13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUltimele clipe ale Guvernului Tariceanu

Ultimele clipe ale Guvernului Tariceanu

Cand l-am vazut pe Hrebenciuc cum sta cu pixul in mana si calculeaza voturile obtinute in urma majorarii in valuri a pensiilor, impartind procente la PSD si PNL, am inteles ceea ce se petrece. Nu-i vorba ca n-ar fi bani la buget pentru salariile profesorilor. Este vorba de tolba electorala in care se va revarsa aceasta masura. Tariceanu se opune aplicarii legii ce a fost votata in Parlament nu pentru ca ar genera un dezechilibru bugetar, de care oricum a dovedit ca nu-i pasa, ci pentru ca respectiva crestere nu se va deconta la PNL. Ci la PSD si PD-L, prin implicarea politica a liderilor sindicatelor din invatamant la cele doua partide. De altfel, premierul nici nu mai poate da inapoi. La fel cum PD-L si PSD au interese electorale fata de voturile profesorilor, liberalii au servit diverse categorii sociale, calculele lor fiind, de asemenea, la fel de pragmatice ca si cele ale lui Viorel Hrebenciuc. Se plang cu totii ca Educatia trebuie reformata, dar habar n-au cum sa o faca dat fiind ca s-a ajuns la o situatie demna de plans. Ajung copiii sa-si omoare colegii in scoli, programa este atat de inutil incarcata, stresul asupra copiilor atat de mare, invatamantul romanesc produce schizofrenici pe banda rulanta, dar ei isi fac calcule cu pixul pe hartie.
Traian Basescu explica, cerandu-le bugetarilor sa accepte decizia sa de promulgare a legii de majorare cu peste 50% a salariilor cadrelor didactice, faptul ca stie ca presiunile sindicatelor au fost dirijate politic. Aici este care pe care. Majoritatea sindicatelor sunt afiliate PSD. si actioneaza in scop electoral, facand mare galagie in aceasta perioada. Este deci greu de crezut ca revendicarile se vor opri. La fel cum de neoprit sunt promisiunile turuite, cu nerusinare, pe banda rulanta de Mircea Geoana ori armata de pesedisti ce actioneaza in colegiile uninominale.
Mai demult, cand s-a opus cresterii pensiilor spunand ca e nesustenabila, Basescu a pierdut la capitolul popularitate procente pe care nu le-a mai recuperat. Atunci PSD si PNL l-au atacat concertat, iar rezultatele s-au vazut la locale. Acum a venit vremea razbunarii. A decis sa promulge majorarea lefurilor cadrelor didactice pentru ca interesul sau personal este ca PD-L sa nu piarda alegerile. si Tariceanu sa primeasca o lectie. De acelasi calibru. Orice persoana obiectiva poate observa ca, nu in urma cu multa vreme, Basescu milita cu tarie pentru investitii in invatamant si spunea un nu hotarat cresterilor salariale masive pentru cadrele didactice. E clar de ce s-a razgandit.
Tariceanu a ales calea indemnului la cumpatare. Penibil. Nu le poate parea, vorbind despre asta, decat ridicol celor care au aflat despre povestea Logan-urilor dotate ca niste navete spatiale ori despre lefurile astronomice pe care le-a acordat unor categorii de subordonati, respectiv clientelei sale politice. Cumpatare pentru unii bugetari, lux pentru altii. Tariceanu refuza sa-si dea demisia, alegand sa joace, la cacealma, cartea responsabilitatii. A premierului care se gandeste la soarta tarii. Incearca totusi sa nu piarda voturi pretioase: profesorilor le transmite sa astepte linistiti in bancile lor trecerea alegerilor, ca se va ocupa de ei dupa aceea, iar pensionarilor – ca oricum le-a acordat majorari si le va mai da bani, dar tot dupa scrutin. Totusi, cine sa-l mai creada?
Mandatul e la sfarsit. Guvernarea muribunda. Nu cred ca va mai prinde functia de premier vreodata. In curand va fi istorie. Iar istoria va relata corect slabiciunile lui si ale ministrilor sai. si il va aseza in raft alaturi de Ciorbea, Radu Vasile…

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă