Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Poporul decide. Şi cum refacem centrul

Alina Mungiu-Pippidi 11.07.2012 - 13:03

Orice s-ar spune la televiziuni sau pe Internet, românii au ocazia să controleze situaţia politică din acest an. Au făcut-o deja, la alegerile locale, şi acum mai au cel puţin două ocazii: ...

Share

Orice s-ar spune la televiziuni sau pe Internet, românii au ocazia să controleze situaţia politică din acest an. Au făcut-o deja, la alegerile locale, şi acum mai au cel puţin două ocazii: referendumul de pe 29 iulie şi alegerile legislative, dacă nu şi prezidenţiale, din această toamnă. Pot pedepsi pe cine şi pentru ce vor ei. Să ieşim deci un pic din isteria asta cu democraţia care ne e trasă de sub picioare şi lovitura de stat parlamentară, curat nonsens, că totuşi parlamentul, bun sau rău, e suveran în orice democraţie. Regulile şi instituţiile călcate în picioare trebuie să le refacem şi să le protejăm mai bine, dar e imposibil să o facem cît conflictul politic e la maximum. Alegerile însă ne dau ocazia să sancţionăm pe oricine. Alegerea votantului poate fi limitată doar de lipsa de participare şi de lipsa unei alternative mai bune. Dar acestea sînt probleme vechi, nu noi.

Am fost şi rămîn un adversar al suspendării şi al oricăror forme de destabilizare de acest gen, în ani de criză şi ratinguri de ţară -sîntem, din păcate, în scenariul meu 1, cel conflictual- dar asta nu mă împiedică să reafirm că cea mai bună soluţie pentru 2012 ar fi fost consensul asupra alegerilor generale anticipate, întoarcerea la popor. Prin cramponarea de putere a taberei Băsescu, conflictul politic a fost transformat într-un conflict constituţional. Numai alegerile ar fi putut rezolva problema. Suspendarea poate deschide drumul către alegeri, dar e o cale brutală şi neconsensuală, pe argumente legale neconvingătoare, cum arată Vlad Perju de la Boston College în analiza lui aici. Ţigănia planetară pe care o facem, mai ales la Parlamentul European, e cu totul inutilă, că tot singuri va trebui să ne rezolvăm problemele, şi aduce o pierdere majoră de imagine pentru noi. Sînt din fericire plecată din ambele mele birouri de peste două săptămîni, cu acces limitat la Internet, că mă săturasem de ziarişti străini. Cei care au crezut că îi dau o mare lovitură lui Victor Ponta mergînd cu scandalul afară, în loc de la noi, au făcut o mare greşeală strategică, pe care au şi plătit-o la ora asta. Că, dacă sfatul meu public ca Băsescu să nu fie suspendat decît dacă face ceva flagrant neconstituţional (de exemplu, refuză să investească un prim ministru care a câştigat alegerile) a fost dat la o parte de data asta (că problema s-a mai pus şi în trecut) în faţa planurilor radicale de suspendare (gîndite de creiere ca Sorin Roşca Stănescu sau Voiculescu) este pentru că sfaturile moderate au nevoie de lideri moderaţi care să le urmeze. Radicalizarea atrage radicalizare. Băsescu are încă o dată a mulţumi propagandiştilor lui amatori din mediul virtual care au scos duhul din sticlă şi acum ne cheamă pe noi, neutrii, să îl băgăm la loc.

Între timp, DNA l-a inculpat finalmente pe Sorin Blejnar pentru evaziune fiscală, deci cine interpretează situaţia simplu şi unilateral, că o tabără e cu statul de drept şi alta contra să mai interpreteze o dată. Acum un an de zile dl. Blejnar, cu serviciile secrete conduse de aproape de şeful statului, conducea fiscul din România ca pe un mecanism de extracţie şi şantaj. MRU era pe atunci şeful unuia din aceste servicii. Nu era nimeni la curent? De ce s-a renunţat la el doar la finele guvernului Ungureanu? L-ar fi inculpat DNA şi dacă rămînea şeful fiscului, ştiute fiind relaţiile lui cu dna Udrea? Asta nu e o situaţie cu un pai versus o bîrnă, ci o situaţie în care ambele tabere au grave probleme. Dar în această primăvară sprijinul popular mergea clar doar către una din ele, care l-a forfetat  prin abordarea sa din ultimele săptămîni. Să dai afară pe Avocatul Poporului, care are şi aşa puteri reduse, şi să ne inunzi cu ordonanţe de urgenţă după ce le-ai criticat cînd erai în opoziţie sînt gesturi care rămîn în memoria votanţilor. Cît contează însă, rămîne de văzut. Situaţia nu e aşa de simplă şi în alb negru- pentru oricine care mai are o urmă de obiectivitate.

Principala victimă a acestui conflict politic radicalizat din ultimul an este obiectivitatea. Şi, din nou, răspunderea e împărţită. Dacă aproape nu are cine să apere eficient instituţiile menite să exercite controlul executivului  este pentru că nu mai există aproape deloc un grup de referinţă neutru, care să spună pînă unde e politizare- de ambele sensuri- şi de unde avem de a face cu încălcarea democraţiei. Istoria noastră constituţională recentă arată o deviere care a început cu mult înainte de ultimele săptămîni. În textul său de aici, colegul nostru Bogdan Iancu, doctor în drept constituţional, arată cum senatorul Şova e primul care a propus ca autoritatea Curţii să fie extinsă asupra hotărîrilor Parlamentului, invers decît poziţia PSD azi. Schimbarea se datorează faptului că Băsescu a căpătat între timp influenţă mai mare la Curtea Constituţională. La fel, preşedinţia a avut poziţii cu totul diferite faţă de Curtea Constituţională în decursul vremii, cea strict legală şi tehnocratică fiind de dată recentă (în proiectul de modificare al Constituţiei girat de Administraţia Prezidenţială se accentuau apelul la voinţa populară, majoritate, scăderea rolului şi chiar modificarea socio-profesională a componenţei Curţii prin includerea unor membri, până la un sfert din componenţa totală, fără pregătire juridică- filosofi, politologi, sociologi, economişti). Pe scurt, toţi actorii au tras de instituţii după interesul lor pînă la nonsensul şi anarhia actuală. Publicul are şi el o parte de vină: deşi argumentez de ani de zile aici în RL că nu Constituţia e de vină, ci actorii politici care lărgesc fisurile din ea în loc să le sudeze, şi că stabilitatea constituţională e unica protecţie pentru o nouă democraţie, elanul populist simplificator (trebuie să existe soluţii simple la probleme complicate!) a făcut să existe o cerere constantă pentru schimbări constituţionale. Bunul simţ constituţional cerea să nu modificăm nimic, doar să creăm o interpretare mereu mai substanţială a democraţiei şi o practică mai consecventă. Nu mai ştii de partea cui e legea dacă fiecare actor cu putere modifică legea după interesele sale, pretinzînd că o îmbunătăţeşte, sau politizează instituţiile fundamentale. Şi aicea sîntem.

Majoritatea Curţii Constituţionale care a aprobat suspendarea lui Băsescu e aceeaşi pe care am lăudat-o cînd a anulat comasarea legii alegerilor, sau votul uninominal, şi tot aceea care a produs motivaţia (citată de Bogdan Iancu) că suprimarea cîinilor comunitari încalcă demnitatea umană. E o majoritate formată din oameni numiţi politic şi care pot fi intimidaţi de ambele părţi. Probabil au şi fost: pe rind. Asta a dus la golirea totală de conţinut a practicii noastre constituţionale. Sîntem înapoi la maxima că legea o face cine are puterea, contrariul definiţiei statului de drept.

Motivul nemulţumii mele la schimbarea de guvern, deşi eram pentru schimbare, dar una prin alegeri, a fost tocmai teama unei asemenea degradări. Şi ea s-a produs. Pe scurt, cu cît e politica mai competitivă, cu atît mai mare nevoia de a manipula regulile şi încercările de manipulare. Cînd e un singur actor dominant nu face asta, că nu are nevoie, el controlează altfel. Stadiul al treilea, cel superior, ar fi cel în care ai politică suficient de competitivă, dar eşti capabil să îţi protejezi instuţiile. Cine însă le poate proteja? Numai factori din afara sistemului politic, societatea civilă şi presa. Şi aici vedem distrugerea masivă din ultimii ani: presa şi societatea civilă au fost înrolate cu program de către partide, am ajuns să citesc dezbateri interne despre strategiile PDL pe Contributors, sau să văd cum Dana Grecu et comp ţipă la deputaţii uselişti că sînt blegi şi nu ştiu să lupte cu adversarul. Victor Alistar nu mai face nici un secret că e un agent de influenţă al USL, apărînd deciziile constituţionale ale noului regim pe Antene (şi nu ar fi nici o problemă dacă ar lua decizia de a intra în politică şi a clarifica sectorul căruia îi aparţine), iar o mînă de ONGuri legate, inclusiv material, de PDL au inundat lumea largă cu comparaţia între Victor şi Viktor din prima săptămînă a noului regim, îndată ce membrilor lor li se desfăcuseră contractele cu televiziunea publică.

Care e rolul societăţii civile într-un asemenea an, cînd orice facem şi spunem va fi folosit electoral de cineva, dacă nu chiar întors contra noastră, prin legi represive care par să întrunească un consens politic altfel greu de atins? Acelaşi ca întotdeauna: să observăm alegerile. Să informăm votanţii ca să voteze în cunoştinţă de cauză. Să angajăm partidele ca să le facem să înţeleagă că există recompense şi costuri pentru comportamentul lor, să sprijinim pe acelea care au şanse să rupă echilibrul clientelar format din forţele principale politice (dacă avem asemenea alternative, cum a fost Nicuşor Dan), să sprijinim pe magistraţii care în majoritate nu sînt numiţi politic şi încearcă să îşi facă datoria.

Ce avem de făcut e clar. Nu e clar însă cine va face, centrul obiectiv, care nu e cu nici o tabără, subţiindu-se tare de tot. Sper că voluntarii, care văd că fac trafic mare zilele astea pe paginile de web ale societăţii civile ne vor ajuta să-l refacem. Apropo, azi aveam de gînd să scriu despre bacalaureat. Dar cum lipsesc de la evenimente, am hotărît să amîn bacul pe săptămîna viitoare, şi să nu anulez şcoala de vară în politici publice, deşi pare absurd să faci exerciţii de raţionalizare a politicii în acest climat de agresivitate necontrolată.

 

Comentariile la textele Alinei Mungiu Pippidi au fost desfiintate la cererea autoarei si vor fi reintroduse dupa alegerile din 2012. Puteti comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteti da o nota articolului mai jos.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...