Povestea cu preşedintele Băsescu ajuns academician de onoare nu trebuie să se termine în coadă de peşte, după refuzul şefului statului. Povestea acestei fantomatice academii este revoltătoare şi e bine că s-a aflat public acum despre ea: dacă nu aveaţi habar, plătiţi din taxele dumneavoastră salarii de secretari de stat şefilor acestui fost ONG şi indemnizaţii pentru meritele „ştiinţifice” ale unor generali, arhiepiscopi, foşti şi actuali demnitari (Ion Solcanu, Valeriu Tabără, Ion Iliescu).
Pe scurt, personaje frustrate că nu au apucat să intre în Academia Română şi-au „tras” ele una separată. Au invitat acolo diverşi profesori de provincie frustraţi, diverse celebrităţi publice fără patalama de deşteptăciune, ca Ion Cristoiu, au luat pleaşcă de la stat sediu şi… cam atât. Site-ul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România arată ce formă fără fond este (ditamai Academia a publicat tot anul trecut trei cărţi, cu nume imposibile, şi un anuar al membrilor).
Dar până aici era prostie îngâmfată privată, cu sediu de la stat. Lucrurile au devenit revoltătoare când traseista politică Olguţa Vasilescu s-a apucat să propună o lege prin care respectiva asociaţie a devenit instituţie publică, cu salarii şi indemnizaţii de la buget (două milioane de euro pe an, zice Adevărul). De ce plătim noi salariile unora care se visează academicieni? Pentru că aşa doreşte Olguţa Vasilescu. Doar nu dă de la ea, dă de la buget. Dar nu este singură în Legislativ: Parlamentul a votat legea, preşedintele Băsescu a trimis-o înapoi, Parlamentul a adoptat-o încă o dată, iar preşedintele a fost obligat să o promulge. O majoritate parlamentară care a insistat să transforme în bugetari o asociaţie de fripturişti şi demnitari frustraţi.
Asta nu înseamnă că Academia Română clasică e cu mult mai bună. Dar în loc să o facem pe cea veche performantă şi deschisă la competiţie, creăm alături de ea unele noi, chiar mai proaste, şi primitoare de pomeni de la stat.
Schema cu Băsescu care urma să primească titlul de membru de onoare al acestei fantome arată de fapt o schemă de şpagă clasică: tu ne dai sediu, noi te facem membru. Un conflict de interese cât casa. E legitim să credem că pentru serviciile prestate Olguţa Vasilescu ar fi urmat să primească şi ea titlul de academiciană la un moment dat? Doar pentru asta i-l dăduseră lui Băsescu: mulţumim pentru sediu, săru’mâna, boierule! Preşedintele nu a greşit acum, când s-a văzut pus într-o situaţie ridicolă de AOSR, ci atunci când era primar şi le-a dat pomană.
Sunt vehement pentru că mă revoltă atitudinea „plăteşte‑mă de la stat pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac”. Sunt vehement pentru că ştiu cât muncim eu şi colegii de la Centrul Român de Politici Europene pentru a ne finanţa cercetările, rapoartele, conferinţele. Suntem o instituţie tânără, dar deja am devenit un punct de informaţie important despre România şi UE. Ziariştii străini ne caută pentru că aud de noi şi de rapoartele noastre, suntem consultaţi şi întrebaţi despre poziţiile României. Nu cred că sunt lipsit de modestie când spun că facem un serviciu ţării – pur şi simplu am observat privirea încântată a multor ziarişti, oficiali, diplomaţi străini care ne caută şi găsesc un asemenea centru în România. Şi nu de puţine ori, când vine vorba despre bani, întrebarea sună cam aşa: „Sunteţi finanţaţi de Guvern, nu?”. Mă bucură prezumţia că am merita susţinerea statului, dar nici nu am cerut-o şi nici nu avem de gând. CRPE este un centru total privat, care participă la licitaţii deschise la nivel naţional şi regional, orice ban care intră acolo urmează nişte criterii de performanţă, transparent şi responsabil. Plătim chirie pe piaţa liberă pentru sediu şi încercăm să aducem bani în România participând la licitaţii europene. Şi aşa considerăm că e bine să fie.
Desigur, dacă statul român are bani de cheltuit pentru cercetare socială, oferiţi public, transparent şi pe criterii limpezi, vom participa la asemenea licitaţii. Deocamdată, experienţele cu statul sunt mai degrabă neplăcute. Am muncit degeaba pregătind documentaţia pentru proiecte la fosta Agenţie de Strategii Guvernamentale, pentru a afla apoi, împreună cu alte ONG onorabile, că ASG se jucase cu nervii noştri în modul în care a organizat licitaţia. Recent, ne-am aliat cu o firmă de consultanţă care performează cu proiecte în nouă ţări din regiune pentru a evalua în România un program de fonduri structurale al UE. Colegii mei au muncit zile bune pentru documentaţia obositor de complicată, pentru a afla în dimineaţa de depunere a ofertelor că licitaţia a fost anulată. Şi asta, pentru o sumă mult mai mică decât ce a primit pleaşcă, fără competiţie, un ONG-fantomă compus din persoana unui anume Alexandru Cumpănaşu, un tip invitat permanent la Realitatea TV să reprezinte societatea civilă, deşi nimeni nu ştie exact cu ce se ocupă sau ce a produs până acum (un exemplu interesant de cum politicienii îşi creează „societatea civilă” de serviciu).
Iar acum aflu că Parlamentul a ţinut cu tot dinadinsul să facă instituţie dintr-un ONG care are o grămadă de membri ce aşteaptă indemnizaţii de la stat şi nu e clar ce fac. Acelaşi Parlament care anii trecuţi dăduse o lege (întoarsă tot de Băsescu) prin care voia să confişte numele altor ONG onorabile, ca Societatea Academică din România sau Institutul de Politici Publice. Nici SAR, nici IPP nu aşteaptă sedii sau indemnizaţii de la stat, trăiesc prin contracte transparente şi performanţa lor e cuantificabilă. Ca într-un banc cu proşti, Parlamentul era tare deranjat de cuvântul „academic” din numele SAR şi în acelaşi timp le dădea bani pleaşcă de la buget unor „academicieni” ca Solcanu, Degeratu, Cristoiu et co.
Acestea sunt, de fapt, cele două Românii: una care munceşte, e în competiţie, poate demonstra ce produce şi e plătită pentru ceea ce face şi alta a pomanagiilor orgolioşi care vor să primească bani pleaşcă de la stat doar pentru că există.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Externe
