Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Never say never

Tom Gallagher 27.11.2011 - 21:00

După 20 de ani, PSD încă mai oferă dovezi infailibile despre scopul ultim pentru care a fost creat - anume transbordarea în condiţii optime a pasagerilor de la clasa I a Titanicului comunist pe un vas de croazieră mai modern şi ...

Share

După 20 de ani, PSD încă mai oferă dovezi infailibile despre scopul ultim pentru care a fost creat - anume transbordarea în condiţii optime a pasagerilor de la clasa I a Titanicului comunist pe un vas de croazieră mai modern şi cel puţin la fel de luxos. Dezideratul FSN-PDSR-PSD a fost incontestabil atins, actualii socialişti români dispunând de averi care le aruncă în derizoriu atât pe cele ale colegilor europeni, cât şi pretenţia de a reprezenta interesele segmentelor celor mai sărace ale populaţiei.

În practică, PSD a funcţionat permanent pe post de agenţie pentru ocuparea forţei de muncă provenite din rândurile rubedeniilor şi a vastei clientele politice, ca o bancă de terenuri, agenţie imobiliară şi serviciu de pază şi protecţie pentru eşalonul doi al activiştilor de odinioară, cărora li s-au alăturat o puzderie de „oameni de bine" mai tineri care în trecut ar fi ajuns, desigur, tot tovarăşi de nădejde ai sistemului. PSD nu a avut niciodată ambiţia de a deveni un partid cu o misiune naţională - una capabilă să motiveze cetăţenii de rând, să mobilizeze şi să atragă tineri nu doar ambi-ţioşi, ci şi de talent, dornici să pună bazele unei administraţii publice de calitate. Declaraţiile îndurerate ale lui Geoană despre lichidarea sa politică relevă că fostul lider nu s-a dumirit, de fapt, decât la final asupra dimensiunii deplorabilei şi complicatei moşteniri a PSD - aspect oarecum surprinzător chiar şi în condiţiile în care nu a avut parte de asemenea lupte sângeroase pe perioada mandatului său în fruntea partidului.

În 2005, un număr considerabil de pesedişti şi-au dorit o reformare a partidului, din moment ce au decis să propulseze taman outsider-ul cursei în vârful ierarhiei PSD - un afront colosal adus lui Ion Iliescu, care tocmai se pregătea de o revenire cu surle şi trâmbiţe în fruntea formaţiunii, precum şi o eclipsare clară a lui Năstase. Ulterior, s-a putut constata relativ rapid că fostul diplomat era insuficient de ferm pentru a deveni un lider cu o reală pondere. Geoană s-a descurcat cum a putut - şi-a clădit o bază de putere teritorială, a încheiat o serie de alian-ţe utile, dar nu a reuşit nicicând să mobilizeze masa critică de membri pentru a putea demara reformarea PSD. Invariabil, drumurile sale s-au încrucişat din nou cu cele ale lui Iliescu şi Năstase, care, după ce s-au împroşcat reciproc cu venin, au dat grabnic uitării vechile animozităţi pentru a forma o alianţă tactică în vederea blocării oricărei firave tentative reformiste.

Pe lângă cele două eminenţe cenuşii, Geoană a fost sabotat şi de propriul partid, facţionalizat şi greoi, precum şi de adversari politici redutabili, ca Traian Băsescu. În pofida avertismentului dat lui Iliescu în 2005 despre rezerva de răbdare care se apropie de sfârşit, bătrânul guru al PSD a continuat neobosit să-şi torpileze succesorul - fără să fie vreodată tras la răspundere. Probabil că nici măcar un lider mai rutinat nu ar fi putut face faţă dificultăţilor cu care a fost confruntat Geoană. Din cauza lui Ion Iliescu, suspiciunea a devenit o a doua natură a pesediştilor încă din vremurile în care fondatorul lor rechema minerii la Bucureşti pentru a pune capăt guvernării lui Petre Roman. Victor Ponta are toate şansele să îşi încheie cariera de lider la fel de neglorios, deşi perfidia sa avocăţească va fi indubitabil mai greu de biruit decât trainingul diplomatic al lui Geoană. Pentru destui profesionişti din varii domenii şi cu varii simpatii politice, mazilirea sa prea puţin ceremonioasă va fi constituit încă un semnal privind inutilitatea intrării în politică a outsiderilor, drept care bunăoară PSD va putea atrage într‑un viitor apropiat cel mult politruci - asta dacă la anul va dori să prezinte electoratului deja ultrasceptic şi câteva feţe politice noi, neuzate. Nu în ultimul rând, este cât se poate de limpede că, sub o potenţială guvernare Ponta, tehnocraţii PSD pot uita complet de autonomie operaţională, pe când Mugur Isărescu şi alţi experţi din instituţiile regulatoare aflate în afara sferei şi a gâlcevilor de partid vor fi ajuns, probabil, să se întrebe tacit despre soarta lor în cazul în care imberbul lider socia-list descinde la Palatul Victoria.

Deocamdată, Mircea Geoană nu dă semne că ar dori să arunce prosopul. Alegătorilor din colegiul său senatorial, Dăbuleni, le-a oferit primele detalii despre noul să proiect politic, care ar urma să fie „o construcţie complet diferită faţă de un partid obişnuit". În ce măsură Geoană şi preconizata sa construcţie ar putea deveni un obstacol în calea ambiţiilor politice ale pesediştilor şi liderului lor rămâne de văzut. Desigur că lui Ponta i-ar fi surâs teribil dacă Geoană pleca glonţ la PDL, dar experienţa acestuia din urmă şi-a spus cuvântul, fostul diplomat evitând asemenea greşeli de începător. Mişcarea ar fi fost oricum de prisos, deoarece şi PDL se confruntă în prezent cu o serie de probleme masive. Cât priveşte PNL, formaţiunea putea deveni interesantă doar în condiţiile în care era cu adevărat independentă, nu o clonă PSD.

Prin urmare, strategia de moment a lui Geoană este una logică: pozează, absolut îndrituit, în victimă a unui sistem politic viciat. A devenit, cu alte cuvinte, una dintre nenumăratele victime ale acestui sistem, doar că celelalte sunt preponderent oameni de rând, şi nu persoane coborâte din sferele înalte ale politicii. Nu m-ar surprinde defel dacă deziluzia politică generalizată s-ar demonstra o bază suficient de solidă pentru relansarea carierei sale politice. În baza argumentului despre profesio-nistul cu o vastă experienţă pusă în slujba ţării, dar ajuns mazilit de nişte nonvalori se poate lesne concepe o întreagă campanie electorală. Nu este exclus ca o retorică de înfierare a sistemului politic viciat şi profund depăşit, aidoma celui din Italia, să aibă priză la electorat. Dar lui Geoană îi va fi greu, dacă nu chiar imposibil, să pozeze în figură providenţială, deoarece a făcut prea mult timp parte din această elită respingătoare. Zicala americană „Never Say Never", pe care Geoană i-a trântit-o lui Antonescu înainte de turul al doilea al prezidenţialelor, este, desigur, cât se poate de valabilă şi pentru arena politică dâmboviţeană, dar odată răsuflate „breaking news"-urile despre drama căderii şi a suspinelor sale, fostul înalt demnitar are destule şanse să fie perceput curând drept „fost". Un loc călduţ în UNPR sau, la nevoie, în Partidul Poporului reprezintă, probabil, cele mai bune oferte la care se poate aştepta.   Text Box:

 

Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...