Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Reformarea României explicată americanilor

Ovidiu Pecican 20.05.2012 - 20:26

Ca de obicei, românii sunt mai „transparenţi" în afara graniţelor naţionale decât acasă. Şi când acest lucru se petrece cu însuşi şeful statului, este momentul să ne întrebăm dacă ceea ce ...

Share

Ca de obicei, românii sunt mai „transparenţi" în afara graniţelor naţionale decât acasă. Şi când acest lucru se petrece cu însuşi şeful statului, este momentul să ne întrebăm dacă ceea ce îi împiedică să aibă acelaşi discurs şi „dincolo", şi „aici" este o cenzură superioară, fie ea şi greu de detectat, o lipsă de respect faţă de cetăţenii proprii sau nevoia demagogică de a supralicita în faţa vreunui hegemon.

 

Aflat în SUA, Traian Băsescu vorbeşte, în fine, explicit despre viziunea lui privitoare la reformă. Putem să fim sau să nu fim de acord cu aceasta, dar este util să ştim cât mai clar ce anume presupune ea.

O primă componentă este cea administrativă. După Băsescu, „statul român nu va fi performant dacă nu realizăm că nu poate funcţiona cu legi capitaliste aşezate peste instituţii comuniste". Venind mai aproape de realităţile concrete, el a adăugat că „avem aceeaşi organizare administrativă ca pe vremea lui Ceauşescu, cu o birocraţie formidabilă, la nivel de judeţe, cu 42 de judeţe, cu 42 de prefecţi, cu 42 de preşedinţi de CJ şi 35 de consilieri la fiecare judeţ". Totodată, înaltul demnitar al statului român a precizat şi că „avem nevoie de 9-12 regiuni, ne ajunge birocraţia din 12 regiuni, cu putere delegată, apropiată de cea... din SUA, cu libertatea de a-şi face politici regionale". Dacă este deplin clar de ce 42 trebuie înlocuit cu un număr mult mai mic, nu este deplin limpede de ce ar trebui optat pentru 9 sau 12. Pe vremea lui Adrian Năstase s-a încercat acreditarea cifrei 8 în legătură cu regionalizarea. Fundamentarea mai clară a acestor opţiuni lipseşte, ceea ce lasă loc interpretării că preşedintele vrea 12, să zicem, pentru că tot 12 erau şi sfinţii apostoli sau că vrea 9 ca să fie mai mult şi altfel decât la Năstase, adversarul lui politic de odinioară.

Folosindu-şi cunoaşterea dobândită pe vremea când conducea Capitala, Traian Băsescu a emis reflecţii şi cu referire la autorităţile judeţene şi locale, spunând că „un preşedinte de Consiliu Judeţean stabileşte că vrea să modernizeze un drum de la capitală spre vest, iar în judeţul următor vrea de la capitală spre sud" şi că „avem 3.000 de comune, din care maximum 500 sunt viabile economic, pentru că fiecare a vrut să aibă comuna lui cu primarul lui". O asemenea anarhie de tip feudal trebuie, fără îndoială, curmată la nivel zonal, pentru că, în mod evident, produce incoerenţă şi fiindcă induce ineficienţă. Remarca despre preşedinţii CJ evidenţiază, dacă este probată cu fapte din categoria celor evocate, nu numai slăbiciunea autorităţilor centrale în raport cu puterea bonzilor judeţeni - deşi Guvernul îşi deleagă în continuare reprezentanţi (nealeşi democratic) în teritoriu, în funcţii de prefecţi şi de subprefecţi, aplicând un model de sorginte franceză -, ci şi existenţa unei autorităţi şi puteri redutabile la un nivel pe care, prin aproximare, l-am putea socoti „mezzoguvernamental". Se mai evidenţiază, totodată, şi nevoia unei educări a elitelor administrative în spiritul dobândirii unei calificări superioare în materie de guvernanţă, chestiune pe care România nu a rezolvat-o încă, nici din punct de vedere legal, obligând la aşa ceva prin legi specifice, nici sub raport instituţional (noi nu avem, ca francezii, spre exemplu, o École Nationale d'Administration).

Cât despre mulţimea consilierilor, aleşi după simpatia politică şi ordonaţi în „algoritmi" alchimici, supuşi eroziunii şi manevrabili din greu - o dată cu mutarea respectivilor de la un partid la altul sau cu comedia adoptării poziţiei de independent -, ea trebuie, fără îndoială, supusă reexaminării şi revizuirii simplificatoare, dar producătoare de eficienţă în gestionarea chestiunilor de interes public.

Aşa cum le expune dl Băsescu pentru românii americani - de parcă ei, şi nu noi, care trăim în continuare în ţara numită România, ar avea dreptul prioritar de a şti aceste lucruri -, lucrurile par coerente şi demne de a fi schimbate în acord cu flexibilizarea dorită. După ce le examinezi însă, îţi aminteşti că reforma Băsescu conţine şi alte „pachete" de probleme, dintre care unele deja au fost puse în practică şi aduse la realitate. Reforma în educaţie este una care, când a trecut de pe hârtie în viaţă, a însemnat, concret, desfiinţare de şcoli, ameninţare cu procuratura a profesorilor de către ministrul lor de resort (nemuritorul domn Funeriu!) şi instalarea în sălile de examene a camerelor de filmat (deprinderi tip Big Brother). Dacă acestea din urmă au dat rezultatele aşteptate, dând o lovitură gravă fraudei şi corupţiei din Şcoală, rămâne de neînţeles de ce nu se instalează asemenea camere, active 24 de ore din 24, şi în birourile şi sălile politicienilor şi ale vârfurilor din administraţie, cu rezultatul scontabil de a obţine o cel puţin la fel de glorioasă asanare a moravurilor prin eradicarea corupţiei. Deşi face progrese, organizarea poliţienească a educaţiei ar trebui completată cu o supraveghere permanentă şi a... supraveghetorilor - inclusiv a celor din Justiţie -, pentru ca Reforma Băsescu să-şi atingă nu doar limitele, ci şi apoteoza.

Ştim însă: ceea ce zeilor li se permite, boilor nu li se îngăduie (traduc, evident, din latină un celebru adagiu)! După ce Traian Băsescu ne-a bucurat cu noua Lege a educaţiei, cu noul Cod al Muncii - care a liberalizat piaţa muncii exact pentru a face atractivă România pentru investitorii străini, însă nu şi pentru români -, şi cu cele patru noi coduri: penal, comercial, de procedură penală şi de procedură comercială, mai urmează câte ceva, în primul rând reforma din sănătate.

După cum comenta însă anonim cineva pe un site electronic de ştiri, „această reformare trebuie să fie în beneficiul cetăţenilor, şi nu al companiilor private de asigurări". Ea ar trebui să presupună un „pachet de bază corect definit şi care să aibă ca fundament folosirea unor studii şi date statistice. Asigurările private nu trebuie să aibă nici o legătură cu pachetul de asigurări de sănătate de bază...". Acelaşi necunoscut bine informat amintea că F.D. Roosevelt, care a scos SUA din Marea Criză Economică a anilor 1929-1933, a ţinut seama de „dreptul la o îngrijire medicală adecvată şi şansa de a obţine şi de a te bucura de o stare bună a sănătăţii" şi de „dreptul la protecţie adecvată faţă de temerile economice cauzate de o vârstă înaintată, de boli, accidente şi şomaj". Autorul necunoscut încheia firesc, precizând că „aşa gândeşte un politician responsabil căruia îi pasă de poporul său". Adevărat.


Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babeş - Bolyai

Citește totul despre:

Comentarii

loading...