Aţi fi dispuşi să finanţaţi partidele politice de la bugetul de stat astfel încât să nu mai depindă de finanţările negre private? Este una dintre multele întrebări cu care am rămas de la conferinţa desfăşurată în weekend la Palatul Parlamentului, numită „Consolidarea integrităţii politice în partidele de centru-dreapta din Europa de Sud-Est”, organizată de fundaţiile politice ale partidelor de dreapta din Germania, Olanda şi Statele Unite, cu parteneri români, Institutul de Studii Populare şi biroul europarlamentarului Monica Macovei. Au fost prezenţi parlamentari şi analişti din peste 30 de ţări, iar dacă ar fi să descriem o concluzie comună, aceea ar fi că avem în estul Europei o grămadă de legi şi reguli formale, dar nu le prea implementăm. Iar acolo unde totuşi ne apucăm să le aplicăm, se face foarte greu, cu eforturi mari, rezultate modeste şi de obicei reţelele de corupţie organizată se repliază.
Am avut plăcerea să stau de vorbă cu Aleksejs Loskutovs, care a condus câţiva ani biroul anticorupţie din Letonia. După ce a ajuns să ancheteze partidul aflat la putere pentru finanţări suspecte, în 2007 guvernul a încercat să scape de el. Publicul a ieşit în stradă în favoarea sa şi premierul a fost cel care a ajuns să demisioneze. Acum este membru al Parlamentului şi conduce o comisie parlamentară anticorupţie. În discursul meu am atras atenţia că atât în cazul României şi Bulgariei, cât şi în cazul altor ţări care stau la coadă pentru aderare, Uniunea Europeană s-a concentrat pe instituţii şi pe legi, deci pe întărirea statului, dar a ignorat în mare parte caracterul politic al corupţiei. Dintre toate condiţiile privind justiţia pe care UE le-a pus României, doar una singură se referea în mod direct la partide ca la organizaţii: cea privind un sistem transparent şi eficient de finanţare a partidelor. Cerut de UE încă din 2001, sistemul nu a devenit niciodată funcţional, deşi au îmbunătăţit legea atât Guvernul PSD, în 2003, cât şi Guvernul Tăriceanu, la propunerea Monicăi Macovei, în 2006. Care este problema? Aceeaşi: implementarea. Publicăm cifrele privind donaţiile, dar nimeni nu verifică dacă sumele cheltuite în mod real în campanie sunt aceleaşi cu cele declarate de către partide.
Mărturisesc că sunt printre cei care au obosit să tot discutăm despre legi, regulamente, ghiduri de bune practici şi alte instrumente formale. Am cam epuizat capitolul. Şi nu doar noi; să vedeţi câte legi, regulamente şi ghiduri pe reforma justiţiei a adoptat Voronin în Republica Moldova pentru a bifa acţiuni din planul de lucru cu UE, chiar în perioada în care fiul său prelua cu forţa afacerile prospere de acolo. Peste tot în Europa de Est se manifestă acest fenomen: pozăm frumos de ochii Bruxelles-ului, dar pe dedesubt nu se schimbă nimic. Ministerul nostru de Interne va mai scoate încă un ghid de onestitate pentru poliţişti, împreună cu un ONG-client. S-ar zice deci că problema poliţiştilor e că ei ar vrea să fie oneşti, chiar se străduiesc, dar nu ştiu cum să facă aşa ceva, deci mai au nevoie de încă un ghid. Îmi povestea un cunoscut care şi-a luat recent carnetul de şofer că nu doar că nu a dat şpagă, dar înainte de examen poliţistul le-a ţinut un discurs, oarecum speriat, în care le-a spus că acolo nu se ia şpagă, iar dacă cineva cere, trebuie reclamat la un număr de telefon. Era după ce alţi poliţişti fuseseră înregistraţi şi luaţi pe sus de procurori. Deci tot metoda aia veche funcţionează: frica. Iar eu, când aud politicieni la televizor zicând că le e frică că îi ascultă DNA, mă simt foarte bine: deci le e frică, înseamnă că lucrurile se mişcă.
Dar corupţia fiind în primul rând un fenomen politic, a te lupta cu ea numai cu procurori şi judecători e un efort sisific, oricum ai lua-o. Chiar şi dacă am avea judecători curajoşi (ceea ce nu e cazul decât rar, acuzaţii de corupţie iau pe bandă pedepse cu suspendare), tot ar însemna că îl prinzi pe unul, dar în spatele lui sunt alţi o sută care continuă sistemul. E important ca partidele însele să înceapă curăţenia. Pot actualele partide din România? Tocmai ce spuneam în articolul trecut că bătălia dintre Elena Udrea şi Vasile Blaga din PDL nu are miză publică reală, amândoi sunt acelaşi gen de dinozaur fără nici o apetenţă pentru integritate publică. Grupul reformist din PDL nu s-a închegat şi e cu totul marginal. Alina Mungiu-Pippidi întreba acum ceva timp cu referire la PDL: „Îl spălăm pe ăsta sau facem altul?”. Cred că răspunsul devine clar. Sfatul meu public pentru Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu şi toţi cei care au apetit pentru integritate în PDL este să facă alt partid, care să plece de la început cu reguli clare de onestitate.
Cum am mai scris aici, toată influenţa UE a făcut ca în prezent să avem un stat mai bun decât partidele, care au rămas în urmă. Iar PDL nu este exemplul de partid corupt prin excelenţă, dimpotrivă: problema cu PDL este că a încercat şi a eşuat. PSD şi PNL nici măcar nu au încercat. „Revoluţia bunului-simţ” a lui Crin Antonescu pare că îşi propune să avem preşedinţi care să nu înjure şi atât. Asta e problema lui Antonescu cu sistemul politic: o jenă legată de stil. Dacă dinspre PDL se vorbeşte despre corupţie, lumea pricepe că doar la PDL e problemă cu corupţia. Ceea ce e fals, dar aşa se întâmplă când ai pretenţii de partid anticorupţie şi eşuezi. PDL a crezut că poate şi să scoată voturi din anticorupţie şi să îşi vadă mai departe de treabă, alegând cu unanimităţi jenante personaje ca Elena Udrea. Nu se poate. Dar tocmai eşecul PDL arată că nu de la partidele mari trebuie să aşteptăm schimbarea. Doar nu ne aşteptăm acum de la Adrian Năstase sau Dan Radu Ruşanu să o concureze pe Macovei pe culoarul anticorupţie.
Oricum o iei, partidele actuale ba nu încearcă, ba eşuează. Şi asta, pentru că sunt prost construite din start. O dată ce o clientelă politică s-a instalat, nu o mai poţi da la o parte prin vot intern. Deci trebuie luat de la capăt. Un bun exemplu ar fi partidul TOP-09 din Cehia, reprezentat la conferinţă de managerul de campanie Jaroslav Polacek. Creat doar cu un an înainte de alegeri, TOP-09 a luat 16% şi a intrat la guvernare. În interior, partidul are proceduri stricte de onestitate şi selecţie publică a candidaţilor.
Peste tot în estul Europei sistemul de partide e instabil. Iar dacă partidele sunt corupte, un sistem de partide instabil e o veste bună: apar mereu partide noi cu mesaje anticorupţie. Şi nu mă refer la caricaturi ca partidul lui Dan Diaconescu, ci la partide serioase: Slovacia e condusă de o coaliţie din care două partide abia au fost înfiinţate, Bulgaria e la al doilea premier care a luat-o de la zero cu un partid şi a ajuns la putere. Chiar şi în Moldova, Vlad Filat şi-a creat partidul abia în 2007 şi acum a ajuns să lupte aproape pe picior de egalitate cu mamutul comunist. Faptul că partidele noastre par solide e doar o aparenţă. Directorul pentru Europa al Institutului Republican Internaţional îmi spunea în weekend că partidele nu pot fi mai bune decât societatea pe care o reprezintă. I-am replicat că există în România o clasă de mijloc care cere lupta cu corupţia, acea clasă de mijloc care l-a făcut pe Băsescu preşedinte şi pe care PDL, în formula Udrea-Blaga, o trădează. Aceşti votanţi sunt mai buni decât partidele actuale şi ei au nevoie de o voce publică.
