Securitatea și partidul, văzute ca un corp diform, al unor frați siamezi. Două fiinţe, care, în mod natural, ar fi trebuit să fie structuri independente, sunt sudate patologic; una incapabilă să funcționeze fără cealaltă , dar nici împreună nu pot supravieţui, în timp diformitatea ucigându-le pe ambele. Timp de 45 de ani, în comunism, securitatea şi partidul au funcţionat la nivelul statului după principiile unui astfel de organism, o monstruozitate care, în frustrarea ei, a chinuit milioane de oameni, violându-le drepturile fundamentale şi prăduind toate resursele ţării.
La 25 de ani de la revoluţie, deşi teoretic trăim într-o democraţie, sistem care are grijă să separe puterile în stat şi să preîntâmpine astfel de anomalii, la nivel practic putem observa că puţine lucruri s-au schimbat de atunci. Nu mai există abuzurile comuniste, însă acelaşi organism malformat, dornic să subjuge toate instituţiile statului, îşi bate joc de cetăţenii acestei ţări, un organism asexuat, format din câteva persoane obsedate de putere şi bani.
De ce această anomalie este un organism asexuat? Pentru că puterea, în dozele cele mai concentrate, transformă oamenii, fie ei femei sau bărbaţi, în nişte animale politice cu comportament şi reacţii identice. Nu există deosebiri fundamentale între Elena Udrea, Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, George Maior sau Traian Băsescu.
În politică, Elena Udrea nu are sex. Nu este, cum spune clişeul, o femeie masculinizată din cauza mediului politic ostil în care performează. Nu a fost niciodată discriminată. Este, la fel ca alții, un simplu animal politic fără scrupule.
Banii, Traian Băsescu şi imaginea de femeie provocatoare au fost, pentru ea, simple instrumente ale jocului cu care şi-a negociat puterea în interiorul grupului restrâns din care a vrut să facă parte. Mitul creat în jurul ei şi al fostului preşedinte nu i-a displăcut, din contră, l-a întreţinut în toţi aceşti ani, dar nu pentru că ar nutri vreo slăbiciune sentimentală pentru Băsescu, aşa cum susţine legenda urbană, ci pentru a se folosi de el ca să ajungă în liga mare a generaţiei tinere de politicieni, Ponta, Ghiţă, Maior. Elena Udrea a fost vampirul energetic al lui Traian Băsescu, i-a supt din putere, transformându-l încet în politicianul expirat de care se va fi desprins la momentul oportun, ca să ajungă la ţinta finală.
Desigur, politica este, prin definiţie, despre oameni cărora le place să conducă şi, ca o consecinţă, să deţină puterea. De ce, în cazul Elenei Udrea, nevoie ei de putere ar fi una maladivă?
Pentru Elena Udrea, puterea a fost singura armă cu care a luptat împotriva oricăror competiţii politice reale. De la ascensiunea în PDL, înființarea doar pentru ea a partidului-fantomă PMP, de la portofoliile pe care le-a deţinut în timpul Guvernării Boc şi până la cursa pentru alegerile prezidenţiale, Elena Udrea s-a bucurat, prin transfer, de pârghiile financiar-politice puse la dispoziţie de Traian Băsescu. Nu numai că în toată cariera ei politică, ea nu a intrat cu nimeni într-o competiţie onestă, dar este politicianul care şi-a negociat, de-a lungul acestor ani, toate apariţiile televizate. Pentru Udrea, între portarul plătit să-i deschidă uşa de la maşină şi jurnalistul de casă cu care și-a negociat întrebările nu a existat nicio diferenţă, ambii au un preţ. Nu-mi amintesc să fi mers la dezbateri la care să fi participat deopotrivă jurnalişti incomozi şi rivali politici.
Un om politic slab e incapabil să-și gestioneze riscurile și eventualele eșecuri, simte nevoia să-și securiteze până la absurd toate mișcările.
Timp de zece ani, de când face agenda politică, femeia din spatele preşedintelui nu s-a identificat niciodată cu o cauză, cu un mic proiect politic, cu o iniţiativă legislativă care ar schimba ceva, în bine, un domeniu. Pe Elena Udrea nu o sensibilizează problemele din sistemul de educaţie, nici cele din sistemul medical, nici bătrânii, nici manualele copiilor, nici pădurile vandalizate, nici actele de caritate, nici soarta delfinilor din mare, nici câinii maidanezi, n-am auzit-o niciodată vorbind cu patos despre un proiect al ei în care crede şi pentru care vrea să militeze. Şi-a făcut botezul în politica mare în calitate de mesager al bileţelului roz, iar de atunci, singurule ei mize au fost funcţiile la nivelul cel mai înalt din stat. Ținta ei a fost sfera rarefiată la puterii, obiectivele ei au exclus oamenii, iar ea n-a putut niciodată ascunde acest lucru. Din cauza asta, a fost percepută drept politicianul cu cea mai puțină empatie față de români, atunci când Guvernul din care făcea parte a hotărât politicile dure de austeritate.
Timp de zece ani a fost interesată de combinațiile de putere și bani, a vrut să fie unul dintre ei, dar iat-o aproape de prăbușire, acuzând sistemul care acum o rejectează. E la un pas de a-și pierde libertatea și se răzbună aruncând pe piață frânturi de informații despre rețeaua securisto-politică din care a făcut parte. Ar fi fost comice și ușor incitante toate scenariile care se nasc în urma dezvăluirilor ei, dacă nu am ști că acest grup a avut pe mână toate resursele țării.
Cât privește aflarea adevărului în privința relațiilor dintre aceste personaje, singura instituție care ne-ar putea lumina ar fi un consiliu pentru studierea actualelor arhive SRI, cândva în viitor, în care nepoții noștri desconspiră cu pixul în mână, dosare, nume de cod, agenți, urmăriți și urmăritori.
