12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSărăcia salvează România

Sărăcia salvează România

Un politolog bulgar, Ivan Krastev, punea recent România şi Bulgaria pe lista ţărilor europene neguvernabile, însă dădea de înţeles că, până la urmă, românii şi bulgarii ar putea traversa cel mai lesne criza, pentru că sunt obişnuiţi să-şi strângă cureaua. Românii şi bulgarii s-au învăţat atât de mult cu precaritatea şi cu traiul de pe o zi pe alta, încât şi-au dezvoltat tehnici de supravieţuire socio-economică pe care occidentalii nu le mai au de la al doilea război mondial încoace.

Occidentalii s-au obişnuit cu sindicate puternice şi cu drepturi sociale apărate din leagăn până în mormânt. Esticii însă, resemnaţi cu ideea că, atunci când primesc ceva de la stat, acesta le face o favoare şi că totul e tranzitoriu, au o crustă de insensibilitate care îi apără. Este ca şi cum, după ce au visat de-a lungul comunismului să călătorească şi să poată munci în altă parte, acum, că au căpătat acest drept, restul nu mai contează. E filosofia lui „ce-am avut şi ce-am pierdut”.

La un nivel subconştient, criza face, aşadar, mai puţine ravagii în România şi Bulgaria, întrucât dezamăgirea şi pierderea respectului de sine sunt mai mici la noi decât într-o ţară cum e Grecia, care se prăbuşeşte de foarte sus. Generaţii de greci au trăit (deasupra mijloacelor lor, cum s-a vădit) cu iluzia că se află într-o ţară „occidentală”, cu o economie performantă şi că toate avantajele lor sociale şi economice erau nu doar meritate, ci şi definitive.

Nu toţi esticii se află însă în situaţia României şi a Bulgariei. Cehia, Slovacia, Polonia au reuşit să se adapteze economic bine şi rapid, astfel încât nici nu se poate imagina ca aceste ţări să recurgă la măsuri atât de extreme (şi cu o eficacitate dubioasă) precum tăierea cu un sfert a salariilor funcţionarilor publici. În schimb, unele ţări occidentale au funcţionat ca Grecia şi simt acum apropiindu-se spectrul ruinei. Este vorba în special de ţările mediteraneene: Portugalia, Spania, Italia. Brusc, apare evident că diviziunea clasică Est-Vest a Europei şi-a pierdut sensul astăzi şi că ar trebui acum să vorbim mai degrabă despre o diviziune Nord-Sud. Elevii buni şi muncitori sunt cei din Nord, printre care intră Cehia şi Polonia, în vreme ce trândavii cheltuitori şi aroganţi sunt cei din Sud, indiferent din ce tabără făceau parte în timpul războiului rece.

Germania a înţeles asta, iar cancelara Merkel se arată din ce în ce mai puţin dispusă să apere ficţiunea unei Uniuni Europene în care toate ţările sunt egale şi acordă tot mai multă atenţie Poloniei vecine şi, dincolo de frontierele UE, Rusiei, cu al cărei preşedinte, Medvedev, ex-DDR-ista Merkel se întreţine în limba rusă, cei doi spunându-şi unul altuia „tî”, ca între tovarăşi vechi.

În acest peisaj schimbător, orice tehnică de supravieţuire e binevenită, iar cele furnizate de către lunga experienţă a sărăciei şi a precarităţii se vor dovedi, în mod cert, un atu. Cine ştie, poate că, până la urmă, se va dovedi o binefacere faptul că nu am fost cocoloşiţi şi europenizaţi prea timpuriu, că altfel am fi umblat şi noi acum cu nasul pe sus, indignaţi de neaşteptatul dezastru.   

Dan Alexe
Dan Alexehttp://dan-alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă