Corespunzator cu asteptarile practic generalizate, UE a confirmat in septembrie ca Romania si Bulgaria vor fi primite in Uniune la 1 ianuarie 2007. Decizia de a nu amana acordarea statutului de membru pentru 2008 este una logica, din moment ce un singur an nu ar fi schimbat prea multe in ceea ce priveste nivelul de pregatire al Romaniei pentru aderare, iar amanarea momentului aderarii nu ar fi servit decat vocilor antireformiste. Admiterea Romaniei in Uniune se sprijina totusi pe o decizie politica datand din 1999, atunci cand primul ministru al Marii Britanii, Tony Blair, a pledat pentru includerea Romaniei in planurile de extindere a UE, in urma sustinerii aratate de presedintele Emil Constantinescu si guvernul condus de CDR pentru campania NATO de bombardare a Serbiei.
In timp ce decizia de principiu ca Romania sa se alature la un moment dat Uniunii a fost corecta, termenul foarte strans a garantat practic ca tara va fi primita inainte de a fi cu adevarat pregatita. Aderarea survine la doar doi ani si jumatate de la primul val de state din fostul bloc de est, in ansamblu mai avansate decat Romania in privinta democratiei, impunerii domniei legii, progresului economic si a calitatii serviciilor publice, un exemplu fiind cele de sanatate. In timp ce atentia mass-media s-a concentrat recent asupra lipsei de credibilitate a guvernului de la Budapesta, faptul ca atat de multi oameni au iesit in strada pentru a protesta impotriva comportamentului liderilor lor trebuie interpretat ca un semn al vigorii sentimentului democratic in randurile majoritatii maghiarilor.
Asupra multor politicieni romani planeaza vinovatii mult mai grave; totusi, ei raman in functie nederanjati si protejati de institutii ale statului supuse in continuare controlului politic, dar si de un sistem al imunitatii parlamentare dintre cele mai impenetrabile din Europa. Persista serioase dubii legate de compatibilitatea Romaniei chiar si cu criteriile de la Copenhaga privind democratia si domnia legii – ar fi de presupus ca o tara candidata atinge aceste criterii inca inainte de incepere negocierilor de aderare. In ciuda eforturilor actualului ministru al Justitiei, Monica Macovei, independenta si eficienta justitiei sunt departe de a fi realizate. La finele anului 2004 se putea constata o situatie aproape suprarealista, in care UE negocia ultimele detalii ale tratatului de aderare, in timp ce ONG-uri precum Pro Democratia semnalau numeroase nereguli in procesul electoral incheiat cu putin timp in urma.
Asadar, UE joaca la limita riscului atunci cand admite Romania inainte ca aceasta tara sa fie intr-adevar pregatita. Succesul sau esecul integrarii se pot dovedi un test important al credibilitatii Uniunii. Intr-un scenariu optimist, noul statut de membru al UE va aduce cu sine o sporire a investitiilor straine, de natura sa creeze mai multa prosperitate bazata pe o economie sanatoasa, iar toate acestea la randul lor vor genera o presiune favorabila unor institutii puternice si eficiente si unei clase politice responsabile. Pe de alta parte, scenariul mai pesimist arata ca puternica infuzie de fonduri europene post-aderare – din care partea leului va fi redistribuita de guvernul Romaniei – va consolida pur si simplu structurile nereformate ale statului si puterea economica a oligarhilor post-comunisti. Un risc conex ar putea fi instaurarea deziluziei publice in raport cu UE, in momentul in care cetatenii nu vor observa beneficiile integrarii, in vreme ce au de suportat costurile sporite ale vietii cotidiene. Aceasta deziluzie s-ar putea transforma in sustinere pentru fortele nationaliste de tipul PRM.
Sansele unei integrari de succes sunt sever diminuate atunci cand atat de multe fonduri europene sunt filtrate de autoritati in loc sa ajunga direct la beneficiari. In plus, este de asemenea necesara o finantare continua a dezvoltarii societatii civile, iar acest capitol nu figureaza in prezent printre prioritatile UE. Uniunea Europeana ar trebui sa recunoasca faptul ca Romania este admisa inainte de a fi realmente pregatita si ca, in consecinta, este nevoie de continuarea finantarii acestui domeniu. Sigur ca exista posibilitatea ca intrarea Romaniei in UE in 2007 sa consolideze democratia si sa aduca prosperitate, dar pentru a realiza aceste deziderate, Comisia Europeana trebuie sa dezvolte o strategie detaliata, bazata pe o analiza foarte atenta a alocari fondurilor post-aderare.
Mark Percival, director executiv Romania Think Tank
