Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Puncte tari şi slabe, oportunităţi şi ameninţări pentru PNL, în alianţa partidelor din opoziţie

Mircea Kivu 12.01.2011 - 20:25

Recent încheiata alianţă dintre PNL şi PC, dar mai ales cea preconizată, cu PSD, au stârnit numeroase comentarii negative. Unele, mai pasionate, au venit din partea liberalilor sau a simpatizanţilor acestui partid; altele, ...

Share

Recent încheiata alianţă dintre PNL şi PC, dar mai ales cea preconizată, cu PSD, au stârnit numeroase comentarii negative. Unele, mai pasionate, au venit din partea liberalilor sau a simpatizanţilor acestui partid; altele, suspecte de a ascunde îngrijorarea faţă de o posibilă ameninţare, din partea reprezentanţilor PDL. Aproape că nu am văzut reacţii pozitive în afara celor exprimate de către oficialii partidelor din opoziţie.

Avantajul principal este cel al unei regrupări mai coerente a opoziţiei, pe două niveluri: unul ar fi cel „doctrinar" (ghilimelele fiind cerute de precara consistenţă ideologică a conservatorilor), următorul, cel acţional. Alăturarea iniţială a conservatorilor le aduce liberalilor avantajul ca, prin adăugarea celor patru parlamentari PC, dimensiunile celor două grupuri parlamentare nou-formate să fie mai puţin dezechilibrate. În felul acesta, PNL ar avea o forţă de negociere îmbunătăţită în momentul constituirii unei alianţe cu social-democraţii.

Ar mai fi şi avantajul aproprierii unei platforme de comunicare (trustul Antenelor), dar am reţineri în privinţa eficienţei electorale a acestor televiziuni - actualul Partid Conservator, deşi a beneficiat încă de la înfiinţare de sprijinul acestora, nu a reuşit niciodată să intre în Parlament pe speze proprii şi nici sondaje în care să fie creditat cu mai mult de 3% nu am prea văzut.

Vulnerabilitatea conţinută în această construcţie o constituie pierderea nucleului dur al propriului electorat. Există un segment consistent, deşi niciodată majoritar, al electoratului român care are convingeri liberale şi care a votat, chiar în momentele cele mai grele, cum ar fi anii 2000 şi 2008, acest partid. Este un electorat care nu pare dispus să adere la principiul conform căruia scopul scuză mijloacele. A dovedit-o la prezidenţialele din 2009, când o parte importantă a celor care-l votaseră în primul tur pe Antonescu au refuzat să-l urmeze în scrutinul final, când a susţinut candidatul social-democrat. Mă îndoiesc că alegătorul liberal tradiţional va fi fericit să voteze o listă pe care figurează numele unui fost securist (se zice, nu ca poliţie politică...). Deja, unii dintre liderii marcanţi ai partidului şi-au exprimat reţineri faţă de iniţiativele liderului. Chiar dacă disciplina de partid îi va convinge până la urmă să urmeze linia adoptată în forurile de decizie, este clar că susţinerea lor nu va fi tocmai entuziastă. În PNL există mai de mult sămânţă de disidenţă, iar cine îşi aminteşte anii '90 ştie că sol fertil se găseşte din belşug.

Să vedem însă care ar putea fi perspectivele, oportunităţile preconizatei alianţe a întregii opoziţii. O schimbare a majorităţii care să forţeze alegeri anticipate mi se pare şi mai puţin probabilă decât până acum. Nici unul dintre cei doi posibili viitori lideri UDMR nu pare înclinat să scoată formaţiunea de la guvernare şi este cu atât mai puţin probabil să o facă alăturându-se unei coaliţii dominate de PSD, cel care în 2008 a îndepărtat-o de la putere pentru prima dată după mai bine de un deceniu. Cât despre posibilitatea atragerii unor parlamentari PDL, ea mi s-ar fi părut mai probabil a se produce către un PNL cu doctrina tradiţională decât către o coaliţie amorfă, definită exclusiv prin opoziţia faţă de Traian Băsescu şi partidul său. Aşadar, eficacitatea noii alianţe politice ar putea fi verificată o dată cu alegerile din 2012. Are şanse maxime de victorie, cel puţin în contextul actualei oferte politice. Principala ameninţare apare însă după posibila victorie în alegeri.

Programul de guvernare al alianţei conţine, deocamdată, un singur punct clar: înfrângerea lui Traian Băsescu şi a PDL. Construcţia seamănă, din acest punct de vedere, cu CDR înfiinţată în 1991 ca amalgam de partide cu orientări diferite, dar cu un obiectiv clar: înlăturarea partidului-stat FSN. Odată obiectivul realizat, concurenţa dintre partidele care o alcătuiseră a făcut ca prestaţia guvernelor conduse de CDR să fie sub aşteptări, eşecul fiind concretizat la alegerile din 2000, când ce mai rămăsese din Convenţie nu a reuşit să depăşească pragul electoral, iar liderul partidului extremist PRM a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Există însă o deosebire majoră: în afara inamicului comun, CDR reprezenta, în 1991, o opţiune comună pentru o democraţie de tip occidental, opusă Perestroikăi lui Ion Iliescu; deşi PDL-ului de azi i se pot reproşa, în afara lipsei de performanţe la guvernare, destule tendinţe autoritariste, va fi greu de convins electoratul că o alianţă în care rolul principal îl joacă tocmai partidul lui Ion Iliescu se constituie într-o forţă antitotalitară.

Dacă ducem paralela până la capăt, ne imaginăm cu greu care vor fi opţiunile oferite electoratului în al doilea tur de scrutin - şi cu atât mai puţin pentru cine vom fi nevoiţi să votăm ca să nu ne trezim la Cotroceni cu „vadimul" acelei vremi. După doi ani de guvernare, candidatul alianţei PNL-PC-PSD (probabil Crin Antonescu) nu se va bucura de simpatia cu care îl creditează sondajele de azi.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...