Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

O viață mai bună | OPINIE

Gabriel Purcarus Actualizat: 10.12.2016 - 13:23

Într-o bună zi, Ionel s-a supărat pe România. La bloc, unde a copilărit, toată lumea îl cunoștea. Toți vecinii îl știau de mic. Toți știau cu cine s-a bătut. Când s-a lovit la nas. Ce geamuri a spart. Ce note a avut la școala generală. Unde a făcut liceul. Cu ce echipă de fotbal ținea. Ce cărți n-a citit. Pe cine a înjurat. Cu ce fete s-a pupat. Se știe tot. Și asta îl enervează.

Share

Ce rău e în România

Într-o bună zi, Ionel s-a supărat pe România. La bloc, unde a copilărit, toată lumea îl cunoștea. Toți vecinii îl știau de mic. Toți știau cu cine s-a bătut. Când s-a lovit la nas. Ce geamuri a spart. Ce note a avut la școala generală. Unde a făcut liceul. Cu ce echipă de fotbal ținea. Ce cărți n-a citit. Pe cine a înjurat. Cu ce fete s-a pupat. Se știe tot. Și asta îl enervează.

La serviciu, colegii îl bârfesc, șefii îl exploatează, subalternii nu îl respectă, cică e prea tânăr. Salariul e prea mic pentru valoarea lui, el care a terminat facultatea cu 9.25.Colegii de liceu și de facultate se întâlnesc des la o bere, dar Ionel nu mai participă. Numai discuții despre fotbal, politică, femei. Nimic înălțator, filozofic, existențial.

Distanțele sunt prea mici. Părinți, bunici, veri, colegi – dai nas în nas cu ei când ți-e lumea mai dragă. La lift, la aprozar, la piață, în metrou. Străzile sunt prea înguste și murdare. La doctor, te duci și ți se cere spagă, altfel nimeni nu se uită la tine. Când treci pe roșu, polițistul te vede, te oprește și apoi negociază. În loc de amendă, scapi cu o șpagă. Dar lui Ionel nu îi mai place, vrea o viață normală, unde legea e lege.

Pentru un pașaport, aștepți două-trei luni. Dacă dai ceva și ai și o pilă, îl ai în trei zile.

Birocrația îl sufocă. Ionel nu mai rezistă. Gata, s-a hotărât, pleacă în Canada.

Ce bine e în Canada

Ionel e în Canada. Spații largi și curate. Parcări imense în fața magazinelor. Lumea e calmă, civilizată. Funcționarii zâmbesc și vorbesc politicos. Ionel se simte bine, aici sunt oameni veniți din peste 100 de țări. Toți se înțeleg de minune. Ce bine e să trăiești într-o țara multiculturală! Suntem ca frații.

Poliția e respectată și corectă, șoferii sunt cuminți și nu trec pe roșu. Doctorii respectă toți pacienții, bogați sau săraci, și nu iau spagă. Distanțele sunt suficient de mari. Vecinii îl salută de la distanță. Nu știe nimic despre ei și nici invers. E pacea pe care și-a dorit-o.

Merge la Universitate, este respectat de toți – profesori, colegi. Toți îi prevăd un viitor de aur. Ionel e fericit.

Ce rău e în Canada

Iarnă. Noiembrie rece. Decembrie cu brazi și luminițe, dar frig. Ianuarie - îngheț. Februarie - ger. Martie - zăpadă. Aprilie - frig. Și tot așa în fiecare an.

Casele seamănă între ele. Ionel a văzut deja cele câteva muzee de prea multe ori.

Timpul trece. De 10 ani nu a vorbit cu vreun vecin. Toți îi respectă intimitatea.

Îi e dor de bunici, de părinți, de veri, de colegi. Ține legătura cu unii prin Facebook.

Îi e dor de Carpați și de Marea Neagră, de Adamclisi și de bisericile din Transilvania.

A primit 12 amenzi de parcare și 5 de viteză. A încercat să se înțeleagă cu polițistul, dar ăla, afurisit, nu a vrut să stea de vorbă. A trebuit să plătească de fiecare dată.

Jobul ăla bun l-a pierdut ușor, căci firma a trebuit să angajeze niște refugiați. De ce dracu’ nu stau la ei acasă? Acum lu­crează subcalificat, iar banii se duc pe taxe și mâncare. A trebuit să aștepte 6 luni să vadă un doctor. În România, ar fi grăbit totul cu o șpagă… Ionel e nemulțumit. Și, deodată, îi vine ideea salvatoare: revine în România!

 

Ce bine e în România

Ah, acasă! Străzile sunt intime. Vecinii, atâția câți au rămas, îl primesc cu căldură. Trăncănește cu ei, le povestește cum e viața pe „lumea ailaltă”. Rudele sunt toate la locul lor. Mai puțin bunicii. Prietenii sunt la doi pași, la o bere. Atâția câți au mai rămas în țară.

Ajunge să vadă un doctor. Tratamentul costă, dar măcar nu așteaptă.

Găseste rapid un job, cu niște pile. Și cu o mică atenție. Este la el acasă, ce naiba! Se simte respectat.

Mâncarea e ieftină și gustoasă. Ionel simte că își trăiește a două tinerețe. Doar că părul e mai rar și mai alb la tâmplă.

Ubi bene, Ubi patria

Îl oprește poliția. A trecut pe roșu. Șpaga, însă, îl scapă… Trebuie să-și refacă pașaportul. Iar șpaga… Vrea o avansare în companie. Din nou, știm, șpaga…

Unii prieteni dispar. Vecinii din copilărie se duc și ei. La bloc se mută alții.

Vecinii cei tineri chicotesc când trec pe lângă el… „Cine o fi și boșorogul asta?”

Ionel simte că se sufocă. De ce s-o fi întors în România? Își șoptește în barbă: „Nu mai respectă nimeni oamenii în vârstă în țara asta”.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...