Un dictator care moare in patul sau, de boala si de batranete, fara ca nimeni sa miste in front in tara sa, este un dictator victorios. Asa s-a intamplat cu Stalin si cu Mao, asa se intampla acum cu Fidel Castro. El nu va scapa judecatii istoriei, dar a scapat deja judecatii propriului sau popor. Mai mult decat atat, Fidel continua sa fie inspiratorul multor lideri latino-americani. Ceea ce e de inteles oarecum, pe fondul resentimentului visceral pe care il are America Latina fata de Statele Unite. Este mai greu de inteles insa stima pe care i-o poarta unii artisti si intelectuali, multi dintre ei occidentali. Cu cateva zile in urma, televiziunile din intreaga lume difuzau imagini de la marea parada organizata la Havana, atat in cinstea dictatorului bolnav, care a implinit 80 de ani, cat si in cinstea “revolutiei” sale lansate cu 50 de ani in urma printr-o spectaculoasa debarcare pe solul cubanez.
Ei bine, cine credeti ca a putut fi vazut in tribuna de onoare, printre alte diverse “personalitati” straine? Actorul francez Gerard Depardieu. Un actor imens, trebuie s-o recunoastem, un monstru sacru in Franta si in Europa, iar prin unele filme devenit si un actor international. In Franta, Depardieu a incarnat personaje memorabile, de la Danton la Cyrano de Bergerac, de la Rodin la Honore de Balzac. In clasamentul stabilit de ziarul “Le Figaro”, Gerard Depardieu figura anul trecut in pozitia actorului cel mai bine platit din Franta, cu castiguri de peste 3 milioane de euro. Gerard Depardieu este o figura emblematica a culturii franceze, iar prezenta sa la o parada organizata la Havana, in cinstea unui dictator, merita cateva randuri de analiza.
Sigur, Gerard Depardieu nu a fost singur la Havana, el l-a intalnit acolo si pe un alt prieten fidel al lui Fidel Castro, marele romancier Gabriel Garcia Marquez, detinator al Premiului Nobel pentru Literatura. Intre Marquez si Depardieu exista insa o diferenta, chiar foarte mare. Este diferenta pe care o putem sesiza cu ochiul liber intre cei care vireaza in mod radical spre stanga, pentru ca au trait realitatea mizeriei, si cei care se revolta de pe pozitiile confortabile ale stangii-caviar, o specialitate franceza. Vizita lui Depardieu la Havana imi aminteste de alte vizite pe care le faceau pe vremuri Sartre si Simone de Beauvoir la Moscova… In perioada lui Hrusciov, Sartre mergea destul de des in Uniunea Sovietica, unde era primit ca un rege, organizandu-i-se vizite somptuoase, cu multa vodca si vin georgian pe parcurs. Randurile scrise de Sartre, dupa prima sa vizita efectuata la Moscova, in 1954, despre minunata viata din Uniunea Sovietica, raman si astazi un mister. Pentru ca intrebarea se pune: Cum poate un om cu o inteligenta sclipitoare si cu un talent urias sa joace jocul minciunii si sa se lase manipulat?
Intrebarea are insa un raspuns clar, desi dureros. Talentul nu garanteaza si moralitatea. Am vrea noi sa fie asa, dorim noi din tot sufletul ca marii artisti sa fie si niste oameni lucizi care sa nu se lase corupti de putere, dar nu este asa. Omul este, prin natura sa, purtator de contradictii interioare enorme, iar demisia morala este doar o expresie a acestor contradictii. Suntem pusi, deci, in fata acestui spectacol trist: de a admira o opera sau o cariera artistica si de a detesta angajamentul politic sau moral al idolului nostru. Cand te gandesti ca Picasso l-a desenat pe Stalin, ca un mare poet precum Aragon a ramas pana la sfarsitul vietii prizonierul unui partid comunist francez, devenit cel mai retrograd din Europa, ca un scriitor atat de popular precum Rudyard Kipling (cel care a scris “Cartea junglei”) considera ca Anglia a fost aleasa de Dumnezeu pentru a le duce popoarelor de culoare binefacerile civilizatiei albe… Sau ce sa mai spui de un scriitor de o originalitate coplesitoare, precum Louis Ferdinand Celine, care cerea cu vehementa in articolele sale exterminarea evreilor.
In orice caz, vizita la Havana a lui Depardieu (unul dintre actorii mei preferati, in paranteza fie spus) imi aminteste de o alta, cea facuta in martie anul acesta de dramaturgul Peter Handke, pentru a-i spune adio lui Milosevici cu ocazia inmormantarii acestuia din urma (vizita soldata cu un scandal imens in Franta, unde Comedia Franceza a anulat montarea unei piese a lui Peter Handke, fiind insa, apoi, si directorul Comediei Franceze destituit). Dictatorii, prin destinul lor, i-au fascinat intotdeauna pe artisti, chiar daca puterea s-a jucat uneori in mod arbitrar cu destinele artistilor. Nu-i telefona uneori Stalin, in plina noapte, lui Bulgakov, dereglandu-l aproape total pe acesta din urma emotional si mental? Cel care a trimis la moarte in jur de 5.000 de creatori de arta avea, din cand in cand, chef sa-si mai nuanteze atitudinea si sa faca experiente psihologice cu ei.
Revenind insa la Depardieu, iata ca incepe sa ma mustre constiinta si sa-mi spun ca poate am fost prea critic cu el in acest articol. Poate ca marele actor francez s-a dus la Havana si pentru a incerca sa-i viziteze in inchisoare pe scriitorii, pe ziaristii si pe opozantii inchisi de Castro, dar n-am stiut noi nimic.
Matei Visniec, scriitor roman stabilit in Franta
