Actuala opoziţie transmite, deocamdată, semnale dezastruoase: în opinia şefului de campanie al PDL, asaltul făţiş al USL asupra justiţiei nu este un motiv suficient pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, Vasile Blaga preferând, aparent, „stabilitatea” pe care un sistem de justiţie readus în faza „Stănoiu” ar oferi-o corupţilor transpartinici, nicidecum ţării. România are, aşadar, nevoie stringentă de o nouă opoziţie – una care să nu se eschiveze în faţa marilor bătălii purtate pentru reforme şi progres. Pentru a avea succes, o nouă platformă opoziţională precum Iniţiativa Civică de Centru Dreapta a lui Mihai Răzvan Ungureanu va trebui să se impună nu doar pe scena politică de la Bucureşti, ci şi dincolo de ea. Altfel, vechea gardă de politicieni din tot eşichierul politic o va înăbuşi rapid, încă din faşă. ICCD nu va avea însă sorţi de izbândă dacă va fi percepută din start drept club exclusivist, mai exact ca vehicul politic al unei elite politice şi intelectuale extrem de reduse numeric.
Repudierea liberal-democraţilor, erodaţi atât de o guvernare dureroasă, cât şi de o serie de erori tactice şi scandaluri de corupţie, dispariţia aproape completă a acestora de pe scena politică plus intenţiile şi metodele mai mult decât discutabile ale noului guvern de stânga sunt aspecte care ar trebui să preocupe, zilele acestea, electoratul român, chemat la urne în weekend. Deşi bătălia electorală în unele oraşe mari precum Clujul rămâne deschisă până la închiderea urnelor, este limpede că noul sistem de vot şi amendamentele introduse de USL în ultima clipă vor asigura coaliţiei o victorie pe măsură. Iar succesul de la locale îi va întări lui Ponta convingerea că este, de-acum, reprezentantul legitim al voinţei electoratului.
Bătălia cea mai crâncenă a contrarevoluţiei iniţiate de premierul pesedist se va da, indubitabil, în arena justiţiei. Vechea strategie pentru a-i face pe foştii sau actualii „grei” pesedişti, conservatori sau liberali cu grave probleme în instanţă scăpaţi de aceste griji va redeveni funcţională peste noapte, deşi UE avertizase România răspicat încă de pe vremea lui Năstase că nu va mai tolera niciodată imixtiuni ale politicului în justiţie. Guvernul USL va scăpa grabnic şi definitiv de Laura Codruţa Kövesi şi Daniel Morar, o rocadă între ei la conducerea Ministerului Public şi DNA nefiind pe gustul ministrului de resort Titus Corlăţean, aşa cum a dat deja de înţeles. Susţinerea de care USL se bucură, încă, în rândurile electoratului va scădea, fireşte, constant – dar până când românii se vor fi trezit, actualele locale, respectiv concursul de „Miss” pentru baroni locali, vor fi trecut şi o ţară întreagă îi va avea de suportat încă patru ani.
În prezent, Victor Ponta pare să lucreze de zor la imaginea sa, căreia doreşte, probabil, să-i confere poleiala omului de stat versat. Ca atare, este mai preocupat de apariţii de-a lungul şi de-a latul ţării în cadrul campaniei electorale a USL şi de stabilirea unui nou record în materie de declaraţii inutile decât de guvernare. Actuala opoziţie se autoamăgeşte însă dacă îşi închipuie va recâştiga puterea doar în baza erorilor, fie şi considerabile, ale noilor guvernanţi. Până acum, opoziţia l-a tot subestimat pe Ponta – un personaj cel puţin la fel de insidios şi lipsit de scrupule ca Năstase. Comparativ cu mentorul său, Ponta dispune de circumstanţe mult mai favorabile instaurării unui regim semiautoritar, dată fiind criza politică şi economică din UE. Uniunea este în prezent zguduită din temelii nu doar de criza datoriilor suverane din spaţiul euro, ci şi de evoluţiile politice din ţări membre ca Ungaria sau candidate precum Serbia, încăpute pe mâinile unor populişti autocraţi. Iar românii nu au, momentan, nici o garanţie că în faţa unor excese grosiere ale guvernării Ponta Bruxelles-ul ar mai reacţiona la fel de dur precum în cazul regimului lui Viktor Orbán.
În cadrul PSD, Ponta dispune de extrem de puţini colegi de calibru în care se poate încrede, pe când numărul oportuniştilor care îl înconjoară este imens. Cum nu va putea satisface toate doleanţele şi interesele, va creşte şi tabăra nemulţumiţilor faţă de un lider care s-a demonstrat preponderent alunecos, vindicativ şi arogant. Dar debarcarea sa de la putere presupune o luptă politică anevoioasă şi eforturi de Sisif din partea opoziţiei. În prezent, popularitatea lui Mihai Răzvan Ungureanu îl transformă în probabil unicul politician de opoziţie capabil să convingă segmente mai largi ale electoratului de viabilitatea unei oferte de centru-dreapta, precum şi de pericolele ce decurg din demersurile şi guvernarea USL. Rolul de salvator reclamă însă o susţinere pe măsură, nu doar un număr limitat de adepţi. Tocmai din acest motiv este regretabil că Iniţiativa sa Civică de Centru Dreapta, Fundaţia Creştin-Democrată a lui Teodor Baconschi şi Noua Republică a lui Mihail Neamţu nu par a fi găsit, cel puţin deocamdată, calea către un viitor comun. Proiecte ce conţin cuvinte precum „civic”, „mişcare” sau „republică” în însăşi denominaţia lor presupun, toate, o bază amplă, nu o construcţie elitistă, compusă din câţiva tehnocraţi şi intelectuali bine intenţionaţi, un număr limitat de tineri entuziaşti şi, eventual, niscaiva grandomani din sfera oengistă care nu doresc altceva decât să se audă vorbind. Iniţiatorii ar trebui, aşadar, să treacă peste orgolii şi să-şi unească forţele în vederea reconstrucţiei dreptei şi recâştigării electoratului cu o ofertă solidă, „de nerefuzat”.
Altfel, prima victimă a unei opoziţi „noi”, dar rămasă tributară vechilor orgolii şi metode de selecţie riscă să fie chiar Traian Băsescu. Dacă în astfel de vremuri cruciale forţele de opoziţie îşi permit luxul introspecţiei şi rivalităţii în loc să dea dovadă de pragmatism şi clarviziune, atunci nu trebuie să se mire nici de prelungirea declinului lor şi nici de faptul că electoratul, abandonat şi dezamăgit, îi va percepe până la urmă drept principali vinovaţi pentru calea pe care România a ajuns s-o apuce sub o stângă doar în aparenţă imbatabilă.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
