Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Primarul, hoţii şi vardiştii

Alina Mungiu-Pippidi 16.02.2011 - 22:03

Cum ştii că un stat e mafiot? Test simplu: când poliţia vine să umfle nu pe cei care calcă legea, ci pe cei care îi denunţă. Am venit acasă în weekendul de 31 ianuarie, noaptea târziu. Ca omul care vine doar ...

Share

Cum ştii că un stat e mafiot? Test simplu: când poliţia vine să umfle nu pe cei care calcă legea, ci pe cei care îi denunţă. Am venit acasă în weekendul de 31 ianuarie, noaptea târziu. Ca omul care vine doar din când în când, găsesc că oraşul progresează. Îl regăsesc luminat şi curat de la aeroport în Romană, iar de când a venit iarna şi a ascuns vegetaţia totdeauna nepotrivită, (dar înţeleg că scumpă) nu mai e nimic să te frapeze negativ, totul e să stai pe traseul potrivit şi te poţi crede în Europa. Numai că oraşele nu sunt făcute doar din beton sau piatră. Cel puţin nu Bucureştiul, care e un oraş urât. Farmecul lui îl dau oamenii, comunitatea vitală, agresivă, vulgară, agitată, hazoasă şi înţeleaptă care m-a făcut să adopt oraşul în vara 1990, când m-am mutat în el şi când credeam că o să fie veşnic ca în Piaţa Universităţii: singurul loc din ţară unde nu îmi era frică de întoarcerea comunismului sau de o lovitură de stat militară, pentru că eram sigură că am fi destui care vom ieşi în stradă să împiedicăm un asemenea eveniment.

Pulsul regulat al acestei comunităţi îl iau în unica piaţă veche rămasă în centrul Bucureştiului - la Matache. Acolo am discutat şi despre Năstase, şi despre Băsescu, şi integrarea europeană, şi inundaţiile, şi despre Elena Udrea, acolo de douăzeci de ani ne amestecăm, munteni cu ţigani, cu basarabeni, cu străini, cu ce mai dă Dumnezeu fără nici o deosebire. Cartierul a fost lăsat în paragină ani de zile, dar despre el a scris, splendid în traducerea superbă a lui Catrinel Pleşu, Gregor von Rezzori, amestec de viciu şi moarte, pulsând de viaţă şi sex, bordeluri şi coşciuge. Bărbatu-meu, care scrie un serial despre clădiri din Bucureştiul vechi în Dilema, a găsit acolo pe ultimul pălărier din Bucureşti, ca şi o locuinţă a bunicului lui, unde a apărut un restaurant cu firma La Casa Iorga. Casa în care se întâlnea Eminescu cu Veronica era tot pe acolo.

În dimineaţa de 31 ianuarie, când mi-am luat coşul de rafie şi străvechea mea maşină care porneşte printr-o minune după săptămâni de abandon, vă puteţi imagina cam ce am simţit când am ajuns acolo şi am văzut oameni cu pickhammere demolând hala măcelarilor. Clădirea era înconjurată de vreo şase maşini portocalii Euroconstruct, firmă dragă mie după ce mi-a schimbat de două ori bordurile pe Lascăr Catargiu în anul summitului NATO. Nici un afiş să spună ce lucrare se desfăşura acolo şi de către cine, ceea ce e contrar legii. Clădirea, deja evacuată. Câţiva romi trişti priveau de pe trotuare, câţiva mai activi îi ajutau pe constructori furând resturile de metal de la uşi şi ferestre. În piaţa de legume oamenii plângeau şi se bucurau totodată că nu fuseseră ei evacuaţi. Am făcut fotografii pe larg, cu toate maşinile, şi mi-a luat fix două telefoane ca să aflu că întreaga operaţie era curat ilegală. Hala este monument istoric şi nu fusese declasată. Am cerut oficial primăriei, prin Legea 544, autorizaţia de demolare. Ea nu există. Cererea nici măcar nu a fost pusă pe ordinea de zi a Comisiei Monumentelor de la Ministerul Culturii. Fără declasarea clădirii de către minister, Direcţia Patrimoniu a Primăriei Capitalei nu poate face nimic.

Cu toate astea, planurile de demolare şi de construcţie a unei magistrale Uranus (numele provine din planurile de sistematizare ale lui Ceauşescu), plus un mall alimentar continuă fără jenă, pe strada Berzei au căzut deja monumente istorice, câteva zeci de arhitecţi şi restauratori şi-au petrecut nopţile încercând să apere, pe ger, clădirile de buldozere şi de furt după plecarea ultimilor chiriaşi, voluntarii au recuperat balcoane de fier forjat, uşi, fotografii şi au dus ce au putut la muzeul Bucureştiului. Abuzurile sunt enorme, cum e probabil şi miza financiară. Unor oameni li s-au demolat baia şi bucătăria fără despăgubiri. O doamnă de 86 de ani care a locuit toată viaţa pe strada Berzei şi-a văzut locuinţa demolată la două camere fără lumină şi gaz, lăsate neizolate în vreun fel de cei de la Euro Construct. Dar s-a depăşit orice limită când pe 12 februarie Poliţia Capitalei şi Jandarmeria au încercat să umfle şi să ducă la secţie pe unii dintre animatorii mişcărilor de protest, invocând Legea 60/1991, înarmată de Rodica Stănoiu prin 2002 cu infracţiuni în loc de contravenţii, un reziduu legislativ demn de Ceauşescu şi Mubarak, care, practic, interzice manifestaţiile şi instituie un regim de cvasistare de asediu, întrucât devine sancţionabil orice grup de persoane care se află pe stradă şi nu circulă. Noroc că, fiind pe acolo întâi Mircea Toma şi mai târziu eu, nu a fost chiar aşa uşor, dar nu am mai fost demult în situaţia în care să văd poliţia de partea infractorilor. Şi nu vreau să o mai văd. Asta am făcut cu marea descentralizare a lui Băsescu, am ajuns ca în Far West, să dăm primarilor în subordine Poliţia ca să-i ajute în afacerile lor şi să îndepărteze pe cei care protestează? O fată de la Poliţie făcea fără jenă poze la studenţii şi artiştii cu şevalete din piaţă, ca să îi pună în arhiva de terorişti din spaţiul public.

I-am făcut şi noi ei, şi tuturor celorlalţi, şi unii oameni au filmat. Cine a plătit toată Poliţia şi Jandarmeria asta în weekend să stea o zi în forţă să păzească treizeci de studenţi la Arhitectură care făceau schiţe? Mă, nu vă e ruşine? Că procentele nu cred că ajung la voi. Ofiţerii ăştia nu se documentează în ce situaţie îşi trimit oamenii, de partea cui e legea? Ia închipuiţi-vă scena peste vreun an-doi, va fi ca azi cu vameşii, ăia care ies or să spună şi cât au dat edi¬lilor, şi cât funcţionarilor, şi ce comisii de prin primărie au băgat banii în ce buzunare ca să ne mai facă o magistrală paralelă cu marele Pasaj Basarab care începe de nicăieri ca să ajungă unde nu merge nimeni. Mă, mai cu jenă, că o să vă ia dracu' cu buldozere şi mall cu tot, frica e un semn de inteligenţă la animale, nu mai avansaţi călcând legi! Am depus la ora asta plângeri penale contra tuturor, cu teancuri de poze cu data pe ele, filme şi ce se mai poate. Şi sper ca vajnica noastră Procuratură să aiba vreun sfert din performanţa aia pe care i-o mărim noi cu lupa când vin misiunile peer-review de la Bruxelles şi să nu ajungă să aresteze pe făptaş doar când cadavrul a dispărut deja.
Caracterul transpartinic al crimei ăsteia din Matache, care, indiferent de soarta halei, a asasinat déjà, în loc să refacă, unul dintre puţinele locuri din oraş care mai aveau originalitate şi spirit, ne arată ce inutilă e politica la noi. Celălalt lucru care mi se pare şocant este lipsa de consultare publică, deşi avem o lege (52/2003) care obligă autorităţile să consulte lumea! E adevărat, nu există pedepse dacă nu o fac, dar l-am dat deja în judecată pe ministrul Educaţiei că a călcat legea asta când a schimbat regulamentul BCU ca să o facă pe colega de partid câştigătoare. Atenţie, că procesele civile de regulă le câştigăm noi şi vă luăm şi banii! Cum e cu putinţă ca planurile zonei să nu fie undeva afişate unde să le poată vedea lumea (nici măcar specialiştii nu le-au văzut). Demolăm cartiere, închidem şcoli şi spitale tăind accesul unor oameni fără un simulacru măcar de consultare comunitară. Şi democraţia aici e, la firul ierbii, nu la alegerile alea în care când te uiţi la partide vezi comisioane de la vameşi şi atâta tot.

Eu l-aş sfătui pe primarul general să vină la negocieri la Ministerul Culturii, că această chestiune nu mai priveşte doar trei ONGuri amărâte cu care are el de-a face de obicei, avem de data asta un grup care are şi bani şi deschidere unde nu controlează primăria presa (Nicolae Raţiu, Şerban Cantacuzino). Înţeleg că trebuie să facem liste negre la localele pentru Bucureşti? Nu aveam de gând, dar dacă nu se poate altfel, cu plăcere, ce poate face omul mai bine în timpul liber decât să se lupte cu mafia? Bucureşteni, nu-i lăsaţi singuri pe arhitecţii din faţa Halei, că de rest ne ocupăm noi.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...