A fost o vreme cand am cautat raspunsuri la intrebarile esentiale care ma framantau in carti de filosofie, de istorie, de sociologie, de psihologie, de religie… Niciodata n-am gasit insa, in sfera stiintelor sociale si umaniste, un raspuns interesant la intrebarea: Cum poate fi omul atat de contradictoriu? Numai literatura, si mai ales romanul si teatrul, sunt capabile, de fapt, sa surprinda omul in toata complexitatea contradictiilor sale. Literatura reuseste sa foreze mult mai adanc in misterul si abisul comportamentului omenesc decat toate stiintele. Pentru a intelege cum e posibil ca omul sa fie rascrucea atator contradictii trebuie sa citim in primul rand romanele marilor autori. Dostoievski, Proust, Thomas Mann reusesc sa surprinda intunericul si lumina din om mai bine si cu mai multa subtilitate decat orice tratat de psihologie, ei ne ajuta sa intelegem cum poate fi omul in acelasi timp bestial si tandru, odios si impunator, pervers si senin, egoist si generos… Mi s-a intamplat, cu cativa ani in urma, sa inteleg fenomenul violentei in lumea occidentala citindu-l pe Michel Tournier, mare scriitor francez, autorul unei carti care a facut ocolul lumii, "Vineri sau limburile Pacificului". Ce sunt razboaiele, spune Michel Tournier, decat o intelegere tacita intre adulti pentru a-si ucide fiii? si tot el explica: in mod normal, civilizatia crestina ar fi trebuit sa fie una neviolenta. Nu ne invata Biblia ca Dumnezeu a oprit in ultima clipa mana lui Abraham, care era cat pe ce sa-si sacrifice fiul ca dovada a credintei sale profunde? Aceasta interventie divina ar fi trebuit sa structureze comportamentul intregii lumi crestine: niciodata tatii n-ar fi trebuit sa-si extermine fiii. Orice poate fi pana la urma iertat si inteles, chiar si uciderea tatalui de catre fiu, dar nu a fiului de catre tata.
Istoria lumii nu a evoluat insa in spiritul acestei reguli fundamentale. Istoria Europei, cel putin, a fost un sir neintrerupt de razboaie in care tinerii au fost in mod sistematic inrolati de catre adulti si trimisi sa se macelareasca intre ei. Sa luam, de exemplu, cazul Primului Razboi Mondial, spune Michel Tournier. Daca dam deoparte toate straturile de analize (privind cauzele, contextul etc.), straturi care sunt tot atatea perdele de fum, ajungem la urmatorul adevar care sare in ochi – adultii din Franta si Germania s-au inteles intre ei spunandu-si: Noi ii vom ucide pe fiii vostri, iar voi pe fiii nostri.
Dupa doua mii de ani de maceluri insa, adultii si-au dat seama ca pot sa-si ucida fiii si altfel: prin prostirea lor, prin totala lor aneantizare sufleteasca. Ce altceva este societatea de consum, inventata la jumatatea secolului trecut, decat o modalitate de a continua uciderea copiilor, prin transformarea lor in consumatori? Idealul consumului care a aparut in Occident, si care tinde sa devina acum universal, este o prelungire, cu alte mijloace, a precedentei forme de ucidere a fiilor.
Pentru ca fiinta fiilor lor sa fie total golita de substanta, adultii isi cresc si-si educa astazi copiii sub semnul urmatoarelor zece porunci ale societatii de consum: 1. Tu, fiule, nu vei mai fi un cetatean lucid, ci un pasionat consumator. 2. Iti vei dori cu aviditate tot ce vezi in vitrine, pe panourile publicitare si in casa aproapelui tau. 3. Pentru a intra in posesia a tot ce vezi vei munci cu disperare si vei avea ca principal tel sa castigi cat mai multi bani. 4. Nu vei fi fericit decat atunci cand vei consuma mai mult decat aproapele tau si cand cei din jur vor vedea cat de mult consumi. 5. Modelul tau de viata va fi dictat de ceea ce vei vedea la televizor. 6. Eroii tai vor fi vedetele la moda, cu ei te vei identifica si ca ei vei dori sa fii. 7. Dar mai mult decat orice, modelul tau va fi societatea de consum americana. Ca un american, iti vei dori sa consumi de patru ori mai multa energie decat ceilalti oameni de pe planeta, si vei arunca zilnic doua kilograme si jumatate de deseuri la gunoi, adica de cinci ori mai mult decat ceilalti oameni de pe planeta. 8. Fascinat cum vei fi de societatea americana, nu vei gandi niciodata cu creierul tau si nu te vei gandi in nici un caz la viitor. 9. Nu vei avea alt Dumnezeu decat bucuria de a fi recunoscut ca un mare producator de gunoaie, de gaze poluante si de deseuri toxice. 10. Iar cand planeta pe care ai trait isi va da duhul stoarsa de vlaga si devenita o pubela cosmica, vei muri cu zambetul pe buze, impacat cu tine insuti, ca un consumator care si-a facut datoria.
Pentru majoritatea intelectualilor occidentali, incriminarea societatii de consum a devenit noua forma de angajare politica. Mesajul lor suna insa atat de prost in tarile care au suferit, pana acum, de penurie. Cum sa le spui: "Atentie, sunteti pe un drum gresit" unor oameni care n-au avut nimic si care vor si ei acum sa guste din placerile consumului?
