Nu e şcoală ca la noi

Ovidiu Pecican 30.06.2013 - 20:36

Ca toată lumea, aproape, mă întreb şi eu, în faţa rezultatelor de la admiterea în liceu pe 2013: fiecare promoţie de elevi români face un salt în raport cu precedenta? Una e stupidă şi una e deşteaptă din ...

Share

Ca toată lumea, aproape, mă întreb şi eu, în faţa rezultatelor de la admiterea în liceu pe 2013: fiecare promoţie de elevi români face un salt în raport cu precedenta? Una e stupidă şi una e deşteaptă din cale afară? Senzaţia dina-inte, din vremea lui Funeriu, era aceea că generăm şi creştem majoritar elevi incapabili de rezultate decente, că sistemul nostru de educaţie este falimentar. Anul acesta, în schimb, impresia e pe dos: că totul merge strună, că avem numai copii isteţi (sau aproape) şi că şcolile merg, în fine, ceas. Şcoala lui Pricopie este deci bună, în timp ce a lui Funeriu era execrabilă.

Competiţia asta între ministeriatele de la Educaţie ale României este puerilă şi periculoasă. Ceea ce generează ea este lipsă de credibilitate. Nu discut de cea externă, până să ajung acolo stau pe gânduri cu ochii mijiţi eu, acasă la mine, în ţara asta… Mintea nu lucrează aşa şi nici statistica generaţiilor. Ministerul lui Pricopie a dat subiecte lejere, cam prea lejere, s-ar zice. Face el un serviciu copiilor în felul acesta? Nu prea. Nu le vor ajunge locurile prin liceele bine cotate copiilor cu note apropiate de cea maximă. Se dorea ca procentul de insucces şcolar să se diminueze? Nu asta era calea. Pe de altă parte, n-am prea dat mulţi bani nici pe hiperexigenţa ministeriatului Funeriu. Acolo premianţii I se băteau pentru nota de trecere, parcă. O lipsă acută de experienţă la catedră a ministrului şi a acoliţilor lui din minister putea fi adulmecată de la o poştă. Într-o clasă nu lucrezi numai cu vârfurile şi nici nu-i laşi de izbelişte pe cei slabi sau pe cei mediocri. Nu sacrifici destinul a douăzeci şi ceva de tineri pentru că vrei să îi trimiţi pe Marte pe cei doi cei mai buni. Asta dacă eşti responsabil în meseria ta de educator. Dacă nu, prea bine, poţi merge să dai ore particulare geniilor. Dacă le faci faţă. Sau să te laşi de meserie.

Suntem acum prinşi între două experienţe foarte recente, diametral opuse. Ambele făcute pe pielea copiilor noştri. Mulţi elevi buni, umiliţi de dificultăţile examenelor de anul trecut, se vor simţi, cel puţin o vreme, descalificaţi şi vor dobândi complexe. Mulţi elevi dintre cei din acest an, fie ei chiar mediocri, se vor crede mai dotaţi decât este cazul, dând curând cu capul de pragul superior al odăii lor şi revenind, dureros, la viaţa normală.

… Şi toate astea, cu totul gratuit şi cinic. Ce, avem noi o economie ahtiată după brilianţi? Ori una care are nevoie de tineri cu aptitudini medii pe posturi de înaltă competenţă şi răspundere? Nici, nici. Rămâne doar să mai întreb acum dacă, în general, avem o economie şi, în caz că răspunsul este afirmativ, să vedem şi dacă ea este funcţională, creatoare de plusvaloare şi de slujbuliţe gata să absoarbă tinerimea dornică de afirmare… Hahaha, bune bancuri, nu?

Altminteri, criticile de ambele părţi se susţin, sunt întemeiate. Da, funeriada a fost exagerată, un moment negru pentru educaţie în România. Nu pentru că se dorea performanţă înaltă, ci pentru că ideea ei nu era slujită de politici convergente în raport cu ţelul declarat, ci se desfiinţau şcoli şi se ameninţau profesorii cu procuratura. Şi, într-adevăr, şi pricopiada miroase de la o poştă a populism, cu grija ei exagerată de a face din toţi slabii şi mediocrii nişte vârfuri. Haida de, chiar?! Pe unde s-o mai fi ascunzând curba lui Gauss? Cum ne putem măcar imagina că natura umană e atât de standardizată?

Or, dacă nu acesta este cazul, ce mai poate fi? Desigur, echipa celor care au elaborat subiectele şi au alcătuit baremurile trebuie să fi fost dominată, în fiecare caz, de câte o filozofie cu finalitate cât se poate de ţintită. Într-un rând, să sprijinim poziţia preşedintelui, după care avem prea mulţi filosofi în ţara asta şi prea puţini tâmplari. (Dar nu numai atât, ci şi: haide să nu ne mai lăsăm urechiaţi de transnaţionale? că le furnizăm carne de tun ieftină cu pretenţii de marfă selectă!). În celălalt rând, dă-i să meargă, sunt, oricum, ai noştri, cui foloseşte să-i facem mai slabi decât ne e convenabil? Doctrină elitistă, de o parte doctrină populistă, de alta. Două pagube la pachet, aproape instantaneu (ce înseamnă doi-trei anişori la scara istoriei?)…

Ar rămâne de aflat dacă ticluitorii de subiecte pentru acest an au fost aceiaşi din anii trecuţi. Asta ar arăta priceperea lor din a alcătui portrete generice ale tineretului şcolar român după cum dictează mormăiala şefului. Dacă ar fi aşa însă, ce e de făcut? Să aşteptăm un ministru realist, moderat şi cu bun simţ? Că de stahanovisme negativiste ori hiperpozitive ne-am cam săturat. Cum nu am ştiut câţi votanţi are România în vara lui 2012, nu putem şti nici câţi tineri de merit sunt în promoţia 2013?

Aşteptăm, cu toţii, cam demult ca şcoala românească să dobândească miniştri competenţi cărora să le pese mai mult de meseria de educatori ai părţii tinere a naţiunii decât de şefimea directă, pre-şedinte şi/sau premier. Dar puterea politică de orice culoare nu poate înţelege că jocul democratic nu a fost inventat şi practicat pentru ca ea să îşi numească fidelii şi favoriţii, ci pentru a pune la locul lor pe cei care vor să slujească binele public şi cetăţenii ţării, având şi competenţa să o facă.

După douăzeci şi trei de ani de bătaie a apei în piuă, cu aparenţe democratice, se vădeşte tot mai mult că, fără o revoluţie interioară în năravurile politice şi administrative, România se va duce tot mai în jos.

Ovidiu Pecican este  profesor la Universitatea Babeş-Bolyai