Ei, dar ne luarăm cu vorba şi nici nu am observat cum a venit şi s-a instalat toamna. Toamna poate fi anunţată de un fior abia perceptibil, ca atunci când, ca femeie, doamna Elena Udrea se simte discriminată… Dar la noi toamna a venit cu un test dur pentru clasa politică: eşecul Schengen.
În mod paradoxal poate, puterea a trecut cu bine testul Schengen. Echipa Băsescu s-a mobilizat exemplar şi, strunită cu mână de fier de preşedinte, a acţionat energic, pe multiple planuri, fără să se descurajeze nici în momentele cele mai grele. A fost o luptă fără menajamente şi nu totdeauna corectă. Chiar dacă nu a câştigat, echipa Băsescu a dovedit că poate fi redutabilă, amintindu-ne prin stilul combativ, ambiţios, disciplinat, de momentul când Traian Băsescu a câştigat alegerile, lăsându-i lui Mircea Geoană doar amărăciunea iluziilor pierdute.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre opoziţie, care s-a arătat din nou lipsită de inspiraţie, dezorientată şi fără tonus. Criza şi măsurile obligatorii de austeritate pot eroda mult popularitatea echipei de la putere, dar, dacă se va menţine în actuala placiditate, tandemul Ponta-Antonescu va avea surprize neplăcute la alegeri.
În fine, testul Schengen a dezvăluit un lucru grav: fractura profundă dintre populaţie şi clasa politică în ansamblul ei. Oamenii au urmărit cu detaşare ironică eforturile politicienilor. Olanda a fost privită cu simpatie, semn că populaţia avea percepţia unei lupte pentru interesele clasei politice, nu pentru interesele României.
În concluzie, în România lucrurile sunt mai puţin clare decât în Rusia, dar modelul rusesc nu este exclus. Pomenile electorale nu sunt creşterea PIB-ului cu 72% în nouă ani cu care se laudă Putin, dar Traian Băsescu nu a epuizat nici pe departe resursele unei personalităţi politice de excepţie. Deocamdată asumă eşecurile, lucru ciudat pentru „jucătorul” avid de succes. Între timp, premierul Boc, nu mai este „cel care taie”, ci zburdă, inaugurează stadionul din Cluj alături de Elena Udrea, marchează goluri. Este folosit în situaţii luminoase, plăcute, pozitive. Se caută oare un Medvedev?
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
