Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Umbra lui Ţepeş la Utøya

Tom Gallagher 31.07.2011 - 19:38

O mare parte a Europei a fost nu doar îngrozită de masacrul comis de Anders Behring Breivik la Utøya şi Oslo, ci şi cuprinsă de o serie de temeri privind propria siguranţă şi viitorul ei. Făra a dori să-l emuleze, ...

Share

O mare parte a Europei a fost nu doar îngrozită de masacrul comis de Anders Behring Breivik la Utøya şi Oslo, ci şi cuprinsă de o serie de temeri privind propria siguranţă şi viitorul ei. Făra a dori să-l emuleze, milioane de europeni împărtăşesc, de fapt, cel puţin unele dintre viziunile monomaniacului criminal - mai ales în chestiunea migraţiei.

În destule metropole europene, cetăţenii au ajuns să considere că, o dată cu debutul migraţiei din lumea a treia către ţările dezvoltate, viaţa din oraşul lor a avut parte de transformări semnificative. Dar elitele politice, în special cele de stânga, au preferat să ignore vreme îndelungată plângerile oamenilor despre comunităţi metamorfozate practic peste noapte de către grupuri coezive fără nici o dorinţă de integrare, în schimb dominate de reacţionarism şi rasism.

Actualele temeri din multe state vest-europene şi întreaga dispută între adepţii profederalismului şi multiculturalismului şi susţinătorii principiului identităţii naţionale bazate pe o formă raţională de naţionalism şi o cultură dominantă vor fi avut, probabil, puţine ecouri în România. Pe plaiurile mioritice, clivajele ideologice au dispărut de mult, aşijderea şi misterioşii terorişti care decimaseră rândurile protestatarilor în decembrie 1989 - iar de atunci România se numără, din fericire, printre puţinele state europene rămase ferite de atacuri teroriste.

Românii vor fi fost, poate, tulburaţi de apariţia numelui domnitorului valah Vlad Ţepeş pe lista personajelor istorice preţuite de criminalul în masă din Norvegia. Până nu demult însă, destui cetăţeni neaoşi, inclusiv politicieni, obişnuiau să amintească de cruzimea voievodului medieval într-un context cât se poate de actual, anume corupţia endemică din ţară, opinând că flagelul în cauză poate fi combătut cu succes doar în baza unei intransigenţe similare. Aceasta pare a fi unica relevanţă contemporană pe care Ţepeş o mai are pentru români. Totuşi, aceştia nu au voie să uite alte pagini barbare ale istoriei lor: cu 70 de ani în urmă, nu doar un „lup siguratic" măcinat de ură, ci sute de cetăţeni ai ţării au tăbărât asupra conaţionalilor evrei din Iaşi, pogromul soldându-se cu  peste 10.000 de victime.

Astăzi, tensiunile sociale care au condus la sângerosul act au dispărut, din fericire, iar antisemitismul de atunci al românilor s-a diminuat considerabil, astfel că revigorarea sa bruscă pare, de-acum, improbabilă. Analizând situaţia în termeni regionali, se poate constata cu uşurinţă că actele de terorism comise în ultimele decenii de forţe non-statale s-au înregistrat preponderent în Europa Occidentală, nicidecum în cea de Est. Iar după căderea Cortinei de Fier, în 1989, unicul echivalent balcanic al unor mişcări teroriste gen IRA sau ETA a fost UCK, Armata de Eliberare din Kosovo - gherilă apărută după ani de proteste nonviolente şi zadarnice ale albanezilor kosovari împotriva regimului discriminator al lui Miloşevici.

Cancelariile din Europa Occidentală ar comite o mare eroare dacă decid să pună capăt, într-un fel sau altul, avalanşei de dezbateri pe tema schimbărilor socio-demografice - schimbări vădit nedorite tocmai la nivelul la care se petrec. În România vremurilor pre-criză, guvernele Ciorbea, Vasile şi Năstase au preferat, la rândul lor, să ignore nemulţumirea populară cu privire la terapia şoc aplicată ţării în vederea trecerii la economia de piaţă şi a aderării la UE. În plan politic, singura consecinţă negativă a nepăsării lor a constat din ascensiunea de lungă durată a lui Vadim şi a PRM. În state ca Danemarca, Norvegia, într-o democraţie directă precum Elveţia sau în regiuni ca Italia de Nord însă, electoratul nu se dă bătut atât de uşor, considerând că are un cuvânt greu de spus în privinţa democraţiei ţării sale.

Ca atare, în destule democraţii occidentale cetăţenii au început să respingă partide cu lideri şi membri care îşi abandonează cartierul rezidenţial sau circumscripţia atunci când au prea multe explicaţii de dat din cauza consecinţelor politicilor lor - trecute sau prezente. Partidul Progresist din Norvegia, cel care s-a demonstrat prea moderat după gustul criminalului Breivik, a beneficiat ani buni de pe urma temerilor destulor norvegieni în faţa valului de schimbări sociale survenite în special în regiunea Oslo.

Partidul laburist al premierului Stoltenberg va câştiga, desigur, extrem de multă popularitate ca urmare a tragediei care a lovit organizaţia de tineret a formaţiunii sale şi a îndoliat o ţară întreagă. Dar şi laburiştii norvegieni vor trebui să fie, de-acum, cu luare aminte la politicile multiculturale pe care le vor promova - una este, până la urmă, sosirea unor imigranţi animaţi de dorinţa de a munci şi a se integra cât mai rapid în societate şi alta a unor grupuri cu o puternică orientare religioasă, amatoare mai degrabă de izolare şi ajutor social. În măsura în care numărul acestora din urmă se va înmulţi, nici măcar ultradeschisa şi toleranta societate norvegiană nu va putea rămâne ferită pe veci de tensiuni sociale.

Uniunea Europeană nu poartă, desigur, nici o vină pentru carnagiul lui Breivik la Oslo şi Utøya - aşa cum s-a grăbit să susţină un senator pedelist. Dar liderii UE ar face bine să reflecteze dacă nu cumva conflictul intercultural este pe cale să anihileze realizările Europei Occidentale, obţinute până acum preponderent în baza suprimării naţionalismului fratricid.  

Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene  după anul 2000".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...