Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Teoria JETURILOR DE URINĂ aplicată şi la... OLIMPIADE?!

Ruxandra Paul 21.08.2012 - 18:26

Bazaconiile enorme ce pot fi citite în presa românească din ultima vreme nu au ocolit Jocurile Olimpice de la Londra. Corectă, obiectivă şi promptă în general, presa sportivă păstrează, din păcate, acelaşi aer ...

Share

Bazaconiile enorme ce pot fi citite în presa românească din ultima vreme nu au ocolit Jocurile Olimpice de la Londra. Corectă, obiectivă şi promptă în general, presa sportivă păstrează, din păcate, acelaşi aer timorat şi reticent, când e vorba de interpretări, de evaluări, de comentarii.

Această felie, foarte necesară şi apreciată de public, rămâne neacoperită de jurnaliştii specializaţi în presa sportivă, care par un pic prea disciplinaţi, ca să nu spunem fricoşi de a nu supara pe Kareva, lăsând altor colegi formularea aprecierilor, discutarea soluţiilor, schiţarea perspectivelor. Aceşti alţi colegi nu sunt specializaţi în presa sportivă, fapt ce poate scuza unele inexactităţi, dar nu explică elucubraţiile, delirul.

JO Los Angeles, 1984

E atât de uluitoare impermeabilitatea sovietofililor la orice argumente ale timpului, ale evoluţiilor istorice, încât ideea lui Putin de a reveni la denumirea de „popor sovietic" devine oarecum explicabilă.

28 de ani au trecut de atunci, o viaţă de om. Soveţchii Soiuz nu mai există, gata!

Dar SOVIETOZAURUL are exact acelaşi discurs, aceeaşi ferocitate antiamericană, de acum trei decenii. Se strofoacă urât de tot, delirează, nu suportă nici numele acestei Olimpiade, nume pe care l-ar vrea interzis, şters din memoria omenirii.

În realitate, nu sportivii ruşi au boicotat JO de la Los Angeles, ci conducerea comunistă de atunci. Fosta URSS a impus aceast boicot sateliţilor ei din sinistrul „lagăr comunis" şi un număr de 14 state au executat ordinul fără crâcnire.

Ca şi în 1968, la invadarea Cehoslovaciei, ca şi în alte ocazii, România nu s-a supus Moscovei, ci s-a situat de partea cea bună. Sau... ce spuneţi, sovietozaurilor, ar fi trebuit să nu participe la „Olimpiada imperialistă", conform teoriei jeturilor de urină?

Partea a doua a propagandei politrucului sovietofil va viza şi atunci, în 1984, şi acum, în 2012, şi întotdeauna, „calitatea îndoielnică" a Olimpiadei (că fără URSS şi RDG ce Olimpiadă mai putea fi, vezi măre fără ei nu se putea, ce să spun!) şi, în egală măsură, „succesul ridicol" al României (pe motiv că, dacă ar fi participat cele 14 state supuse Kremlinului, România nu mai pupa locul al doilea, ci ar fi prins abia locul al şaisprezecelea). Aşa era instructajul de la Moskva.

Vreţi adevărul? Iată-l.

Jocurile Olimpice de la Los Angeles au fost un strălucit succes. Au participat 140 de naţiuni, adică 6829 sportivi, desfăşurându-se un număr de 221 probe olimpice. Aici au fost introduse ca probe olimpice gimnastica ritmică şi înotul sincron. S-a utilizat cu mare succes un nou tip de management al competiţiei, evenimentul fiind pentru prima oară în istorie finanţat în exclusivitate din fonduri private. Mediatizarea JO a fost fără precedent.

Ovaţionaţi şi foarte simpatizaţi de public, sportivii români au fost adevăraţi eroi. În pofida dificultăţilor „iepocii de aur" de acasă, ei au obţinut un total de 61 de medalii, 29 de aur, 16 de argint şi 17 de bronz, clasându-se pe locul al doilea în clasamentul pe naţiuni, după SUA, şi înaintea unor state cu puternice tradiţii sportive: RFG, China, Italia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Iugoslavia, Coreea de Sud, Franţa etc. În toate clasamentele individuale, Katalyn Szabo (Ecaterina, cum i-au schimbat numele ceauşiştii) a fost pe locul întâi, cu patru medalii de aur şi una de argint, adică înaintea marelui atlet Carl Lewis, care cucerise „doar" patru medalii de aur.

Haideţi să vedem şi minciunile Moscovei! Cine ar fi putut detrona România şi pe Katalyn Szabo? Care dintre sateliţii sovietici obedienţi (absenţi) ar fi putut la o adică, în caz de prezentare, să o ia înaintea României?

Afganistanul? Angola? Coreea de Nord? Etiopia? Laos? Mongolia? Yemenul de Sud? Vietnamul? Astea erau statele care, dacă s-ar fi prezentat, ar fi coborât România pe locul al şaisprezecelea? Să fim serioşi!

Atunci Bulgaria, Cuba, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia? Niciodată toate aceste naţiuni nu au devansat Romania. Iar la valoarea sportivilor români din acel moment, mulţi din ei recordmani mondiali şi olimpici, niciuneia din aceste echipe nu i-ar fi fost deloc uşor să coboare România din ierarhie.

Bref, singurele care poate ar fi coborât România de pe locul doi erau URSS şi (sau) RDG, ceea ce ar fi putut însemna locul al patrulea pentru România, adică tot cel mai sus din istorie.

În România, ceauşismul, „iepoca de aur", nu ierta pe nimeni. Sportivii români au reuşit să învingă, în primul rând, ceauşismul: condiţiile precare de pregătire, viaţa grea, privaţiunile de tot felul, ideologia insuportabilă. Cu atât mai mare este meritul lor pentru că prin curaj, spirit de sacrificiu şi dedicaţie au reuşit să facă ceva pentru ei şi pentru România.

Spre un nou profil de sportiv


Dar pe Michael Phelps cine l-a bătut? Că, la câte medalii a câştigat, o fi mâncat multă bătaie, nu glumă! Sau pe Usain Bolt, vă daţi seama? Ce l-au mai bătut de fuge acum să nu-l mai poată prinde nimeni!

Dragi sportivi şi sportive, adaptaţi-vă noilor condiţii! Lumea nu mai vrea să vă plângă de milă, ci să vă admire. Vremurile copilăriei sacrificate, ale bătăilor, şi ale proastelor tratamente au apus. Nu vreţi sport? Nimeni nu vă poate obliga. Apucaţi-vă de altă meserie! Nu vă mai sacrificaţi pentru România! Reprezentaţi-vă pe voi înşivă! Vă bate antrenorul? Schimbaţi-l! Plătiţi-vă un alt antrenor!

Un model trendy de sportiv este fondistul Mohammed „Mo" Farah. A cucerit două medalii de aur pentru Marea Britanie, care l-a premiat cu zero lire sterline, pentru că Marea Britanie nu oferă premii în bani pentru medalii olimpice, chestiune de principii. El este de origine somaleză, iar la opt ani, când a părăsit Somalia, nici nu ştia să vorbească englezeşte. A muncit din greu pentru a se întreţine. Acum are 29 de ani şi este erou şi în Somalia. Nu, Somalia nu i-a dat niciodată nimic: nici condiţii de pregătire, nici burse de pregătire pentru Olimpiadă, nici prime, nimic! Şi nici rentă viageră nu va primi de la Somalia. Dar Mo Farah iubeşte Somalia. A construit aici câteva şcoli şi a înfiinţat o fundaţie pentru copiii săraci. Pe Mo Farah cine l-a bătut de a ajuns campion?

Nu mai vreau să aud de dresura comunistă. Important este să facem cu toţii sport şi cei mai buni să triumfe.

Preţul unei medalii olimpice

Cât dă România de la buget pentru o medalie olimpică? Mai mult ca alte state? Mai puţin?

Este foarte greu de apreciat preţul de la buget al medaliei olimpice, multe plăţi fiind confidenţiale: prima de pregătire şi participare, renta viageră etc.

Eficienţa trebuie să constituie constanta tuturor activităţilor noastre. Un audit al fiecărei participări la Olimpiadă se impune. Este corect managementul? Dar strategiile?

Politica struţului e păguboasă. E util să privim în jur, să comparăm, să alegem dintre diferite modele. Trebuie de asemenea să privim şi la situaţia noastră din diferite momente. Cum a evoluat această situaţie? Cât ne-a costat o medalie la Los Angeles şi cât ne costă o medalie la Londra? Ce este de făcut pentru un management optimal?

Un exemplu de studiat ar fi participare României la JO de la Seul, în 1988. Delegaţia română a cuprins numai 64 de sportivi, dar a ocupat locul al opt, cu 24 de medalii (7, 11, 6). Pentru comparaţie, Bulgaria, locul 7, a participat cu 186 de sportivi, Ungaria, locul 6, a aliniat 203 sportivi, RFG, locul 5, a venit cu 404 sportivi, URSS, primul loc, a prezentat 514 sportivi, iar SUA, locul 3, a concurat cu 615 sportivi.

Nu susţin câtuşi de puţin întoarcerea la acea epocă de sărăcie şi privaţiuni, dar cred că analiza comparativă a diferitelor modele poate da idei pentru eficientizarea activităţii. Foarte curând, această eficientizare va deveni condiţia sine qua non a supravieţuirii unor sporturi în România.

Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...